Ce vrea Dragnea să afle în comisia de anchetă pentru alegerile din 2009. „Băsescu este, totuși, unul dintre personajele principale”

Ce vrea Dragnea să afle în comisia de anchetă pentru alegerile din 2009. „Băsescu este, totuși, unul dintre personajele principale
Publicat: 20/04/2017, 13:23
„În principal (n.r. își propune) să vadă dacă anumite persoane sau instituții s-au implicat într-un mod ilegal sau fără competențe legale în desfășurarea alegerilor sau în influențarea rezultatului final. Trebuie să vedem dacă așa este. La acea vreme, uniii dintre noi am contestat rezultatele alegerilor, nu s-a verificat, poate acum vom avea acces la mai multe informații. (…) Cineva care nu are ce să ascundă, nu văd de ce nu ar veni la audieri”, a declarat Liviu Dragnea la Parlament.
Președintele Camerei Deputaților a ținut să sublinieze că PNL, USR și PMP s-au opus înființării acestei comisii, în cadrul Birourilor permanente reunite, dar că proiectul de hotărâre a fost adoptat și va fi supus votului plenului miercurea viitoare.
„Astăzi, de-abia după 45 de minute de dezbatere, s-a aprobat proiectul de hotărâre care va fi trimis în plen și se va vota – sper – miercuri, 26 aprilie. Au fost câteva observații din partea PNL, USR, PMP, care au spus că ei s-ar opune acestui proiect de hotărâre pentru că ar trebui să fie completat cu mai multe amendamente sau să fie mai clar. Unii colegi au spus că Parlamentul nu ar avea dreptul să investigheze sau să cerceteze aceste aspecte care au apărut deja în media”, a precizat Dragnea, după ședința BPR.
El a arătat că Parlamentul are tot dreptul să investigheze, potrivit Regulamentului și prevederilor constituționale, orice fel de teme: „Apărând aceste informații în spațiul public, Parlamentul nu poate să nu ia act de așa ceva și să încerce să aducă la iveală adevărul sau măcar o parte din adevăr, cu speranța ca măcar o parte din toți cei care vor fi chemați la comisie vor veni și dacă vor veni vor spune tot ceea ce știu”, a arătat Dragnea.
Întrebat dacă vrea să fie președintele acestei comisii, acesta a replicat: „e dorința mea de când eram mic”, explicând că își menține afirmația publică și că speră ca propunerea să fie votată și de colegii săi. Referitor la solicitarea de documente în comisia de anchetă, Dragnea a răspuns afirmativ, arătând că vor cere lămuriri„de la orice instituție publică din România”, dacă vor fi de folos în cursul anchetei și că vor fi audiate mai multe persoane, oricine este necesar, accentuând că Traian Băsescu „este, totuși, unul dintre personajele principale”.
„N-am cum să uit toate documentele cu care mergeam la emisiuni și toate documentele pe care le-am atașat contestației, n-am cum să uit. Am mai auzit și că eu am făcut această comisie de anchetă să-i acopăr pe unii. O să aibă o surpriză”, a mai spus Dragnea, fiind de părere că în 2009 alegerile au fost câștigate de Mircea Geoană.
În urmă cu aproximativ o săptămână, coaliția de guvernare PSD-ALDE a transmis că cerepentru clarificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009, dar și de rezultatul scrutinului prezidențial, după dezvăluirile făcute de Dan Andronic cu privire la noaptea alegerilor și persoane aflate în anturajul lui Traian Băsescu.
Liviu Dragnea și Călin Popescu-Tăriceanu au convenit să solicite Parlamentului înființarea unei comisii de anchetă parlamentară care să clarifice aspectele ce țin de organizarea alegerilor din 2009, dar și de rezultatul scrutinului prezidențial.
„Este necesară această anchetă în cadrul Parlamentului României, având în vedere că sunt puse în discuție principii ale statului democratic și ale statului de drept, dar și încălcarea principiului separării puterilor în stat prin posibila intervenție nelegitimă a unor instituții în deturnarea procesului electoral. Totodată, se oferă cadrul necesar pentru a se clarifica dacă persoanele prezente la reuniunile la care face referire presa au acționat în interes personal sau în numele instituțiilor pe care le reprezentau”, se arată într-un comunicat de presă semnat de cei doi lideri politici.
Solicitarea vine în contextul în care jurnalistul Dan Andronic a publicat un articol în evz.ro, în care susținea că în seara celui de al doilea tur al alegerilor prezidențiale din 2009 a mers la locuința lui Gabriel Oprea, în calitate de consultant politic, unde se aflau, printre alții, George Maior, șef al SRI la momentul respectiv, Florian Coldea, prim-adjunct al directorului SRI, și Laura Codruța Kovesi, la momentul acela procuror general al României. Dan Andronic scria că Florian Coldea și Laura Codruța Kovesi erau preocupați, în seara alegerilor, de victoria lui Traian Băsescu.
Laura Codruța Kovesi a refuzat să comenteze afirmațiile jurnalistului. În replică, Andronic a precizat : „Nu comentează, așa e când nu ai răspunsuri”.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Nu există așa ceva". Reacția unui bărbat din Cehia la o terasă din România unde...
Cea mai tunată de la mare! A defilat de 1 Mai cu talia de viespe...
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Un fost ministru a fost filmat omorându-și în bătaie soția, într-un restaurant. Imaginile au stârnit...
Stațiunea montană din România care este unică în toată Europa. Puțini turiști de la noi...
Declarații scandaloase ale unei vedete. Cum face sex la 85 de ani: „Încă pot să-mi...
Întors în ţară din Germania, un bărbat din Gorj a avut parte de o surpriză...
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Câți mici a cumpărat un român de 1 Mai! Oamenilor nu le-a venit să creadă:...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Rusia a recucerit oraşul Robotyne, principala aşezare eliberată de Ucraina în 2023
Fenomenul El Niño SE TRANSFORMĂ chiar sub ochii lumii! Ce înseamnă asta
Vladimir Putin a dat ORDIN. Deja a început totul: Nu vreau să sperii pe nimeni...
Vești proaste despre Florin Piersic. Spitalul l-a îmbolnăvit mai rău
De ce Gică Popescu nu i-a cumpărat fiicei sale o mașină mai scumpă: „Eu am...
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează...
Florin Piersic, ajuns de urgență pe masa de operație! Care este starea de sănătate a...
FOTO. Unde se ascundea traficantul de migranţi care a atacat cu cuţitul doi poliţişti de...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Test de cultură generală. Care compozitor a fost înmormântat fără inimă?