Prima pagină » Magazin » Unde caută prima dată femeile când au nevoie de o informație

Unde caută prima dată femeile când au nevoie de o informație

Unde caută prima dată femeile când au nevoie de o informație
Majoritatea femeilor se informează de pe Internet (opt din zece), din reviste sau de la prieteni și familie, și numai patru din zece apelează la specialiști, atunci când au nevoie de sfaturi și coordonare (nutriționist, medic de familie, coach, antrenor de fitness sau aerobic) .12% dintre ele și-ar dori să obțină ajutor de specialitate, conform unui sondaj al companiei Bunge România

Jumătate dintre participantele la studiu au declarat că fac zi de zi mișcare ușoară (aleg scările în locul liftului, coboară cu o stație mai devreme din mijlocul de transport și merg pe jos), și doar 15% dintre ele fac mișcare în mod susținut (jogging, înot, mers la sală, tenis, sporturi de echipă), de cel puțin trei ori pe săptămână. După alimentație, mișcarea este, însă, un obiectiv major în categoria lucrurilor pe care le-ar putea îmbunătăți, șapte din zece dorindu-și să facă sport susținut mai des.

Doar patru din zece  femei reușesc să doarmă într-o noapte cel puțin opt ore. Tot atâtea (40%) consideră că ar putea îmbunătăți calitatea vieții lor prin mai multă odihnă și relaxare. Pentru 39% dintre ele, petrecerea a cât mai mult timp în aer liber reprezintă un prilej de recreere.

Pentru jumătate dintre femeile din România, o alimentație echilibrată și variată înseamnă produse din cât mai multe grupe de alimente, în proporțiile corecte. De asemenea, cele mai multe dintre ele acordă o importanță sporită planificării meselor și a alegerii ingredientelor în funcție de nutrienții acestora.

Sapte din zece înțeleg importanța grăsimilor și a acizilor grași esențiali, considerând că cele mai bune surse pentru acestea sunt uleiurile vegetale, semințele și unele legume sau fructe.

Atunci când vine vorba despre ceea ce ar putea îmbunătăți în alimentația lor, șase din zece ar vrea să consume mai puține dulciuri și alimente procesate și două din zece să consume mai puține proteine animale.

Mai mult de jumătate dintre ele consumă cantitatea zilnică recomandată de apă și lichide.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Politicienii germani vor să schimbe legea care „îi protejează” de insulte
Digi24
Hacker inventiv, prins în Sinaia cu numere de înmatriculare diplomatice: Șoferul avea montat un sistem prin care plăcuțele se roteau
Cancan.ro
Cristian Boureanu a comis-o din nou! A condus o puștoaică acasă, iar la final s-a lăsat cu scandal
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Anomalie pe piața energetică. De ce produc prosumatorii cu fotovoltaice energie record abia după oprirea Reactorului 2
Mediafax
CCR A DECIS pe Legea integrității! Ce se întâmplă cu prevederea privind PARTENERII demnitarilor
Click
Ce l-a scos din sărite pe un turist aflat pe litoralul românesc: „Efectiv jur că sunt momente în care simt că nu mai pot”
Digi24
Primele informații în cazul morții lui Hayden Panettiere. Ce spun polițiștii despre anchetă și cine a sunat la urgențe
Cancan.ro
Tragedie înainte de nuntă! Nepotul lui Mircea Rednic, Marius Totolici, a murit în somn la doar 37 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice și-a făcut Andreea Popescu după divorțul de Rareș Cojoc! „Mi-a căzut părul enorm”. Fanii nu o mai recunosc!
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Hyundai a stabilit prețurile pentru Ioniq 3. Cât costă rivalul pentru Renault 5?
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Mesaj pe ușa unui vecin: Felicitări! Nu știu ce-i faci soției tale…
Descopera.ro
Nașterea „ideală” și limitele sistemului medical: două moașe cer schimbarea culturii din maternități