Prima pagină » Știri politice » Ana Birchall se opune celor 5 scenarii ale UE: „România nu poate susține o Uniune cu viteze multiple”

Ana Birchall se opune celor 5 scenarii ale UE: „România nu poate susține o Uniune cu viteze multiple”

Ana Birchall se opune celor 5 scenarii ale UE: „România nu poate susține o Uniune cu viteze multiple
Ana Birchall, ministrul pentru Afaceri Europene, a declarat că România nu poate susține scenariul avansat de președintele Comisiei Europene Jean Claude Juncker, al unei Uniuni Europene cu cercuri concentrice și mai multe viteze, pentru că acesta ar crește „clivajele" economice și sociale între statele membre.

„România nu poate susține o Uniune Europeană cu cercuri concentrice și viteze multiple care comportă riscul accentuării clivajelor de natură economică și socială între statele membre, inclusiv între Zona Euro și zona non-Euro, între statele din nord și cele din sud, precum și între cele din estul și vestul Europei. Suntem de acord cu necesitatea reformei instituțiilor europene, însă aceasta nu se poate face sacrificând unitatea europeană. Soluția depășirii crizelor Uniunii Europene stă în aprofundarea integrării între toți cei 27 de membri ai Uniunii, fără deosebire și ținând cont de necesitatea sporirii încrederii cetățenilor în proiectul european. Orice proiect politic este durabil numai dacă se bucura de sprijinul cetățenilor”, a declarat Ana Birchall, joi, într-un comunicat de presă, după ce miercuri președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a prezentat un document strategic pentru viitorul UE, care lansa 5 scenarii de dezvoltare pe viitor a Uniunii.

„Uniunea Europeană rămâne un proiect indispensabil pentru noi toți. (…) România va participa, în continuare, activ la acest proces și susținem necesitatea unui proiect politic european consolidat, bazat pe unitate și respectul pentru principiile și valorile sale fundamentale. Țara noastră dorește ca Uniunea să își păstreze și pe viitor caracterul incluziv, înscris în tratate, în urmărirea obiectivului global de creștere a competitivității și a convergenței la nivelul UE”, a mai declarat ministrul delegat Ana Birchall.

Președintele Klaus Iohannis a avut o poziție similară, după prezentarea documentului Comisiei Europene. Iohannis a transmis ieri că se declară ferm împotriva scenariilor vehiculate în ultima perioadă, referitoare la o Europă cu mai multe viteze, a cercurilor concentrice, avertizând că o concretizare a acestor idei ar putea duce la scindarea blocului comunitar.

„Cu privire la dezbaterile referitoare la viitorul Uniunii Europene, președintele Klaus Iohannis a reconfirmat angajamentul ferm al țării noastre de a contribui la consolidarea proiectului european. Șeful statului a reiterat că, pentru România, continuarea integrării la nivelul UE rămâne un obiectiv strategic. Președintele României s-a poziționat ferm împotriva ideilor vehiculate în ultimul timp cu privire la o Europă cu mai multe viteze – o Uniune a cercurilor concentrice. În opinia sa, asemenea formule de reconfigurare a Uniunii ar putea conduce la dezintegrarea proiectului european. Șeful statului a subliniat că România se pronunță pentru o Europă puternică, consolidată, unitară și incluzivă”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
1.000 de euro intră direct pe card, fără nicio cerere. 11 milioane de familii pot primi banii
Digi24
Pe cine ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri. Un singur partid a crescut în preferințele de vot în ultima lună
Cancan.ro
Ce au făcut Valentina și Vlad cu o zi înainte de tragedie. 'Până la 12 şi ceva a...
Prosport.ro
A avut 5 soții și acum, la 65 de ani, s-a afișat cu iubita care are 27 de ani!
Adevarul
Este Ucraina la capătul puterilor? Generalul român care a condus o divizie NATO spune ce poate salva Kievul
Mediafax
TAROM, spre privatizare, Poliția se reorganizează. Marile schimbări pregătite de Mureșan
Click
Legătură paranormală? Mihai Onilă, vegheat de fiica-înger în spital: „Cei care nu mai sunt alături de noi din iubire ne ajută”
Digi24
Domul de căldură revine peste Europa. Zonele în care se vor înregistra din nou maxime de 40 de grade
Cancan.ro
Cine este tatăl Valentinei, tânăra găsită fără suflare în Olt, și cu ce se ocupă. Este foarte cunoscut în Filiași
Ce se întâmplă doctore
O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Am testat noul Volkswagen T-Roc. 150 CP, DSG și un consum surprinzător de apropiat de estimarea WLTP
Descopera.ro
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ea: – Wow, cină la lumina lumânărilor! De unde ți-a venit ideea?
Descopera.ro
Ce a dezvăluit un dinte vechi de 66 de milioane de ani despre Tyrannosaurus rex?
Mediafax Italia
BOMBĂ | Ce dezvăluie presa din Italia despre Călin Georgescu
Mediafax Spania
A EXPLODAT PREȚUL roșiilor! Care este motivul pe care îl invocă fermierii