Prima pagină » Știri politice » Cum a calculat premierul „randamentul” pensiilor publice. „Exemplul concret” prezentat de Tudose

Cum a calculat premierul „randamentul” pensiilor publice. „Exemplul concret” prezentat de Tudose

Cum a calculat premierul „randamentul
Premierul Mihai Tudose a precizat randamentul mediu al fondurilor de pensii din Pilonul II a fost de aproximativ 4%, iar randamentul la care s-a referit vineri cand a vorbit de sistemul public viza "suma încasată de beneficiar la pensie în cele două ipostaze-cel care a optat, respectiv cel care nu a optat pentru Pilonul II".

„Randamentul mediu, din 2008 până în prezent, al fondurilor de pensii din Pilonul II a fost de aproximativ 4%. În Pilonul I, punctul de pensie se calculează ca fiind raportul dintre salariul încasat și salariul mediu. Acest lucru înseamnă că o persoană care a avut o creștere anuală a salariului mai mare de 4% față de creșterea salariului mediu va avea la pensie mai mulți bani decât o persoană care a optat și pentru Pilonul II”, a scris Mihai Tudose pe Facebook.

El a prezentat și un „exempu concret” al angajaților care în toată perioada 2008 – 2017 au avut salariul minim și care au avut o creștere de aproximativ 180%, în timp ce salariul mediu a crescut cu mai puțin de 100%.

„Rezultă că acesta a avut o creștere a punctului de pensie de peste 80%, comparativ cu 40% pentru cei ce au optat și pentru Pilonul II. Randamentul la care m-am referit, calculat în raport cu punctul de pensie, viza suma încasată de beneficiar la pensie în cele două ipostaze: cel care a optat, respectiv cel care nu a optat pentru Pilonul II”, a încheiat premierul Mihai Tudose.

Vineri, după ședința CExN al PSD, premierul Mihai Tudose a declarat că, potrivit Ministerului Finanțelor, „randamentul la pilonul I de pensii este mult mai mare decât randamentul obținut la pilonul II”, motiv pentru care a cerut o analiză a oportunității diminuării contribuției virate la fondurile administrate privat. 

APAPR cere explicații

Asociația pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR) îi cere premierului să publice analiza făcută de Ministerul Finanțelor din care rezultă că sunt „cifre îngrijorătoare” în cazul Pilonului II de pensii. 

De asemenea, APAPR solicită o întrevedere cu șeful guvernului pentru a discuta rezultatele acestei analize. 

„În dorința de a reprezenta și a proteja interesele tuturor părților implicate în sistemul de pensii private din România, solicităm public prim-ministrului, cât mai curând posibil, o întrevedere pentru a discuta împreună rezultatele analizei făcute de către autoritățile statului precum și impactul pe care l-ar putea avea pentru cei 7 milioane de participanți unele decizii viitoare. De asemenea, în spiritul transparenței și dialogului, rugăm să fie data publicității această analiză”, se arată în comunicatul transmis, vineri, de APAPR.

Solicitarea vine în contextul în care vicepremierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, că Guvernul va lua o decizie în privința Pilonului II, întrucât analizele ASF și ale ministerului de Finanțe au evidențiat „cifre îngrijorătoare”.  Vicepremierul a declarat că Guvernul nu are o problemă cu banii, iar discuția privind pilonul II de pensii a pornit de la ASF. 

„Nu Guvernul României a pornit această discuție, și nu că nu avem bani. A plecat de la ASF, dânșii urmăresc cifrele. Din cifre au ieșit anumite concluzii. Au avut o întâlnire cu administratorii de la Pilonul II. Nu este luată o decizie, nu există desființarea. Decizia politică va fi o decizie cum e mai bine pentru cetățenii României. Există anumite cifre care ne îngrijorează. E ceva îngrijorător cu pilonul II, nu ca în alte state, ca în Polonia unde s-a fugit cu banii”, a spus el, precizând că nu va fi „o intrare brutală” a statului. 

Declarația vicepremierului vine în contextul în care Guvernul intenționează să reducă prin OUG contribuția la Pilonul II de pensii, diferența urmând a fi transferată în cadrul pilonului I, pe motiv că acesta are mai mult randament. 

Cu toate acestea, în urmă cu doar câteva zile ASF susținea că „actualul mecanism de funcționare a Pilonului II de Pensii nu este pus în discuție”, pentru că acesta este unul solid, care „generează randamente pozitive cu beneficii pentru participanți”. 

„Pilonul II de Pensii este unul solid, care generează randamente pozitive cu beneficii pentru participanți. În luna iunie a anului 2017, rata nominală de rentabilitate a fondurilor de pensii administrate privat a fost de 4,91%. Valoarea totală a activelor nete înregistrată la 30 iunie 2017 de fondurile de pensii administrate privat a fost de 36,06 miliarde de lei (7,92 miliarde de euro), ritmul anual de creștere fiind de 30,76%”, se arată în comunicatul Autorității de Supraveghere Financiară. 

Reprezentanții ASF au transmis că, într-adevăr, participă regulat la discuții cu reprezentanți ai Ministerului de Finanțe, dar și cu ai altor instituții, pentru o evaluare continuă a modului în care se desfășoară activitatea pe piețele supravegheate. În cadrul acestor întâlniri, însă, „actualul mecanism de funcționare a Pilonului II de Pensii nu este pus în discuție”, se mai arată în sursa citată.
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Are toate avizele, dar stă blocat. Cine a oprit proiectul Bala
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
Motivul trist care l-a făcut pe medicul de 28 de ani să ia decizia tragică! De ce a făcut asta
Prosport.ro
Ce a pățit o turistă la hotelul Simonei Halep din Mamaia: „Am făcut plângere la Poliție și la ANPC!”
Adevarul
A fost salvat de două ori de la înec, dar s-a întors în mare cu steagul roșu arborat. Explicația psihologului
Mediafax
Gară imensă de 14,5 miliarde de euro, FĂRĂ aer condiționat! Proiectul care sfidează orice așteptare
Click
Câștigurile neașteptate ale unor vloggeri români după 4 ani de YouTube: „Ne putem lua o casă?
Digi24
Cum a ajuns un medic din Tulcea, specializat în oncologie şi hematologie pediatrică, să lucreze în construcţii, ca muncitor necalificat
Cancan.ro
Orașele din România în care sunt anunțate ninsori în septembrie, potrivit meteorologilor Accuweather
Ce se întâmplă doctore
Îl mai ții minte pe Vierme de la Animal X? Cum arată acum, la 42 de ani, și cu ce se ocupă! E schimbat total și mulți nu l-au mai recunoscut
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Licitație pentru mașini electrice la Onești. Cum arată cerințele tehnice pentru cele șapte vehicule?
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
O fosilă veche de 30 de ani ascunde oasele unui monstru marin necunoscut