Afacerea care aduce unor familii din Alba profituri uriașe. Un litru de ulei obținut din planta cultivată se vinde cu 150 de euro

Publicat: 26/03/2017, 11:12
Actualizat: 02/10/2018, 15:59

Asociația producătorilor de lavandă din Alba participă cu un stand la evenimentul Târgul Grădinarului de la Alba Iulia, care se desfășoară pe latura de Vest a Cetății Alba Carolina în perioada 24-26 martie și atrage numeroase persoane care vor să-și redecoreze casa sau grădina.

Mai multe familii care vor să-și întregească veniturile din cultura de lavanda s-au constituit într-o asociație, numărul lor ajungând în prezent la 22 de membri, care au împreună zece hectare de pământ cultivat.

Președintele asociației producătorilor de lavandă Alba, Radu Călin, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că afacerea este foarte profitabilă pentru familiile care au timp să producă și produse hand-made.

„Mă refer la ceaiuri, săpunuri, tincturi, săculeți cu lavandă care au un miros deosebit, buchete de lavandă uscată, care se comercializează în piețe și târguri. Uleiul se produce industrial, cu ajutorul unui generator pe care l-a achiziționat asociația producătorilor de lavandă, iar un produs secundar rezultat în urma extracției uleiului este apa de lavandă. Este o afacere foarte profitabilă. De anul trecut se caută foarte mult plantele aromatice din care face parte și lavanda. Este o plăcere să lucrezi în natură să îți întreții cultura de lavandă. Uleiul se vinde en-gross firmelor specializate care se ocupă de partea de industrie, farmaceutice. Noi căutăm firme pentru a avea desfacere”, a spus Radu Călin.

Acesta susține că afacerea cu lavandă este profitabilă, întrucât cultivatorii nu au foarte mult de lucru și investiția se amortizează în unu-trei ani, în funcție de suprafețe, iar din anul patru se intră pe profit. Potrivit acestuia, pentru a cultiva un hectar de lavandă ai nevoie de o investiție inițială de circa 25.000 de lei.

O parte dintre membrii asociației au decis fie să renunțe definitiv la culturile tradiționale, fie să le diversifice, întrucât cererea pe piață de pomi fructiferi sau alte produse pe care le cultivau a scăzut mult.

„Până în prezent nu a spus nimeni că vrea să renunțe la cultivarea acestei plante pentru că este nemulțumit. Nu este mult de lucru, asta e clar. Ai plantat o dată, doar o întreții, o sapi, și 15 – 18 ani doar tai floarea și o valorifici. O parte din producători o vând în florării, la nunți, la botezuri. Nu rămâne nimeni cu ea, ci o valorifică sub diverse forme”, a mai spus Radu Călin.

Unul dintre producători, Adrian Oniga, prezent la Târgul Grădinarului de la Alba Iulia, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că investiția inițială presupune achiziționarea butașilor de lavandă, pregătirea terenului, aratul, discuitul și curățarea terenului de buruieni în primii patru ani.

„Producție poți avea din anul doi, dar nu foarte spectaculoasă. Din anul patru poți spune că e producție maximă dacă e întreținută cultura așa cum trebuie. Am avut un contract cu cineva din Spania, care cumpăra ulei de lavandă, dar din cauză că n-am avut un distilator performant nu am reușit să obținem prețul scontat. Un litru se vinde cu prețuri între 100 și 150 de euro, în funcție de puritatea pe care poți să o realizezi. Acesta poate fi folosit și pentru uzul intern și are multiple beneficii. Apa de lavandă se folosește ca dezinfectat, inclusiv pentru spălat haine în loc de balsam”, a declarat Adrian Oniga.

Potrivit reprezentanților asociației producătorilor de lavandă Alba, această plantă ajută la ameliorarea durerilor de cap, combate depresia, stresul, are efect de relaxare a sistemului nervos datorită efectului sedativ, prelungește calitatea și durata somnului, fiind bună pentru persoanele care adorm greu.

Totodată, masajul cu uleiul de lavandă ameliorează inflamațiile și durerile încheieturilor, de spate și reumatice. Pe lângă proprietățile ei curative, medicinale și cosmetice, lavanda este o plantă cu potențial melifer mare, iar un produs secundar al unei plantații ar putea fi mierea de lavandă.

Târgul Grădinarului, ajuns în acest an la ediția a IX-a, este un eveniment de promovare a producătorilor locali din domeniul cultivării florilor, arbuștilor, pomilor fructiferi și a plantelor decorative și este dedicat tuturor iubitorilor grădinăritului, profesioniști sau amatori.

Unul dintre producători, Florin Mărginean, a declarat corespondentului MEDIAFAX că oamenii sunt interesați în continuare să-și decoreze casa și grădina, iar prețurile la târg sunt pentru toate buzunarele. Arbuștii variază între 7 și 23 de lei, iar cea mai scumpă plantă pe care o are, expusă într-un ghiveci, este un rododendron cu diametru de patru metri pătrați, prețul ei fiind de 5.900 de lei.

Producătorii expun semințe de flori și legume, bulbi și butași de trandafiri și viță de vie, flori, plante decorative, arbuști, pomi fructiferi și ornamentali. De asemenea, cei interesați vor putea găsi în cadrul târgului noutăți din domeniul uneltelor și echipamentelor pentru întreținerea grădinilor și a spațiilor verzi, produse fitosanitare, mobilier și accesorii pentru grădini.

Pe parcursul celor trei zile ale evenimentului, specialiști în domeniu vor veni în sprijinul celor interesați de grădinărit, cu demonstrații și sfaturi practice, legate de plantarea și tăierea pomilor fructiferi și a trandafirilor, de tunderea arbuștilor ornamentali, de întreținerea gazonului și soluții de amenajare a spațiilor.

La târg sunt prezenți peste 40 de producători locali de flori, pomi fructiferi și ornamentali, trandafiri, viță de vie, plante decorative, unelte, unelte și echipamente pentru întreținerea grădinilor și a spațiilor verzi, mobilier și accesorii pentru grădină precum și sistem de irigații profesionale.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Ce se întâmplă cu Florin Piersic, după ce a fost transportat la Matei Balș. Declarațiile...
FOTO. Serena Williams și Maria Sharapova, rivalele Simonei Halep, apariții fenomenale la MET Gala! Imagini...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO Femeia cu cele mai mari buze din lume a trebuit să-și injecteze și...
Iulia Vântur și Salman Khan au decis să meargă pe drumuri diferite. Fosta vedetă Pro...
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de...
Florin Piersic, primul mesaj după ce a fost transferat la Spitalul Matei Balș din Capitală....
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
ANM a emis un cod galben de ploi și vijelii! Cele 18 județe în care...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce înseamnă DEVANSARE pe autostradă? Este legal să depășești prin dreapta în această situație?
Vladimir Putin a fost învestit azi într-un nou mandat la conducerea Rusiei. Ce declaraţii a...
Satelitul care a orbitat Pământul NEDETECTAT timp de 25 de ani!
Cutremur în cazul Caracal. Gheorghe Dincă a cedat în închisoare. S-a terminat
3 zodii care vor avea parte de mari surprize după Paște. Nimic nu va mai...
Chefi la cuțite, 7 mai 2024. Alexandru Săbădeanu, cuțitul de aur al lui Orlando Zaharia,...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Suferința prin care a trecut Mihai Onilă când a auzit că fiica lui se va...
”Ne afectează” Zsolt Csergo, prima reacție după ce s-a zvonit că el și Nicoleta Luciu...
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
Accesele de furie fac mult rău inimii, arată un studiu