Prima pagină » Magazin » De ce grădinițele din Germania privează copiii de jucării

De ce grădinițele din Germania privează copiii de jucării

De ce grădinițele din Germania privează copiii de jucării
În grădinițele din Germania există un program care privează copiii de jucării, cu scopul de a inventa noi jocuri și de a crea legături mai puternice între ei. De asemenea, scopul acestuia este de a împiedica formarea comportamentelor obsesive.

În Germania (dar și în Austria și Elveția), multe grădinițe au implementat această idee. Pe o perioadă de la câteva săptămâni la câteva luni, copiilor nu li se dau jucării. Mai mult decât atât, educatorii nu se implică în activitățile lor, relatează The Atlantic.

Scopul este de a observa cum copii reacționează în acest mediu. Pentru a nu se plictisi, se văd nevoiți să inventeze noi jocuri pe care le vor juca împreună, scrie Descoperă.

Acest program a fost încercat în anul 1992 în orașul Pezberg din sudul Germaniei, răspândindu-se prin toată Germania și nu numai, existând țări îndepărtate precum China care au arătat interes pentru metoda de educație.

Totuși, proiectul nu a fost lipsit de controverse. În 1997, revista Focus a citat un număr de psihologi care criticau proiectul pentru lipsa de dovezi științifice și pentru cauzarea inutilă a stresului la copii. Hans Mogel, un profesor de psihologie de la Universitatea Passau, l-a numit chiar abuz: „aceasta este o formă de abuz. Deprivarea de jucării duce la sentimentul de nesiguranță și la incapacitatea de a dezvolta demnitatea de sine”.

Deși nu există un studiu pe termen lung, există studii care au indicat faptul că acei copii care au participat la acest proiect au abilități mai bune de interacțiune socială, creativitate, empatie și comunicare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Combinația incredibilă de numere care a câștigat cel mai mare premiu din istoria Loto 6/49
Digi24
Misterul celor doi soldați germani găsiți în Dunăre. Plăcuțele de identificare și o motocicletă ar putea dezvălui cine au fost
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Criza de la Cernavodă și capcana orelor de vârf: obiceiul banal care umflă factura între 19:00 și 23:00
Mediafax
Moldova și Ucraina au BĂTUT palma! Înțelegerea produce EFECTE și în România
Click
Cezar Ouatu, topit după fiica lui. Imagini adorabile cu Serena Maria: „Simți cum timpul se oprește”
Digi24
Fiul lui Borcea, Patrick, pus sub monitorizare electronică după ce a intrat în locuinţa fostei iubite şi ar fi agresat-o
Cancan.ro
Explicația halucinantă a pensionarului SRI despre Anna. Cum a încercat 'Romeo' de pe Transfăgărășan să iasă basma curată după ce familia l-a luat la întrebări
Ce se întâmplă doctore
Electrocasnicul care nu trebuie să-ți lipsească din casă ajunge de astăzi, 13 august, în toate magazinele Lidl! Clienții Lidl Plus îl pot cumpăra la preț redus
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Test de cultură generală. De ce avem gene?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULIŞOR: – Tată, ce trebuie să vând pentru a-mi cumpăra mașini, iahturi...
Descopera.ro
Această țară ar putea deveni prima din lume care elimină hepatita C