Prima pagină » Magazin » Motivul pentru care au plecat de fapt vikingii în raiduri. Descoperirea cercetătorilor

Motivul pentru care au plecat de fapt vikingii în raiduri. Descoperirea cercetătorilor

Motivul pentru care au plecat de fapt vikingii în raiduri. Descoperirea cercetătorilor
Atunci când vine vorba despre vikingi, primul lucru la care ne gândim este acela că aceștia cutreierau mările pentru a prăda noi teritorii, dar care erau, de fapt, motivele care stăteau în spatele acestor raiduri?

O nouă teorie susține că aceștia înteprindeau aceste raiduri pentru un motiv extrem de simplu: sexul. Foarte mulți vikingi aveau mai multe soții, iar societatea acestora era mult mai complexă decât cea de acum, cu o ierarhie bazată pe bogății, iar cel mai bogat și puternic viking avea cele mai multe soții și concubine. Astfel, cercetătorii sunt de părere că  tinerii vikingi plecau în căutarea unor soții pentru a-și afirma statutul, scrie Descoperă.

Această ipoteză este bazată pe descoperirile arheologice, precum gropile comune, dar și pe poveștile nordice, numite saga, care au apărut în acea perioadă. Gropile comune erau pline de rămășițe ale unor bărbați tineri, iar bazat pe armele și prăzile descoperite de către arheologi, cercetătorii au concluzionat că bunurile și sclavii reprezentau prăzile. Acestea ajutau la o creștere a puterii care, la rândul ei, aducea posibilitatea deținerii mai multor neveste.

Potrivit cercetătorilor, această practică a dus la scăderea numărului de femei disponibile, căci bărbații care dețineau puterea se însurau cu multe dintre acestea. Acest lucru a făcut ca mulți vikingi să apeleze la activități riscante pentru a putea cuceri puterea. Mai mult, bărbații care erau deja cunoscuți pentru statutul social privilegiat pe care îl aveau participau la aceste raiduri, alături de ceilalți bărbați, în vederea obținerii unor noi prăzi care le putea aduce o creștere și mai mare a puterii. Uneori, în timpul raidurilor, bărbații erau acompaniați și de femei, dar încă nu se știe motivul pentru care acestea făceau acest lucru.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, DEZLĂNȚUIT la adresa AUR: Cu ei la guvernare, ar fi însemnat RETROGRADAREA ratingului de țară într-o săptămână
Digi24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Cancan.ro
Fostul iubit al Rocsanei Marcu, 'executat' de propriul șofer în Seychelles! Lovitură ca-n filme, cu milioane și documente falsificate
Prosport.ro
FOTO. Iubita discretă a lui Gabi Torje a publicat fotografiile din Las Vegas! Detaliul care a atras atenția tuturor
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
Mediafax
„Succesul nu se măsoară în viteza unei vizite”. Când va merge Nicușor Dan la Casa Albă
Click
Nicușor Dan i-a interzis unui jurnalist să mai participe la conferințele de la Cotroceni. Cine este Ovidiu Vanghele
Digi24
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Cancan.ro
Nu tot ce ai acumulat în timpul căsătoriei se împarte la divorț! Lista bunurilor protejate de lege
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Uranus și Neptun nu ar fi, de fapt, gemeni, relevă noi cercetări
Mediafax Italia
Cresc salariile din 2027?! Ce bonusuri sunt pregătite pentru angajați
Mediafax Spania
Trucul cu capace de bere care a devenit viral după ce a apărut într-un serial