Prima pagină » Știri politice » De ce apare Cioloș pe afișele PNL, chiar dacă a cerut să nu-i fie folosită imaginea în campanie. Explicația premierului

De ce apare Cioloș pe afișele PNL, chiar dacă a cerut să nu-i fie folosită imaginea în campanie. Explicația premierului

De ce apare Cioloș pe afișele PNL, chiar dacă a cerut să nu-i fie folosită imaginea în campanie. Explicația premierului
Premierul Dacian Cioloș a explicat de ce apare încă pe afișele PNL, deși a susținut că nu-și dorește să se implice în campania electorală: „pentru că PNL mi-a propus să mă sprijine pentru un eventual mandat de prim-ministru, pentru mai târziu, la fel ca USR. Am acceptat de principiu acest lucru". Acesta a adăugat că n-o să-și „vândă conștiința pentru nimic în lume și cu atât mai puțin pentru un post de prim ministru".
Dacian Cioloș a explicat că nu consideră că s-a implicat în campania electorală, arătând că mitingul PNL și conferința USR la care a participat au fost evenimente care au avut loc înainte de starul oficial al întrecerii pentru parlamentare și că a fost „extrem de atent” la acest detaliu. Întrebat de ce apare pe afișele PNL, cu toate că a cerut să nu-i fie folosită imaginea, premierul a precizat că a acceptat „de principiu” acest lucru, pentru că liberalii, la fel ca USR, i-au propus să-l sprijine pentru încă un mandat la Palatul Victoria.
 
„Nu am fost în campanie electorală și am fost foarte atent să nu fiu prezent în perioada campaniei electorale la niciun miting. Sunt pe afișe pentru că PNL mi-a propus să mă sprijine pentru un eventual mandat de prim-ministru, la fel ca USR. Am acceptat de principiu acest lucru, dar am spus foarte clar că nu mă implic în campania electorală”, a spus Cioloș la Europa FM. 
 
Întrebat dacă prin această atitudine nu face, cumva indirect, campanie pentru liberali și pentru partidul lui Nicușor Dan, premierul a ținut să specifice că el nu le spune oamenilor pe cine să pună ștampila, ci pur și simplu a expus o platformă cu niște principii pe care partidele au decis dacă vor sau nu să și le asume.
 
„Nu știu ce înseamnă indirect. Nu o să mă duc să spun, într-un fel sau altul, oamenilor cu cine să voteze. Le-am spus și spun care sunt principiile, care este viziunea mea despre cum ar trebui să se guverneze. Atâta vreme cât unele partide susțin aceste principii și le promovează, este responsabilitatea lor să și-o asume”, a mai spus primul ministru. „N-o să-mi vând conștiința pentru nimic în lume și cu atât mai puțin pentru un post de prim ministru, vă asigur”, a încheiat acesta, care a precizat că nu vrea să discute despre componența unui eventual Cabinet Cioloș 2, pentru că „e prea devreme” pentru așa ceva. 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Trump de carton”, conspirația care a EXPLODAT după pozele cu liderii din Balcani! Analiza imaginilor arată ce s-a întâmplat de fapt
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Anticipatele, pregătite prin lege. Ce spune Tudorel Toader despre limita pe care Parlamentul nu o poate depăși
Mediafax
Întâlnire-ȘOC: Nicușor Dan și TRUMP! Ce au vorbit
Click
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Când părintele devine agresor. Semnele abuzului emoțional și efectele care pot continua la maturitate
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!