Prima pagină » Știri externe » Germania, hotărâtă să facă negocierile pentru Brexit cât mai dificile posibil: „Ar fi o minune să obținem un rezultat bun”

Germania, hotărâtă să facă negocierile pentru Brexit cât mai dificile posibil: „Ar fi o minune să obținem un rezultat bun”

Germania, hotărâtă să facă negocierile pentru Brexit cât mai dificile posibil: „Ar fi o minune să obținem un rezultat bun
Germania este hotărâtă să facă negocierile pentru ieșirea Marii Britanii din UE extrem de dificile sau cel puțin asta arată toate datele cunoscute până acum și modul în care s-au purtat discuțiile pe tema Brexit. În pragul declanșării Articolului 50 și al începerii negocierilor formale care vor dura aproximativ doi ani și la finalul cărora Regatul Unit va părăsi blocul comunitar, Regatul Unit face presiuni pentru a achita o „notă de plată" cât mai mică, dar răspunsul din partea partidului Angelei Merkel este destul de tranșant: „Cu toții ne dăm seama că o să fie dificil. Ar fi o minune să obținem un rezultat bun", a spus pentru FT purtătorul de cuvânt pentru Brexit din partea Uniunii Creștin Democrate.

Potrivit unor oficiali germani citați de Financial Times, Marea Britanie ar trebui să se aștepte, în primul rând, la o înțelegerea finală de pe urma căreia n-o să fie mulțumită, pentru că aceasta se preconizează a fi una mai puțin favorabilă decât dacă ar fi ales rămânerea în UE. În plus, Regatul va trebui să plătească întreaga sumă de 57,3 miliarde de euro, adică nota totală de plată a Brexit, în caz contrar riscând să fie dată în judecată. 

Premierul britanic Theresa May este așteptată să declanșeze articolul 50 miercurea aceasta și să înceapă, astfel, negocierile formale pentru ieșirea Marii Britanii din UE. May conduce, însă, Regatul către „un Brexit dificil”, prins între posibilitatea de a fi nevoit să părăsească UE fără acces la piața unică, în schimbul controlului total asupra imigranților care ajung pe teritoriul țării. 

Ministrul de Finanțe din Germania, Wolfgang Schäuble, un aliat apropiat al Angelei Merkel a transmis că Germania „nu are niciun interes în a împinge Marea Britanie afară din UE, dar nici nu avem niciun interes să periclităm integrarea europeană din cauza Regatului Unit. Din acest motiv, prioritatea noastră trebuie să fie, cu părere de rău, să ținem restul Europei – fără Marea Britanie – cât de strâns împreună se poate”. 
 
Această declarație se aliniază afirmațiilor altor oficiali europeni referitoare la faptul că înțelegerea încheiată pe tema Brexit ar trebui să fie una mai dezavantajoasă decât ar fi fost cea încheiată în eventualitatea în care alegea să rămână parte a Uniunii. De exemplu, premierul francez, Bernard Cazneuve, și șeful Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, au avertizat Regatul că nu va beneficia de niște termeni mai buni decât avantajele obținute de pe urma statutului de membru al blocului comunitar. Și fostul președinte al Italiei, Mario Monti, a spus anul acesta că o atitudine înțelegătoare față de UK ar fi echivalentul unei „sinucideri organizate” pentru UE. 
 
Între timp, în Marea Britanie, politicienii care susțin Brexit fac presiuni asupra cancelarului Philip Hammond să micșoreze suma pe care Regatul o va plăti în acest „divorț” la doar 5% din valoarea totală pe care o pretind oficialii Uniunii. Parlamentarii îi cer lui Hammond să obțină un acord care să-i coste pe britanici doar 3 miliarde de dolari. Această sumă este extrem de mică în comparație cu cele aproximativ 50 de miliarde vehiculate în prezent ca suma totală pe care Marea Britanie va trebui s-o plătească, potrivit negociatorului-șef al UE pentru Brexit, Michel Barnier. 
 
Acest „preț” a fost agreat după o întâlnire a lui Barnier cu reprezentanții celorlalte state membre UE care a avut loc în luna februarie. Germania și Franța au susținut atunci că nota de plată ar trebui să fie, de fapt, de peste 67 de miliarde de euro, dar au fost de acord să facă un compromis. Încă din decembrie, însă, Barnier vorbea despre taxarea Regatului Unit cu aproximativ 50 de miliarde pentru „datorii restante”. 
 
„Orice fel de înțelegere referitoare la declanșarea Articolului 50 va trebui să includă asigurări din partea Regatului Unit că va onora toate angajamentele financiare pe care și le-a asumat în perioada în care a fost stat membru al UE”, a declarat pentru Financial Times minstrul german de Finanțe. 
 
Între timp, purtătorul de cuvânt pentru Brexit din partea social-democraților lui Martin Schulz, Norbert Spinrath, a spus, tot pentru jurnaliștii FT, că speră că „britanicii vor face ceea ce este onorabil. În caz contrar, UE poate să-i aducă în fața instanței la Curțile internaționale”. În acest context, eforturile Marii Britanii de a reduce cheltuielile pe care le implică acest „divorț” inevitabil cu UE par unele zadarnice, fără prea multe șanse de reușită. 
 
„Cu toții ne dăm seama că o să fie dificil. Ar fi o minune să obținem un rezultat bun”, a spus purtătorul de cuvânt pentru Brexit din partea Uniunii Creștin Democrate a Angelei Merkel, afirmație care ar putea rezuma întregul proces care îi așteaptă pe britanici în negocierile pentru Brexit. 
 
Marea Britanie face oficial pasul în afara UE. Articolul 50 va fi activat miercuri
 
Miercuri, pe 29 martie, premierul britanic Theresa May va notifica oficial UE că țara sa părăsește Blocul comunitar, Downing Street anunțând că aceasta va scrie o scrisoare celor 27 de state membre UE și că este de așteaptat ca negocierile să înceapă apoi cât mai repede posibil. Purtătorul de cuvânt al premierului britanic a confirmat că May va activa miercurea viitoare articolul 50 din tratatul UE, care este primul pas spre părăsirea blocului comunitar.
 
Această inițiativă a fost luată la nouă luni după ce 51,9 la sută dintre cetățenii britanici au votat pentru ieșirea țării lor din Blocul Comunitar.
 
Discuții despre termenii de ieșire din UE și viitoarele relații nu pot avea loc în conformitate cu procedurile prevăzute în Articolul 50 al Tratatului de la Lisabona până când Marea Britanie nu își anunță oficial ieșirea din Bloc. Regina Marii Britanii Elisabeta a II-a a transmis și ea consimțământul oficial privind legea Brexit, permițându-i astfel premierului Theresa May să înceapă negocierile de ieșire din Uniunea Europeană. 
 
Un purtător de cuvânt a declarat că ambasadorul Marii Britanii la UE, Tim Barrow, a informat anterior Consiliul European de data când va fi declanșat Articolul 50. „Reprezentantul permanent al Marii Britanii la Bruxelles a informat Uniunea Europeană luni dimineața că țara va activa Articolul 50 pe data de 29 martie”, a declarat un purtător de cuvânt de la Downing Street, citat de Le Figaro.
 
Downing Street a anunțat că după ce va fi declanșat Articolul 50, este de așteptat ca cele 27 de state membre UE să convină asupra termenilor și să existe un răspuns inițial în termen de 48 de ore. Un purtător de cuvânt a declarat că Guvernul dorește ca negocierile să înceapă cât mai curând posibil, însă a adăugat că „acesta înțelege în totalitate că este dreptul celor 27 de state membre să aibă timp să convină asupra poziției lor”. May a anunțat de anul trecut că intenționează să notifice UE că Marea Britanie dorește să părăsească Blocul până la finalul lunii martie.
 
 
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Primele imagini cu fiica lui Ilie Bolojan în rochie de mireasă! Cum a arătat Lucia Maria în ziua nunții
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Iarna își intră în drepturi. Unde a nins până acum în România?
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...