Prima pagină » Auto » Dacia se retrage din Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile. De ce a luat această decizie

Dacia se retrage din Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile. De ce a luat această decizie

Dacia se retrage din Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile. De ce a luat această decizie
Dacia și Renault România au luat decizia de a renunța la statutul de membtu al Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA). În același timp, aceștia au anunțat, prin intermediul unei scrisori oficiale publicată la data de 3 februarie, că vor fi membri ACAROM (Asociația Constructorilor de Automobile din România).

Cele două societăți au anunțat că interesele le vor fi reprezentate de către ACAROM (Asociația Constructorilor de Automobile din România). În calitate de membri ACAROM, Automobile Dacia și Renault Commercial Roumanie vor continua să susțină programele care vizează creșterea pieței naționale de vehicule noi, precizează un comunicat al celor două companii.

Automobile Dacia și Renault Commercial Roumanie își vor consolida sprijinul pentru ACAROM cu activități la care contribuie peste 16.000 de angajați, în România. Una dintre preocupări vizează menținerea capacităților industriale ale furnizorilor locali pentru industria auto, activitățile dealerilor și ale celor peste 150.000 de angajați.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Scandal la Hollywood! ACTRIȚĂ acuzată că și-a SUFOCAT copilul. Mărturii CUTREMURĂTOARE
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Anticipatele, pregătite prin lege. Ce spune Tudorel Toader despre limita pe care Parlamentul nu o poate depăși
Mediafax
Întâlnire-ȘOC: Nicușor Dan și TRUMP! Ce au vorbit
Click
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Când părintele devine agresor. Semnele abuzului emoțional și efectele care pot continua la maturitate
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!