România și Uniunea Europeană, zece ani de relație oficială. Istoria unui moment care a schimbat soarta românilor

Peste alți doi ani, în iulie 1997, Comisia Europeana a prezentat „Opinia asupra cererii oficiale de aderare a României”.

Anul 1998 este anul când Comisia Europeană a prezentat primul Raport cu privire la progresele înregistrate de România în îndeplinirea criteriilor de aderare.

Într-o altă iarnă, cea a lui 1999, Consiliul European de la Helsinki decide deschiderea negocierilor de aderare cu România (alături de alte șase state candidate). În februarie 2000, are loc Conferința Interguvernamentală România-UE, când este lansat, în mod oficial, procesul de negociere a aderării României la Uniunea Europeană.

La sfârșitul lui 2002, Consiliul European de la Copenhaga a exprimat sprijinul pentru obiectivul aderării României la Uniune în 2007

La Consiliul European de la Salonic din vara lui 2003 s-a manifestat susținerea pentru încheierea negocierilor de aderare ale României în anul 2004, iar calendarul aderării se stabilea oficial în decembrie și prevedea semnarea Tratatului de Aderare cat mai curând posibil în 2005 și aderarea efectiva la Uniunea Europeana în ianuarie 2007. Reconfirmarea calendarului de aderare s-a făcut în 2004, 2005, când au fost marcate diverse etape tehnice.

CONTROVERSĂ Un nume greu din comunitatea maghiară îl atacă pe Kelemen Hunor. Ce îi reproșeză liderului UDMR

14:01

SPORT Fanii pot vedea gratuit colecţia de TRICOURI a lui Mircea Lucescu la Muzeul Fotbalului

14:00

Consiliul European de la Bruxelles din 16-17 decembrie 2004 a confirmat încheierea negocierilor de aderare cu România.

În primăvara lui 2005, primeam avizul conform al Parlamentului European pentru semnarea Tratatului de aderare care era semnat în 25 aprilie la Luxemburg

Primul stat care a ratificat tratatul a fost Slovacia.

Primul raport de monitorizare pentru România a fost publicat în 25 octombrie 2005, iar în 26 septembrie 2006, Comisia Europeană dădea publicității ultimul astfel de raport în care este confirmată data de 1 ianuarie 2007 ca dată a aderării.

În decembrie 2006, la Consiliul European de la Bruxelles aderarea se confirmă și de la 1 ianuarie 2007 România devine oficial membră a Uniunii Europene.

De atunci, relația româno-comunitară este în egală măsură istorie și viață reală.

Simbolurile, valorile, referirile, cererile, exigențele Bruxelles-ului au devenit tot mai prezente sub diverse forme în cotidian, nu doar în discursurile publice, ci și în banalele conversații zilnice sau chiar în anecdotică. Limbajul „comunitar” s-a strecurat în limbajul curent, regulile UE și-au facut loc și se aplică, uneori cu o ridicare de sprânceană, însă fără a fi ocolite. Gustul libertăților aduse de apartenența la Uniune a prins și pentru mulți dintre noi înlesnirile acestui statut au însemnat deschideri, altă dată greu de imaginat, pentru carieră și destinul personal. Și nu este vorba doar de dreptul la circulație sau de posibilitatea de a te instrui la alte standarde sau sub zodia altor filosofii.

Intrarea oficială în Uniunea Europeană a însemnat dincolo de transformările societății și cele personale și o revoluție instituțională, impusă de conectarea și armonizarea cu un alt fel de reguli și proceduri.

Au apărut departamente, agenții și un minister specializat. În mentalul colectiv, cel mai adesea aceste reguli și proceduri sunt similare cu o birocrație greoaie, încărcată, cu tone de hârtii și căi întortocheate, uneori interpretabile, uneori greu de descifrat chiar și pentru cei specializați. Doar că la capătul acestui labirint se află ușa către mulți bani. Mirajul banilor europeni rămâne pentru români un El Dorado care își păstrează actualitatea.

Și mai încolo de societate și instituții, apartenența României la Uniune a devenit referință în agitata noastră politică.

Despre cum se vede și cum ar trebui să fie sau să nu fie se face vorbire în documentele și discursurile tuturor partidelor și persoanelor publice care înseamnă ceva. Uniunea și Bruxelles-ul sunt pomenite mai cu afecțiune (sinceră, simulată), mai cu furie aducătoare de voturi, după cum este vorbitorul. Sunt euro-optimiști, după cum sunt și euro-sceptici. Din ciclu în ciclu electoral, cam toată gama de sentimente este parcursă: de la „nu ne vindem țara” la „i love Europe”. Pe spinarea Europei se scot negreșit voturi bune și sigure. Contrar celor din jur, firea mai senină și ingăduitoare a românilor îi face să privească în continuare cu un zâmbet binevoitor spre Europa.

In duminica cu soare de 1 ianuarie 2017, România și Uniunea Europeană împlinesc zece ani în aventura și relația lor de cursă lungă. Un bun prilej de a privi înainte.