Prima pagină » Magazin » Doi hoți au intrat într-un magazin amenințând cu macetele angajații. Ce s-a întâmplat când a apărut patroana. „Am simțit că-mi pierd mințile”

Doi hoți au intrat într-un magazin amenințând cu macetele angajații. Ce s-a întâmplat când a apărut patroana. „Am simțit că-mi pierd mințile”

Hamalata Patel, o bunicuță din Chesire (Marea Britanie), poate fi considerată o adevărată eroină. Ea a reușit să-i pună pe fugă pe cei doi tâlhari care au dat buzna în magazinul pe care-l deține.

Hamalata Patel nu și-a pierdut cumpătul când doi tineri masacați și înarmați cu două macete au intrat în magazinul pe care îl deține și au început să lovească cu armele tejgheaua, distrugând tot ce era în jur. Fire aprigă, proprietara nu s-a lăsat deloc intimidată de apariția celor doi și, cu gândul la nepoatele ei care se aflau în spate, a hotărât să ia atitudine. 

Hamalata a pus mana pe un scaun pliabil din metal și s-a năpustit asupra lor. Speriați de gestul neașteptat al bunicuței, tâlharii au luat-o imediat la goană. „Când am văzut că au început să îmi distrugă marfa, am simțit că îmi pierd mințile. De 30 ani, de când am magazinul, nu mi s-a întâmplat așa ceva”, a mărturisit Hamalata, în vârstă de 56 de ani, scrie dailymail. 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Inteligența artificială ajunge în sala de examen. Profesorii se confruntă cu o nouă PROVOCARE
Digi24
Câte minute rezistă rușii pe linia frontului: „Situația este de așa natură încât în toamnă va fi fie pace, fie mobilizare”
Cancan.ro
Cum a reușit Matei să copieze la Bacalaureat: 'Nici Einstein nu putea să vină cu asta'
Prosport.ro
Carmen Negoiță, apariție incendiară în costum de baie! În trecut a pozat complet goală
Adevarul
Sesizare penală după controlul la complexul Cosmopolis: Ministrul Mediului reclamă un „atentat la sănătatea publică”
Mediafax
Mulți șoferi fac asta pe caniculă fără să știe că pot fi AMENDAȚI
Click
Secretele lui Djokovic la 39 de ani: dieta și rutina zilnică a marelui campion. La ce a renunțat sportivul care caută un nou titlu la Wimbledon
Digi24
O țară din Balcani reintroduce serviciul militar obligatoriu după 15 ani. Cine va fi chemat în armată
Cancan.ro
TRAGEDIA prin care a trecut Anca Serea. Motivul pentru care primul ei soț a murit la doar 36 de ani
Ce se întâmplă doctore
Intervenția estetică la care Gina Pistol a apelat din nou! E total schimbată: „Nu trebuie să fim toate la fel”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Chery Tiggo 9: SUV-ul chinezesc care vine cu ambiții mari în România
Descopera.ro
Care este orașul din lume cu cei mai mulți oameni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Nu ratezi nicio fustă, Bulă! Niciuna!
Descopera.ro
Versurile muzicii pop au devenit tot mai întunecate din punct de vedere moral. Ce spune asta despre societate?