Prima pagină » Știri politice » Întâlnirea decisivă a social-democraților. Discuția de care depinde viitorul Guvernului, miercuri la ora 16:00

Întâlnirea decisivă a social-democraților. Discuția de care depinde viitorul Guvernului, miercuri la ora 16:00

Întâlnirea decisivă a social-democraților. Discuția de care depinde viitorul Guvernului, miercuri la ora 16:00
Comitetul Executiv al PSD se reunește miercuri la ora 16 la sediul central al partidului pentru a decide asupra următoarei mutări după ce președintele Klaus Iohannis a anunțat că o respinge pe Sevil Shhaideh și așteaptă altă propunere din partea coaliției majoritare.

„Am vorbit cu domnul Tăriceanu, cu domnul Constantin, cu colegii mei din partid – cu o parte dintre ei – și mâine, cel mai târziu poimâine, cel mai târziu mâine seară o să trebuiască să luăm o decizie. Și parafrazându-l pe cel care a vorbit la ora 12, vreau să cumpănesc foarte bine, dar de data asta nu să cumpănesc între interes personal sau de grup, ci între ceea ce e bine și rău pentru România”, a spus liderul PSD, Liviu Dragnea, marți.

„Exclud posibilitatea să ne aruncăm cu capul în gard acum, ca să vă spun ca la noi la Turnu Măgurele, domnișoară, că suntem amândoi de acolo, să aruncăm țara în criză pur și simplu, hormonal. Noi avem o răspundere pentru toată țara, avem un program de guvernare care trebuie pus în practică”, a subliniat social-democratul.

El a subliniat că, în opinia sa, „președintele vrea suspendarea” ca să se „reinventeze”.

„Trebuie să ne gândim bine dacă acceptăm această invitație, dacă îi facem acest cadou: în opinia mea președintele vrea suspendare și vrea suspendare pentru că se gândește – după părerea mea greșit – că se poate reinventa. Trebuie să ne gândim foarte bine dacă aruncăm țara în această criză politică. Acum sigur că putem lua o decizie la o emoție destul de ridicată – emoție negativă -, dar o să cumpănim foarte bine”, a argumentat Dragnea.

Social-demoratul a afirmat însă că liderii PSD-ALDE se vor gândi dacă nu se va ajunge tot la suspendarea șefului statului în cazul în care nu vor opta acum pentru această variantă.

„Sigur, o să ne mai gândim – dacă nu mergem pe suspendare – dacă nu cumva ajungem tot acolo pentru că omul nu are de gând să lase ca acest guvern să se instaleze”, a adăugat Dragnea, calificând propunerea lui Iohannis ca PSD-ALDE să avanseze o altă nominalizare pentru funcția de premier drept o „ofertă otrăvită”.

„Am vorbit de această ofertă otrăvită a președintelui Iohannis: PSD-ALDE să vină cu altă propunere. Cine ne poate garanta nouă că va fi acceptată? E posibil să fie târâtă prin presă și prezentată ca agent KGB, terorist de-a binelea, coruptul corupților, că a făcut nu știu ce când era mic”, a conchis Dragnea.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Trump de carton”, conspirația care a EXPLODAT după pozele cu liderii din Balcani! Analiza imaginilor arată ce s-a întâmplat de fapt
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Anticipatele, pregătite prin lege. Ce spune Tudorel Toader despre limita pe care Parlamentul nu o poate depăși
Mediafax
IREAL! Ce a PĂȚIT un canadian care s-a MUTAT cu familia în Rusia pentru a scăpa de ideologia decadentă a Occidentului
Click
„Soțul meu e îndrăgostit de valetul lui”. Fratele Prințesei Diana, adevărul despre momentul care l-a șocat
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Cum va fi vremea în octombrie? Iată ce prognozează meteorologii ANM!
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!