Prima pagină » Auto » Președintele Uber demisionează

Președintele Uber demisionează

Președintele Uber demisionează
Jeff Jones, președintele Uber Technologies Inc, demisionează, la mai puțin de șapte luni de când a fost angajat ca expert în marketing pentru a gestiona imaginea companiei, scrie site-ul agenției Reuters.

Jones susține, într-o declarație acordată agenției Reuters, că nu poate continua ca președinte al unei afaceri cu care este incompatibil. Funcția lui Jones a fost pusă sub semnul întrebării după ce, la începutul lunii martie, Uber a început să caute un director pentru operațiuni (chief operating officer – COO), pentru a ajuta la conducerea companiei alături de directorul executiv, Travis Kalanick.

Jones s-a alăturat Uber, fiind responsabil pentru modernizarea brandului companiei, după ce a fost director de marketing al companiei Target Corp.

Și alți oficiali ai companiei au părăsit sau vor părăsi compania. Vicepreședintele platformei de business Uber, Brian McClendon, a declarat că intenționează să părăsească compania la finalul lunii în favoarea politicii.

În februarie, inginerului șef, Amit Singhal, i-a fost cerută demisia în urma unei acuzații de agresiune sexuală venită din perioada în care lucra la Google, companie deținută de Alphabet Inc.

De asemenea, la începutul lunii, Ed Baker, vicepreședintele pentru producție al Uber și Charlie Miller, cercetător pe teme de securitate, au părăsit compania.

În ultimele săptămâni, Uber s-a confruntat cu mai multe controverse. Un fost angajat al Uber a publicat pe blog o postare prin care descrie un mediu de lucru în care agresiunea sexuală era prezentă și nepedepsită. Articolul a generat o investigație internă care este condusă de fostul procuror general al Statelor Unite, Eric Holder.

Apoi, Bloomerg a difuzat un material video în care Kalanick se ceartă cu unul dintre șoferii companiei, care îi spune că pierde bani după ce Uber a redus sumele plătite șoferilor. Kalanick a fost nevoit să își ceară scuze public.

La începutul acestei luni, Uber a confirmat folosirea în secret a programului numit „Greyball”, care îi ajută pe șoferi să scape de autorități în orașele în care serviciul a fost interzis. De atunci, Uber a interzis folosirea programului pentru a identifica reglementatorii locali.

Mai mult, Uber este acționat în instanță de către divizia de mașini autonome a Alphabet Inc, care acuză compania că și-ar fi însușit tehnologii și secrete comerciale, precum tehnologia Lidar, un sistem radar pe bază de laser care ajută mașinile autonome să sesizeze ce este în jurul lor. Uber susține că acuzațiile sunt false.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Prea mult STRES? De ce ai nevoie de o pauză chiar azi
Digi24
Mesaje de „La mulți ani” pentru Sfânta Maria 2026: Urări pe care să le trimiți sărbătoriților pe 15 august
Cancan.ro
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Cum au reușit 24 de iepuri să cucerească un întreg continent și să provoace dezastre. „Invazia începută în 1859 continuă și astăzi”
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
A murit mama Ancăi Alexandrescu. Prezentatoarea TV trece prin clipe extrem de grele
Digi24
Cum a pregătit Rusia „trupe de șoc” care să creeze haos în Rep. Moldova: Un plan pus la cale din „Silicon Valley”-ul Kremlinului
Cancan.ro
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
„Looksmaxing”: Ce sunt serviciile care promit să „măsoare” frumusețea