Prima pagină » Magazin » Tradiții și obiceiuri de Paște. Ce NU este bine să faci în prima zi de Paște

Tradiții și obiceiuri de Paște. Ce NU este bine să faci în prima zi de Paște

Tradiții și obiceiuri de Paște. Ce NU este bine să faci în prima zi de Paște
Prima zi de Paște vine cu o serie de tradiții și obiceiuri specifice, pe care credincioșii le respectă anual. Printre acestea se numără și cea care spune că nu este bine să dormi în prima zi de Paște pentru că în restul anului vei fi somnoros și vei avea ghinion, dar și obiceiul potrivit căruia e bine să te speli pe față, tot în dimineață zilei de Paște, cu apă neîncepută dintr-o cană nouă, în care ai pus un ou roșu, unul alb, un bănuț de argint și un fir de iarbă verde, semne ale sănătății, prosperității și sporului în toate.

Pasca se coace joi, vineri sau sâmbătă, tradițional fiind în ziua de sâmbătă. Totodată, în sâmbătă Paștelui, femeia poate să bată bărbatul (singură dată pe an când are voie, conform tradiției populare).

De Paște, este bine să te îmbraci cu o haina nouă. Îmbrăcămintea nouă , la fel că și apă , are un rol purificator.

Lumânarea de la Înviere trebuie păstrată în casă și aprinsă în caz de boală, calamități naturale, supărări.

În dimineață de Paște e bine să privești prima dată într-o cofă cu apă neîncepută. Se spune că vei avea vederea bună în restul anului.

Un alt obicei spune că e bine să te speli pe față, tot în dimineață zilei de Paște, cu apă neîncepută dintr-o cană nouă, în care ai pus un ou roșu, unul alb, un bănuț de argint și un fir de iarbă verde, semne ale sănătății, prosperității și sporului în toate.

Despre cocoșul sfințit de Paște se credea a fi o sursă de belșug, sănătate și dragoste. În vechime oamenii aduceau cocoși la slujba de Înviere, pe motiv că aceluia căruia îi va cîntă primul cocoșul în acea noapte va avea noroc tot anul. Apoi cocoșii erau dați de pomană săracilor.

La masă de Paște e bine să mănânci mai întâi un ou, căci se crede că acesta aduce sănătate trupului pe parcursul anului, apoi
peste și pasăre, pentru a fi sprinten precum peștele și ușor că pasărea.

Cu cine ciocnești ouăle vopsite în ziua de Paște, te vei întîlni în lumea cealaltă.

Dacă păstrezi un ou roșu 40 de zile după Paște și nu se strică, vei avea noroc tot anul.

Se spune că, dacă de Paște se așază o bucățică de fier sub prag , va reprezenta protecție pentru casă.

Dacă prima persoană care îți intră în casă de Paște este bărbat, vei avea noroc tot anul.

De Paște, există credință că cerurile se deschid, permițând sufletelor celor morți să se întoarcă acasă, pentru a-și proteja rudele dragi.

Se spune că cei ce mor în duminică de Paște sînt scutiți de Judecată divină, sufletele lor ajungînd direct în rai.

Ce nu este bine să faci

În ziua de Paște nu este bine să dormi, pentru că în restul anului vei fi somnoros, vei avea ghinion, viermii vor mânca semănăturile, recolta va fi distrusă și te va prinde ploaia ori de cîte ori vei vrea să lucrezi cîmpul.

În ziua de Paște nu se mănâncă oul cu sare, întrucât se spune că vei transpira tot anul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
FOTO. MII de oameni la manifestația pro-Georgescu din Capitală! Persoane ridicate de jandarmi, circulație blocată în zona Palatului Parlamentului
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
„Luptă cu celulele cancerigene!” Lidia Fecioru a dezvăluit leguma ieftină care are numeroase beneficii pentru organism
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Ce se întâmplă doctore
Răsturnare de situație în cazul morții Valentinei Tănăsie, tânăra găsită într-o valiză! Vlad Bălțățeanu a recunoscut ce i-a făcut iubitei sale: „Au fost câteva lovituri”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
O fosilă de bufniță ne-ar putea dezvălui momentul în care acești vânători silențioși au devenit nocturni
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...