Prima pagină » Știri » Încă un român a murit din cauza rujeolei. La cât a ajuns numărul deceselor

Încă un român a murit din cauza rujeolei. La cât a ajuns numărul deceselor

Încă un român a murit din cauza rujeolei. La cât a ajuns numărul deceselor
Încă un român a murit din cauza rujeolei, fiind vorba de o persoană de 29 de ani din județul Dolj, la care a fost confirmată boala în februarie 2017, iar primele simptome au apărut în iunie. Numărul deceselor a ajuns la 32, de la debutul epidemiei, potrivit CNSCBT.

Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) a anunțat, vineri, că numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România raportate până vineri este de 8.246, cu 229 de cazuri mai multe față de săptămâna trecută.

De la debutul epidemiei, respectiv din toamna anului trecut, și până acum, s-au înregistrat 32 de decese din cauza rujeolei, dintre care opt în județul Timiș, șase în județul Arad, șapte în județul Dolj, trei în județul Caraș Severin și câte unul în județele Bihor, Cluj, Călărași, Satu Mare, Vaslui, Galați, Mureș și București.

Cel de-al 32-lea deces a fost cauzat de o complicație la distanță a rujeolei și s-a înregistrat la o persoană de 29 de ani din județul Dolj. Boala a fost confirmată în februarie 2017, iar în iunie au apărut primele simptome ale complicației postrujeolice.

Decesul vine în condițiile în care Ministerul Sănătății și Ministerul Afacerilor Interne au demarat marți o campanie pentru vaccinarea împotriva rujeolei.

Marți expiră termenul dat de Carmen Dan și Florian Bodog autorităților locale, de evaluare a comunităților vulnerabile medical.

Potrivit datelor centralizate de către Ministerul Sănătății, la nivel național, sunt aproximativ 180.000 de copii nevaccinați, dintre care, doar pentru 10% dintre ei se refuză vaccinarea, restul nici măcar nu ajung la medicul de familie.

În acest moment, Ministerul Sănătății are peste 500.000 de doze de vaccin împotriva rujeolei, cantitate care ar trebui să fie suficientă până la sfârșitul anului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV: Ce știa procurorul cu 3 zile înainte de scandalul cu pistolul
Digi24
Bărbat prins de radar cu 172 kmh pentru că își ducea la spital tatăl muşcat de câine. Ce reacție au avut polițiștii
Cancan.ro
Cine este Anna și cum l-a 'smintit' pe pensionarul MApN care i-a scris numele pe stâncă. Povestea 'interzisă' care se ascunde în spatele graffitiului de pe Transfăgărășan
Prosport.ro
FOTO. Irina Deleanu, imagini incendiare: „Îmi place să fiu cât mai naturală”
Adevarul
Poliția i-a confiscat Ferrari-ul de 3,7 milioane de lire sterline la o jumătate de oră după ce s-a urcat la volan
Mediafax
Procurorul care a tras cu pistolul în timp ce era imobilizat de polițiști scapă de arestul preventiv
Click
Horoscop marți, 11 august. Leii au o atitudine pozitivă, iar Balanțele își schimbă stilul de viață
Digi24
„Să le ia organismul din ei”. Cum explică mama unuia dintre tinerii care au atacat ambulanța agresiunea revoltătoare a acestora
Cancan.ro
Cum a ajuns o tânără să scoată 5.000 de euro din buzunar după o noapte de distracție la UNTOLD
Ce se întâmplă doctore
Alina Pușcău, mărturisire sfâșietoare înainte de operație. A fost diagnosticată cu cancer la sân în metastază: „Este singurul tratament care o să mă ajute să îmi salvez viața”
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Un producător din CHINA urcă rapid în clasamentul auto din România. Despre cine este vorba?
Descopera.ro
Cercetătorii au creat câini la care oamenii să nu fie alergici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Descopera.ro
O supernovă a dezvăluit un mod complet diferit în care mor stelele