Prima pagină » Știri » Iliescu, Roman și Cozma, inculpați în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990

Iliescu, Roman și Cozma, inculpați în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990

Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu și Miron Cozma au fost inculpați în Dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990 pentru infracțiuni contra umanității, a anunțat vineri Parchetul General.

Fostul președinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, fost vicepremier, Nicolae Dumitru, fost prim-vicepreședinte al FSN, Virgil Măgureanu, primul șef al SRI, și Cristian Mugurel Florescu, fost adjunct al procurorului general, sunt acuzați de infracțiuni contra umanității, în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, având calitatea de inculpat. 

Potrivit procurorilor, „în perioada 11 – 15 iunie 1990, inculpații au decis, organizat și coordonat un atac generalizat și sistematic, lansat împotriva unei populații civile, respectiv împotriva manifestanților din Piața Universității din București, precum și a populației municipiului București, atac în care au implicat participarea forțelor armate ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naționale, Serviciului Român de Informații, precum și a unui număr de peste zece mii de mineri și alți muncitori din mai multe zone ale țării” . 

Magistrații susțin că atacul a avut drept consecințe uciderea uciderea prin împușcare a 4 persoane și rănirea prin împușcare a 3 persoane, vătămarea integrității fizice sau psihice a unui număr total de 1.269 de persoane și privarea de libertate pe motive de ordin politic, a unui număr total de 1242 de persoane. 

În același dosar au fost inculpat și fostul lider al minerilor, Miron Cozma, precum și alte persoane care îndeplineau diverse funcții în guvern sau în structurile sindicale ale minerilor. 

Roman: „Acuzația e fără temei”

Petre Roman consideră că acuzațiile procurorilor sunt „absolut fără temei”. „Afirmația mea este categorică: nu există niciun fel de fapte ca să susțină asemenea acuzații. Fără îndoială, am un avocat și am stabilit că această acuzație nu are nicio susținere. Eu eram convins că această acuzație nu are cum să stea în picioare. Nu cred că numele meu poate fi pătat de așa ceva, până la urmă opinia publică, oamenii știu cum s-au întâmplat lucrurile și sub nicio formă nu văd cum ar putea să mă vadă altfel prin prisma acestor acuzații.”, a declarat Petre Roman, imediat după aflarea deciziei procurorilor.  

Voiculescu: ”O diversiune comandată pentru a-l scoate din impas pe președintele Klaus Iohannis”

Fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu susține că inculparea sa și a celorlalte nume din conducerea statului român din 1990 reprezintă ”o diversiune comandată pentru a-l scoate din impas pe președintele Klaus Iohannis”.

”Este o diversiune comandată pentru a-l scoate din impas pe președintele Iohannis și a da o altă întorsătură atenției publice de la așteptarea desemnării candidatului de prim-ministru. Atunci repede s-au găsit în momentul ăsta, înainte de Crăciun, să anunțe inculparea noastră. Sunt moduri scandaloase de a utiliza justiția în scopuri politice de moment”, a declarat Gelu Voican Voiculescu pentru MEDIAFAX.

El a mai spus că-și susține în continuare nevinovăția.

”Eu nu știu cum nu se descalifică acești juriști care consideră că atunci când s-a câștigat cu 83%, eu am câștigat cu 95% locul de senator la Buzău, FSN a câștigat cu 67%, pe 14 iunie trebuia să deschidem solemn Parlamentul, ne apucăm să facem și să ordonăm violențe de stradă, să facem tot felul de lucruri într-un mod absurd. Adică ce nevoie aveam noi de așa ceva, în condițiile acestui triumf absolut. Deci e limpede că s-a încercat împiedicarea deschiderii Parlamentului, care ar fi consfințit rezultatul alegerilor. Nu a reușit, pentru că peste două săptămâni s-a întâmplat ceea ce s-ar fi întâmplat pe 14, dar forțe revarșarde, nostalgice au vrut să împiedice cu orice preț să meargă România pe calea democratizării și a statului de drept. Atunci au făcut acele provocări și violențe din 13 iunie, care au antrenat reacția minerilor. Toate astea ne-au fost puse nouă în cârcă. Ca niște juriști să intre în capcana asta și să se preteze la asemenea entorsă logică și să ne inculpe în termenii aceștia este inadmisibil”, a afirmat Voiculescu.

Prezentăm mai jos integral comunicatul Parchetului: 

„În cauza cunoscută generic sub denumirea „Mineriada 13 – 15 iunie 1990″, procurori militari ai Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus, prin ordonanța din data de 23 decembrie 2016, punerea în mișcare a acțiunii penale, sub aspectul săvârșirii de infracțiuni contra umanității, prev. de art. 439 alin. 1, lit a, g și j din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, față de inculpații: 

– ILIESCU ION, la data săvârșirii faptelor, președinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională și președinte ales al României;

– ROMAN PETRE, la data săvârșirii faptelor, prim-ministru al Guvernului  interimar al României;

– VOICULESCU GELU VOICAN, la data săvârșirii faptelor, viceprim-ministru al guvernului interimar al României;

– NICOLAE DUMITRU, la data săvârșirii faptelor, prim-vicepreședinte al Frontului Salvării Naționale;

– MĂGUREANU VIRGIL, la data săvârșirii faptelor, director al Serviciului Român de Informații;

– general (rez.) FLORESCU MUGUREL CRISTIAN, la data săvârșirii faptelor, adjunct al procurorului general al României și șef al Direcției Procuraturilor Militare.

Din probatoriul administrat în cauză au rezultat următoarele:

În perioada 11 – 15 iunie 1990, inculpații au decis, organizat și coordonat un atac generalizat și sistematic, lansat împotriva unei populații civile, respectiv împotriva manifestanților din Piața Universității din București, precum și a populației municipiului București, atac în care au implicat participarea forțelor armate ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naționale, Serviciului Român de Informații, precum și a unui număr de peste zece mii de mineri și alți muncitori din mai multe zone ale țării, atac ce a avut următoarele consecințe:

1. uciderea prin împușcare a 4 persoane și rănirea prin împușcare a 3 persoane, fapte ce constituie 7 acte materiale ale infracțiunii în forma prev. de art. 439, alin. 1, lit. a din C.p.;

2. vătămarea integrității fizice sau psihice a unui număr total de 1269 de persoane, fapte ce constituie tot atâtea acte materiale ale infracțiunii în forma prev. de art. 439, alin. 1, lit. g din C.p.;

3. privarea de dreptul fundamental la libertate, pe motive de ordin politic, a unui număr total de 1242 de persoane, fapte ce constituie tot atâtea acte materiale ale infracțiunii în forma prev. de art. 439, alin. 1, lit. j din C.p..

 De asemenea, în aceeași cauză, s-a dispus punerea în mișcarea acțiunii penale sub aspectul săvârșirii de infracțiuni contra umanității în forma prev. de art. 439 alin. 1, lit.  g și j din Codul penal, față de următorii inculpați:

– amiral (rez.) DUMITRESCU EMIL, la data săvârșirii faptelor, membru al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională și șef al Direcției Generale de Cultură, Presă și Sport din cadrul Ministerului de Interne;

– IONESCU CAZEMIR BENEDICT, la data săvârșirii faptelor, vicepreședinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională;

– SÂRBU ADRIAN, la data săvârșirii faptelor, șef de cabinet și consilier al primului ministru;

– COZMA MIRON, la data săvârșirii faptelor, președinte al Biroului Executiv al Ligii Sindicatelor Miniere Libere „Valea Jiului”;

– DRELLA MATEI, la data săvârșirii faptelor, lider de sindicat la Exploatarea Minieră Bărbăteni;

– BURLEC PLĂIEȘ CORNEL, la data săvârșirii faptelor, ministru adjunct la Ministerul Minelor;

– general (rez.)DOBRINOIU VASILE, la data săvârșirii faptelor, comandant al Școlii Militare Superioare de Ofițeri a Ministerului de Interne;

– general (rez.) PETER PETRE, la data săvârșirii faptelor, comandant al Unității Militare 0575 Măgurele, aparținând Ministerului de Interne.

Din probatoriul administrat în cauză au rezultat următoarele:  în perioada 11 – 15 iunie 1990, inculpații  au aderat la atacul generalizat și sistematic lansat împotriva unei populații civile, respectiv împotriva manifestanților din Piața Universității din București, precum și a populației Bucureștiului, atac în care a fost  implicată participarea forțelor armate ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naționale, Serviciului Român de Informații, precum și a unui număr de peste zece mii de mineri și alți muncitori din mai multe zone ale țării și a avut  următoarele consecințe:

1. vătămarea integrității fizice sau psihice a unui număr total de 1269 de persoane, fapte ce constituie tot atâtea acte materiale ale infracțiunii în forma prev. de art. 439, alin. 1, lit. g din C.p.;

2. privarea de dreptul fundamental la libertate, pe motive de ordin politic, a unui număr total de 1242 de persoane, fapte ce constituie tot atâtea acte materiale ale infracțiunii în forma prev. de art. 439, alin. 1, lit. j din C.p.;

În cauză, urmărirea penală se efectuează, în continuare, față de alți 18 suspecți, sub aspectul săvârșirii acelorași infracțiuni de crime  împotriva umanității, prev. de art. 439 alin. 1 lit a, g și j din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

 Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Noua țară membră a UE! Are 630.000 de locuitori și intră PRIMA după Croația
Digi24
Tanczos Barna, după botezul lui Alfred Simonis: „Noi la UDMR nu avem asemenea evenimente. La nunta domnului Kelemen nu au ieșit știri”
Cancan.ro
'Sfârșitul Lumii va fi pe 13 noiembrie 2026'. În 1960, un matematician renumit a calculat data exactă a Apocalipsei
Prosport.ro
FOTO. Rivala Simonei Halep, imagini incendiare din vacanța în Maldive
Adevarul
Românul care l-a consiliat pe Trump dezvăluie ce sfaturi i-ar da acum: „Să nu uităm că pe vremuri a fost democrat”
Mediafax
LOVITURĂ pentru consumatori! De ce oprește Spania ieftinirea uleiului de măsline
Click
„Cancer?” Tudor de la Fly Project, de nerecunoscut după ce a slăbit peste 40 de kilograme
Digi24
Gen. Dorin Toma, fost comandant NATO: „România începe târziu proiectul unei baze americane permanente”. Cu cât suntem în urma Poloniei
Cancan.ro
Umilită de Marco după noaptea petrecută împreună, Gabriella nu s-a mai putut abține! A cedat și...
Ce se întâmplă doctore
Îl mai recunoști pe adolescentul din „Karate Kid”? Ralph Macchio împlinește 65 de ani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Sorin Ene, invitat la „Podcast cu Prioritate” #116 by ProMotor. Drift, familie, mașini spectaculoase și noua generație de piloți din România
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!