Prima pagină » Știri » DNA a pus sechestru pe o parte din averea lui Victor Ponta

DNA a pus sechestru pe o parte din averea lui Victor Ponta

DNA a pus sechestru pe o parte din averea lui Victor Ponta
Procurorii DNA au pus sechestru pe o parte din averea lui Victor Ponta, până la limita sumei de 220.000 de euro, în dosarul în care fostul premier este acuzat că a primit 220.000 de euro pentru a-i asigura lui Sebastian Ghiță un loc eligibil la alegerile din 2012.

Surse judiciare au declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că sechestrul pe averea fostului premier a fost pus „până la limita sumei de 220.000 de euro”.

Potrivit surselor citate, sechestru a fost pus pe un imobil pe care Victor Ponta îl deține.

Măsura a fost luată pe data de 12 octombrie, când Victor Ponta a fost audiat la DNA Ploiești, în dosarul în care este acuzat că a primit 220.000 de euro pentru a-i asigura lui Sebastian Ghiță un loc eligibil la alegerile din 2012.

Victor Ponta a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind acuzat de folosire a influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite și de complicitate la spălare de bani, respectiv că a primit 220.000 de euro pentru a-i asigura lui Sebastian Ghiță un loc eligibil la alegerile din 2012.

Procurorii DNA Ploiești susțin că, pentru desemnarea drept candidat pe listele PSD a lui Sebastian Ghiță, într-un colegiu electoral în care formațiunea politică să aibă certitudinea că va obține mandatul pentru care se candida, Victor Ponta și-a folosit autoritatea pentru confirmarea propunerii acestuia pe lista de candidați. Confirmarea propunerii ar fi fost făcută de Ponta în scopul obținerii de foloase ce nu i se cuveneau, constând în plata sumei de 220.000 euro, necesară organizării unei vizite în România a unei personalități politice străine, fostul premier al Marii Britanii, Tony Blair.

Suma de 220.000 de euro a fost obținută prin persoane interpuse, de la Ghiță, potrivit DNA.

„Se urmărea astfel ca, prin mediatizarea unor întâlniri alături de personalitatea care beneficia de notorietate internațională, Ponta Victor Viorel să câștige capital electoral, în condițiile în care, în cursul anului 2012, potrivit calendarului electoral, urmau să aibă loc alegeri locale și parlamentare”, se arăta într-un comunicat remis de DNA.

Pentru a crea aparența că vizita lui Tony Blair în România nu are loc la inițiativa partidului, mai arăta DNA, s-a stabilit ca întreaga activitate să fie organizată prin intermediul unei organizații nonprofit și apolitice, care să inducă ideea în rândul opiniei publice că întâlnirea fostului premier al Marii Britanii cu Victor Ponta ar fi avut loc la inițiativa celui dintâi.

„În acest scop, Ponta Victor împreună cu Ghiță Sebastian i-au solicitat reprezentantului organizației nonprofit să găsească o modalitate prin care politicianul străin să fie chemat în România fără să fie cunoscut faptul că aceasta avea loc la inițiativa lui Ponta Victor Viorel, iar plata ocazionată de organizarea acestui eveniment să fie suportată de Ghiță Sebastian Aurelian prin intermediul unei societăți comerciale controlate prin persoane interpuse. În acest sens, pentru a disimula originea ilicită a sumei de 220.000 de euro, inculpatul Ponta Victor Viorel a acceptat, în conivență cu inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian, încheierea succesivă a două contracte”, se mai arăta în comunicatul DNA.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Moș Nicolae se apropie: copiii își pregătesc ghetuțele. Tradițiile și obiceiurile dedicate Sfântului Nicolae
Digi24
JD Vance: UE nu ar trebui să atace companiile americane pentru „mizerii”. Elon Musk s-a grăbit să-i mulțumească vicepreședintelui
Cancan.ro
Rodica Stănoiu, înmormântare stranie, fără preot. S-au cântat colinde în loc de veșnica pomenire.
Prosport.ro
FOTO. Cum arată la 43 de ani Ileana Lazariuc, fosta noră a magnatului Ion Țiriac
Adevarul
O ucraineancă dată dispărută a fost găsită în mansarda unui român. Ce au declarat cei doi poliției: „Ea a fost cea care a organizat totul”
Mediafax
Horoscop 6 decembrie 2025: Zodiile care pot face pași importanți în iubire, la muncă sau în decizii personale
Click
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Digi24
VIDEO Trump vrea ca strategia de securitate a SUA să fie valabilă în toată lumea. Europa, în „declin civilizațional”, pusă pe planul do
Cancan.ro
Nuntă surpriză în Guvernul României. Premierul Ilie Bolojan s-ar fi căsătorit în secret
Ce se întâmplă doctore
Planta pe care trebuie să o pui la ușa casei ca să atragi bani, noroc și protecție, conform Feng Shui
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
SINGURA diferență dintre Coca-Cola și Pepsi! Tu ȘTII?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Transpirația nu spune cât de mult muncești, de fapt, la antrenament