Guvernul a aprobat ordonanța care a scos zeci de mii de oameni în stradă. Iordache: ”Oportunitatea o stabilește Guvernul”

Publicat: 01/02/2017, 09:17

„Practic, prin această ordonanță de urgență, am făcut și am pus în concordanță deciziile Curții Constituționale care trebuiau să fie implementate fie de către Guvern, fie de către Parlament. Am ținut cont de sugestiile și hotărârile CCR. Ceea ce cred că este foarte important este acea plângere prealabilă a fost eliminată. Numai încălcările legii plus cuantumul pe care l-am stabilit, a rămas în valoare de 200.000 de lei. Ce este sub 200.000 nu este sancționat penal. Asta ne-a recomandat și CCR”, declarat ministrul Justiției Florin Iordache.

În ceea ce privește instituția denunțătorului, Florin Iordache a menționat că „în șase luni de zile, faptele rămân pentru că aici era problema”. ”Faptele rămân în continuare, în schimb am precizat foarte clar ce înseamnă cele șase luni. Citiți textul și discutăm. Legele în această țară le face fie Guvernul, fie Parlamentul. Eu invit Parlamentul să modifice OUG cum crede de cuviință”, a replicat el în condițiile Guvernul nu a făcut public textul OUG.

Ministrul Justiției a mai precizat că în ordonanța de urgență se prevede că favorizarea infractorului se dezincriminează dacă fapta este săvârșită de un membru al familiei sau de un afin până la gradul doi și că favorizarea este dezincriminată și dacă este vorba despre „emiterea, aprobarea sau adoptarea de acte normative”.

Întrebat dacă de modificarea codului penal beneficiază și șeful PSD, Liviu Dragnea, Iordache a răspuns: „Nu m-au interesat datele din dosar. Altă întrebare”.

Proiectul de ordonanță nu a fost pe ordinea de zi prezentată înainte de ședința de guvern.

Întrebat de ce Guvernul a adoptat aceste acte normative marți seara după ora 21, Iordache a replicat: ”Pentru că la această oră a fost ședința de Guvern”. Cât privește transparența acestui demers, el a susținut că ordinea de zi a fost suplimentată pentru că Executivul are acest drept. ”Oportunitatea o stabilește Guvernul”, a subliniat el, făcând apel și la faptul că Cabinetul Cioloș a modificat și el prin OUG Codurile.

După protestele masive de duminică, președintele Klaus Iohannis a cerut, luni, Guvernului să retragă proiectele de ordonanță privind grațierea și modificarea Codurilor penale și să nu treacă peste voința cetățenilor.

„Guvernul nu poate să treacă peste voința cetățenilor, care este suverană. Vocea oamenilor nu mai poate fi ignorată! O democrație solidă este una în care majoritățile nu abuzează de drepturile lor doar pentru că dețin, vremelnic, puterea. Solicit Guvernului să abandoneze demersurile privind grațierea și modificarea Codurilor penale. România are doar de pierdut din prelungirea acestei situații care a scos zeci de mii de români în stradă”, a scris președintele luni pe pagina sa de Facebook, după ce săptămâna trecută a declanșat procedura privind convocarea unui referendum pe tema necesității continuării luptei anticorupție.

Proiectul de ordonanță a fost calificat de Procurorul General, Agustin Lazăr, drept unul „penibil”, pentru ca mai apoi, instituția pe care o conduce să precizeze că în formularea MJ infracțiuea de abuz în serviciu este practic dezincriminată. „Prin stabilirea în mod arbitrar a unui prag minim de 200.000 lei al prejudiciului cauzat prin infracțiune, s-ar produce practic o dezincriminare cu consecințe grave, care ar scoate din sfera ilicitului penal o multitudine de încălcări ale legii. O altă vulnerabilitate în cazul infracțiunii de abuz în serviciu este și aceea că acțiunea penală se pune în mișcare doar la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, situație care ar arunca în derizoriu incriminarea faptei întrucât de multe ori autorul este chiar reprezentantul legal al persoanei juridice vătămate prin infracțiune. Mai mult decât atât, instituția plângerii prealabile vizează în esența ei situația persoanelor fizice vătămate, nu a celor juridice”, se menționa în comunicatul de presă al Parchetului.

Și DNA a atras atenția că modificările propus de Ministerul Justiției aruncă practic în aer anchetele direcției anticorupție.

„Impactul acestor modificări pentru cauzele aflate pe rolul instanțelor de judecată în care au fost cercetați inculpați pentru infracțiunea de abuz în serviciu este unul major și poate lipsi de eficiență anchetele penale desfășurate de structura noastră de parchet în urma cărora aceștia au fost deduși judecății, anchete ce au presupus efectuarea unui volum important de acte procedurale și implicarea unor numeroase instituții ale statului cu atribuții în domeniu.De altfel, aceste modificări ar avea un impact negativ asupra mediului concurențial de afaceri în ceea ce privește modalitatea de atribuire a unor contracte de achiziții publice și ar crea premisele unor încălcări ale legii nesancționate de legislația penală”, a arătat DNA într-un punct de vedere pe proiectul de ordonanță.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Nu există așa ceva". Reacția unui bărbat din Cehia la o terasă din România unde...
Florin Piersic este în pericol și trebuie dus de urgență la Viena! Scandal uriaș generat...
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Primele rezultate în cazul fetiței de 4 ani care a murit după ce a mâncat...
Roxana i-a șocat pe toți de 1 mai! A ajuns să fie cea mai tunată,...
Declarații scandaloase ale unei vedete. Cum face sex la 85 de ani: „Încă pot să-mi...
Craterul din Slănic se mărește: a înghițit un stâlp și a dus la noi evacuări....
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru...
Ies la lumină noi detalii în cazul morții lui Diego Maradona. Ce s-a descoperit după...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Rusia a recucerit oraşul Robotyne, principala aşezare eliberată de Ucraina în 2023
Marele GENIU al muzicii, îngropat FĂRĂ INIMĂ! S-a aflat abia acum
Interdicția intră în vigoare pe 3 Mai. Devine ilegal în România de vineri
Cât de grav este Florin Piersic. Medicii au spus adevărul
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un...
Se spală rufe azi, în Joia Mare? Ce spun preoții
Sebastian, provocat de băieți să o sărute pe Roberta. Cum au reacționat concurenții din casă....
"Nu a murit nimeni, a murit artistul Alex Mica în sufletele voastre". Cântărețul care a...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Micii vegani, tot mai preferați de români. Câți mici din carne mănâncă în medie un...