Prima pagină » Știri politice » Deputații au amânat din nou votul în cazul anchetării lui Eugen Bejinariu

Deputații au amânat din nou votul în cazul anchetării lui Eugen Bejinariu

Deputații au amânat din nou votul în cazul anchetării lui Eugen Bejinariu
Camera Deputaților a votat, marți, retrimiterea la Comisia juridică a solicitării DNA în cazul deputatului PSD Eugen Bejinariu, după ce social-democratul Eugen Nicolicea a atras atenția că legea nu prevede explicit că "astfel de acte" ale vechiului Parlament își urmează cursul în noul Legislativ.

„Vreau să sesisez un incident procedural. Vreau să vă spun că această solicitare se face în baza unui raport întocmit de Comisia juridică și în momentul de față avem un incident de procedură în sensul că la articolul 63 alineatul 5 din Constituție se spune că proiectele de legi sau propunerile legislative înscrise pe ordinea de zi a Parlamentului precedent continuă procedura în noul Parlament. Nu avem în Constituție continuarea procedurii pentru hotărâri sau pentru altfel de acte. Același lucru este și în articolul 253 din Regulament. Deci nu avem o procedură de continuare. Solicit liderilor de grup să ceară retrimiterea la Comisie pentru a rezolva acest incident de procedură”, a declarat președintele Comisiei juridice, deputatul PSD Eugen Nicolicea, în plen.

Eugen Nicolicea a afirmat că raportul trimis plenului este făcut de o comisie care nu mai există.

„Atunci au existat deputați din alte partide, de exemplu UDMR, PPDD, iar acum avem USR. Observați că USR nu s-a putut pronunța în cadrul Comisiei, dar s-au pronunțat partide care nu mai există. Minim două săptămâni pentru că incidentele acestea de procedură pot să ducă la reluarea dezbaterilor în Comisie”, a declarat Eugen Nicolicea.

Solicitarea de retrimitere la Comisia juridică a fost votată cu 80 de voturi „pentru” și 31 „împotrivă”.

Vechiul Parlament a amânat de două ori votul asupra cererii DNA în cazul Bejinariu din lipsă de cvorum.

DNA a cerut în noiembrie 2016 urmărirea penală a fostului șef al Secretariatului General al Guvernului, Eugen Bejinariu, în prezent deputat, pentru abuz în serviciu în dosarul „Microsoft”.

Acuzația pe care procurorii anticorupție i-o aduc lui Eugen Bejinariu este de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, în perioada în care a deținut funcția ministerială.

„Bejinariu Eugen a exercitat următoarele activități: a inițiat și a susținut proiectele a două hotărâri de guvern (nr. 1473/11.12.2003 și nr. 470/01.04.2004), prin care s-a aprobat încheierea între Guvernul României și Fujitsu Siemens Computers GmbH, a unui contract comercial de închiriere de licențe referitor la produsele Microsoft, invocându-se, în mod nereal, calitatea Fujitsu Siemens Computers de unic distribuitor pentru aceste produse, în scopul de a favoriza această firmă prin evitarea organizării unei licitații publice; a inițiat și susținut proiectul Hotărârii de Guvern nr.1778/21.10.2004, prin care s-a aprobat extinderea contractului comercial de închiriere de licențe încheiat la data de 15.04.2004 între Guvernul României și Fujitsu Siemens Computers GmbH și pentru produsele educaționale Microsoft, fără a exista un necesar fundamentat; a semnat contractul comercial de închiriere licențe Microsoft din data de 15.04.2004 și actul adițional la acesta, cunoscând că nu era justificată achiziția din sursă unică”, potrivit cererii Direcției Naționale Anticorupție.

Procurorii acuză că, în acest fel, s-a creat un prejudiciu total de aproape 67 de milioane de dolari.

Cererii transmise i-au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, precum și volumele (28) cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli