Este oficial: una dintre cele mai iubite echipe de fotbal din România, readusă la viață cu 600.000 de lei

Este oficial: una dintre cele mai iubite echipe de fotbal din România, readusă la viață cu 600.000 de lei
Publicat: 15/06/2017, 21:12

La ședință a asistat și lichidatorul judiciar, Nicolae Enoiu, omul desemnat de stat să valorifice activele clubului FC Argeș, aflat acum în faliment. Acesta le-a explicat consilierilor locali care sunt pretențiile Ministerului de Finanțe, creditorul principal al clubului, dar și ce presupune brandul FC Argeș.

„Când FC Argeș a intrat în procedură de faliment nu s-a putut întocmi un plan de reorganizare pentru a salva clubul. Intrând în faliment s-au inventariat bunurile. Cupele și diplomele câștigate de-a lungul timpului au fost donate cu titlu gratuit la Muzeul Sportului Argeșean. Procedura de valorificare a brandului a început de la suma de 311.320 euro + TVA. În decursul celor doi ani și jumătate, au avut 41 de licitații fără nicio finalitate, iar prețul a tot scăzut. Creditorul principal, în speță Ministerul de Finanțe, m-a informat că acceptă cedarea brandului la 40% din valoarea estimată de evaluator. Interesul creditorului este să recupereze cât mai mult din obligațiile clubului aflat acum în faliment. Sub această valoare de 40% nu pot accepta, iar altă metodă de valorificare nu există. Municipalitatea cumpără brandul, sigla, palmaresul și culorile alb-violet. Vreau să vă spun că a mai fost și o ofertă de 100.000 de euro pentru cumpărarea brandului făcută de domnul Trandafirescu, care nu a fost însă acceptată la acea vreme”, a spus Enoiu în ședință, conform Liga2.ro.

Consilierul local Cristian Gentea le-a explicat colegilor săi de ce este necesar ca primăria Pitești să cumpere brandul FC Argeș și a propus suma de 550.000 lei + TVA (n.r. – 660.000 lei).

„Este foarte important să spunem ce ne dorim. Denumirea de FC Argeș, promovarea echipei în liga a doua și modernizarea stadionului pot aduce oamenii la stadion. 30 iunie este data limită de schimbare a denumirii din SCM Pitești în FC Argeș la FRF. Propun să votăm suma de 550.000 lei + TVA pentru cumpărarea brandului FC Argeș, cu specificația ca într-o săptămână să transferăm numele la SCM Pitești”, a spus Gentea.

Suma propusă de consilierul Cristian Gentea a fost votată în unanimitate de ceilalți consilieri locali. Primarul Cornel Ionică era foarte mulțumit de votul consilierilor care au fost de acord să sprijine fără rezerve fotbalul piteștean.

„FC Argeș trăiește din nou și asta ne-am dorit cu toții. Toată lumea se bucură. Toți consilierii mi-au arătat astăzi că doresc ca sportul piteștean să beneficieze de cele mai bune condiții pentru a putea face performanță. Este o zi istorică pentru FC Argeș. Am dus oferta până la limita cerută de ANAF. Suntem foarte interesați ca SCM Pitești să continue în liga a doua sub denumirea de FC Argeș. Noi am alocat suma solicitată de ANAF. Am decis să alocăm suma de 550.000 lei + TVA. Am făcut și pasul acesta și credem că putem rezolva schimbarea denumirii în timp util și la FRF. Este un interes foarte mare în rândul piteștenilor pentru fotbal. Pe unde mă duc toți mă întreabă de FC Argeș. Vor ca echipa să aibă cele mai bune condiții pentru a face performanță. În acest moment avem motive de satisfacție. Piteștenii au de acum încolo toate motivele să vină la stadion și să susțină fotbalul. Avem speranța că vom putea moderniza stadionul cu fonduri de la Compania Națională de Investiții care a mai finanțat și alte obiective sportive din țară. Avem toate documentele depuse aciolo și avem promisiunea că vom primi banii necesari. Ne dorim și un finanțator puternic lângă noi pentru că noi suntem serioși. Așteptăm cu interes ca mediul de afaceri să vină lângă noi și să ducem fotbalul argeșean unde îi este locul”, a spus edilui Cornel Ionică.

Primele două ofertă făcute de primăria Pitești pentru cumpărarea brandului FC Argeș, de 100.000 de lei, respectiv 350.000 de lei, fuseseră respinse de ANAF. Lichidatorul judiciar, Nicolae Enoiu, omul desemnat de instanță să valorifice activele clubului FC Argeș, aflat acum în faliment, spunea zilele trecută că ANAF este dispusă să vândă brandul pentru 550.000 lei + TVA.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
BREAKING | Medicul care l-a operat de urgență pe Florin Piersic, în ziua de Paște,...
FOTO. Serena Williams și Maria Sharapova, rivalele Simonei Halep, apariții fenomenale la MET Gala! Imagini...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
A plecat în vacanță în Spania și a dispărut fără urmă. Ana Maria i-a trimis...
Meteorologii Accuweather anunță o vară ciudată în România. Temperaturi anormale în București
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă...
Meteorologii anunţă o "schimbare majoră" a vremii. Vom avea fenomene extreme în ţară toată săptămâna
Se spală în a treia zi de Paște? Ce spun preoţii
Accident sau sinucidere? Un bărbat a decedat în a treia zi de Paște, după ce...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Vladimir Putin a fost învestit azi într-un nou mandat la conducerea Rusiei. Ce declaraţii a...
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
S-a dat ordinul pentru TOATE FEMEILE, inclusiv din România. Noile reguli devin OBLIGATORII
Scandal uriaș la Eurovision. Fanii au fost oripilați
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația:...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Suferința prin care a trecut Mihai Onilă când a auzit că fiica lui se va...
Pepe, mesaj cu subînțeles pentru Raluca Pastramă? Artistul stârnește controverse cu noua piesă „Pasăre de...
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e...
Satelitul care a orbitat Pământul nedetectat timp de 25 de ani