Prima pagină » Știri politice » „Cu titlu personal”, locțiitorul lui Dragnea în PSD propune înghețarea pensiilor parlamentarilor: „Altfel, o să o să ne ducă într-un deficit căruia nu putem să îi facem față”

„Cu titlu personal”, locțiitorul lui Dragnea în PSD propune înghețarea pensiilor parlamentarilor: „Altfel, o să o să ne ducă într-un deficit căruia nu putem să îi facem față”

 „Cu titlu personal
Secretarul general al PSD, Marian Neacșu, a precizat, luni, că optează pentru înghețarea sumelor forfetare, dar și a celor care privesc cazarea parlamentarilor, el menționând că este necesară și înghețarea pensiilor speciale. Propunerea vine din partea numărului 2 în PSD, cel care, de altfel, i-a și ținut locul lui Liviu Dragnea în ședința Biroului Permanent Național care a avut loc luni, în absența liderului de partid aflat în concediu.

„Cu titlu personal, eu aș opta – dar acum o să spuneți că sunt subiectiv pentru faptul că nu mai sunt parlamentar – dar aș opta pentru înghețarea sumelor forfetare sau sumelor pentru cazare și înclin să cred că și colegii mei (parlamentari PSD, n.r.) vor duce acest demers la final. Este nevoie de modificarea Legii 96 privind Statutul deputaților și senatorilor pentru a putea să formalizăm un astfel de demers”, a spus Neacșu.

Întrebat dacă se referă inclusiv la înghețarea pensiilor speciale, Neacșu a răspuns: „Iarăși cu titlu personal, cred că inclusiv înghețarea pensiilor speciale, pentru că a ține nivelul salarizării în continuare – evident că o să ne ducă într-un deficit bugetar căruia nu putem să îi facem față”.

Neacșu a spus că vor fi asigurate, la rectificarea bugetară, toate sumele aflate în acest moment în plată, conform legii în vigoare, iar în toamnă, când va începe sesiunea parlamentară, se vor opera modificările la Statutul deputaților și senatorilor care să implună această înghețare.

„La rectificare vor fi asigurate toate sumele de bani necesare pentru a opera toate sumele care sunt în plată, toate drepturile salariale sau de pensii care sunt în plată în momentul acesta”, a spus Neacșu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SINTEZĂ. Parlamentul începe sesiunea de toamnă cu aceeași întrebare: cine poate forma următorul Guvern. PSD, PNL, USR și UDMR vin cu variante diferite pentru premier
Digi24
Imagini virale: lider spiritual indian, în cabină de sticlă cu aer condiționat și picioarele afară pentru a fi sărutate
Cancan.ro
Keffe D, găsit vinovat pentru uciderea lui Tupac Shakur! Decizia care pune capăt unui mister de aproape 30 de ani
Prosport.ro
Majorat de 5 stele pentru Bebeto! Anamaria Prodan, în lacrimi la petrecerea fiului ei! Reghe a lipsit
Adevarul
VIDEO Ce prețuri au bulgarii după trecerea la euro: „Cum își permit oamenii ăștia?”
Mediafax
Nicușor Dan o primește la Cotroceni pe Angela Merkel! Ce se află în spatele vizitei fostului cancelar german
Click
Anca Pandrea, ultimele mărturisiri înainte de moarte: „Nu sunt singură, simt că Iura este cu mine”
Digi24
O muscă din Arctica a ajuns în Antarctica. Oamenii de ştiinţă avertizează: poate provoca „o destabilizare ecosistemică a mediului”
Cancan.ro
Boala GRAVĂ de care suferea Anca Pandrea. Actrița s-a stins din viață la 80 de ani
Ce se întâmplă doctore
Oana Roman a slăbit enorm în patru luni. Obiceiul simplu cu care își începe fiecare dimineață! Cum arată acum
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Exclusiv | CNAIR: România va depăși 1.600 km de autostradă și Drum Expres până la finalul anului
Descopera.ro
O galaxie fără stele i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Prietenul tău Vasile îmi face avansuri!
Descopera.ro
De ce o sticlă de apă lăsată în mașină poate fi periculoasă?