Prima pagină » Știri politice » Orban: Mult timp mi-am pus întrebarea când se va ajunge la bătaie din partea PSD. Solicit energic pedepsirea „golanului politic” Palada

Orban: Mult timp mi-am pus întrebarea când se va ajunge la bătaie din partea PSD. Solicit energic pedepsirea „golanului politic” Palada

Orban: Mult timp mi-am pus întrebarea când se va ajunge la bătaie din partea PSD. Solicit energic pedepsirea
Președintele PNL Ludovic Orban l-a catalogat, joi, pe sociologul Mirel Palada drept un „golan politic", după ce acesta l-a agresat fizic, în pauza publicitară a unei emisiuni transmise de postul B1Tv, pe senatorul USR, Mihai Goțiu. Orban solicită "pedepsirea" lui Palada, mărturisind, în acest context, că "mult timp" și-a pus întrebarea "când se va ajunge la bătaie din partea PSD". În același timp, Orban s-a întrebat, retoric, de ce liderul PSD, Liviu Dragnea, nu a avut nicio reacție până acum.

„Solicit energic pedepsirea golanului politic pentru infracțiunea pe care a săvârșit-o, și anume a fostului purtător de cuvânt al Guvernului PSD”, a spus Orban, într-o conferință de presă.

„Mult timp mi-am pus întrebarea când se va ajunge la bătaie din partea PSD. Iată că s-a ajuns la bătaie din partea fostului purtător de cuvânt al Guvernului PSD – Ponta, un om trimis permanent la înaintare și care susține ideile aberante ale partidului de guvernământ”, a adăugat Orban.

El a precizat că PSD capătă în cultura politică elemente care țin de apanajul unui partid totalitar.

„Amenințarea, intimidarea, agresivitatea, brutalitatea de limbaj, atitudinea ostilă permanentă, intimidarea opoziției au devenit politică de partid pentru PSD”, a spus Orban.

El s-a întrebat, retoric, de ce liderul PSD Liviu Dragnea nu a dat o poziție politică referitare la „comportamentul grobian și brutalitatea fizică săvârșită de un cirac de-al lor împotriva unui reprezentant al opoziției”.

Moderatoarea emisiunii Talk B1, Nadia Ciurlin, a anunțat, miercuri seară, că sociologul Mirel Palada l-a agresat fizic pe senatorul Mihai Goțiu (USR), în timpul unei pauze publicitare. Ulterior, Mihai Goțiu a precizat că a fost lovit de către Palada cu pumnul în gură.

„Din păcate, în pauza de publicitate s-a întâmplat un eveniment extrem de neplăcut. Domnul Mirel Palada l-a agresat fizic pe domnul Mihai Goțiu. Ne pare foarte rău pentru acest eveniment. Din păcate, au trebuit să părăsească amândoi platoul”, a spus Nadia Ciurlin, la reluarea emisiunii.

„Palada a intervenit de mai multe ori peste mine. I-am spus că am intrat în politică din cauza unora ca el. M-a lovit în față o singură dată. Comportamentul din aceasta seară e doar o mostra. Nu e doar o agresiune fizică, dar și o agresiune a majoritatii. Azi, în Biroul Permanent când am cerut comisie de ancheta legata de modul în care s-a votat la moțunea de cenzură, au considerat ca nu e cazul sa se ancheteze”, a declarat Mihai Goțiu, la B1, explicând incidentntul.

„Am simțit decăderea totală a PSD-ului atunci când m-a lovit”, a comentat senatorul USR.

Acesta intenționează să depună plângere la poliție împotriva lui Mirel Palada, fost purtător de cuvânt al Guvernului.

„Nu cred că domnul Palada va mai apărea în presă o vreme. Sper ca presa să aibă atâta demnitate…”, a adăugat Goțiu.

Mihai Goțiu a declarat, miercuri, pentru Mediafax, că a fost amenințat de către Mirel Palada înainte de a fi lovit în timpul pauzei unei emisiuni la B1 TV, senatorul USR precizând că în urma incidentului a avut doar buza spartă și un picior julit.

„În timpul emisiunii, când se discuta despre prietenul domnului Palada, Sebastian Ghiță, și despre drumul banilor la Ploiești, a intervenit în timp ce vorbeam. Când s-a întâmplat și a doua și a treia oară, i-am spus că este un comportament de om nesimțit și ăsta este unul dintre motivele pentru care am intrat în politică. Moderatoarea Nadia Ciurlin mi-a atras atenția la limbaj și m-am conformat. În pauză m-a amenințat direct să nu-i mai spun că-i nesimțit – deși eu mă referisem doar la comportamentul lui – și că văd eu după emisiune”, a relatat Goțiu geneza incidentului.

Goțiu nu a retractat însă afirmații anterioare și asta l-ar fi făcut pe Mirel Palada să sară la bătaie. „A sărit la mine și m-a lovit cu pumnul. Au trebuit să intervină cei de la B1 să-l scoată afară”, a spus senatorul. El a precizat că nu a fost foarte afectat fizic de accesul de furie al celuilalt invitat fiind vorba de „o buză spartă și un picior julit”.

„Comportamentul ăsta denotă un comportament al clasei politice, în general. Chiar astăzi, un coleg de-al meu, deputatul Adrian Prisnel, a fost amenințat în timpul dezbaterilor din Comisia de agricultură”, a mai spus Mihai Goțiu.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fostul șef ANPC a luat „țeapă” cu biletul la concertul Metallica
Digi24
Avertisment de la Guvern: România riscă penalizări de 15 miliarde de euro
Cancan.ro
Andreea Sasu a fost dusă din nou de urgență la spital. Philipp Plein, mesaj sfâșietor
Prosport.ro
FOTO. „Cea mai frumoasă femeie de pe planetă”. S-a căsătorit cu Eugenia și a spus-o fără ocolișuri
Adevarul
Bolizi de sute de mii de euro folosiți de fiul procurorului Gigi Valentin Ștefan, anchetat într-un dosar de trafic de influență
Mediafax
Traian Băsescu crede că Bolojan va candida la Președinția României
Click
Rețeta grecească de gogoși care a cucerit internetul. Cum faci acest desert pufos și delicios în doar 20 de minute
Digi24
Asociația lui Adrian Năstase rămâne fără statut de utilitate publică. Ţoiu: „Nu este un titlu pe viață”
Cancan.ro
Ce au găsit medicii pe trupul lui Alexandru, copilul care a fost dispărut. Abia acum s-a aflat!
Ce se întâmplă doctore
Focar de norovirus pe o navă de croazieră din Caraibe: peste 100 de persoane infectate. Cum diferă de Covid-19 și Hantavirus
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Noul model Dacia Striker, surprins în trafic pe autostrada din Argeș. Imagini exclusive cu noul crossover
Descopera.ro
Ce s-ar întâmpla dacă rotația Pământului s-ar schimba?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: - Vreau să fac schimbul de ulei. Mecanicul: - Ce maşină e?
Descopera.ro
Pierderea biodiversității amenință direct sănătatea oamenilor, arată un nou studiu: dispariția polenizatorilor afectează alimentația și veniturile