Prima pagină » Știri » Traian Băsescu va merge săptămâna viitoare în Comisia SRI. La audieri, chemați doi patroni media

Traian Băsescu va merge săptămâna viitoare în Comisia SRI. La audieri, chemați doi patroni media

Traian Băsescu va merge săptămâna viitoare în Comisia SRI. La audieri, chemați doi patroni media
Claudiu Manda, președintele Comisiei SRI, a declarat joi că fostul președinte Traian Băsescu va fi audiat, în comisie, cursul săptămânii viitoare, la audieri urmând să ajungă și doi patroni media: Dan Andronic (Evenimentul Zilei) și Adrian Sârbu (patronul Mediafax).

„Săptămâna viitoare avem confirmată participarea domnului Puțura pentru ziua de marți, avem confirmată participarea domnului Traian Băsescu, nu știm încă ziua. Mai sunt două persoane cu care am avut discuții și au spus că vor veni săptămâna viitoare, în funcție de programul comisiei și al dumnealor: domnul Dan Andronic și domnul Adrian Sârbu „, a declarat Claudiu Manda, președintele Comisiei SRI din Parlament.

Întrebat dacă aceste nume se află pe lista lui Dragomir, adică cele 65 de persoane care pot confirma spusele sale în fața comisiei, Manda a precizat că în comisie pot fi chemați și oameni care nu au legătura cu lista, dar care pot să dea detalii despre acțiuni care vizează activitatea Comisiei.

„Lista celor 65 de persoane, nu știm dacă le audiem, în contextul în care un membru al comisiei e sesizat, sau comisia e sesizată, sau apar în spațiul public date sau declarații, putem să chemăm persoanele. Dacă sunt pe listă e mai puțin important”, a declarat Manda.

Daniel Dragomir, fost ofițer SRI, a fost audiat de trei ori în comisia SRI. Dragomir a dat și o listă cu 65 de persoane din media, mediul politic și Justiție care, susține acesta, pot confirma spusele sale, și anume implicarea Serviciului Român de Informații în toate domeniile.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
The Guardian a dat „nota 4” filmului lui Cristian Mungiu
Digi24
Prima reacție a NATO după ce un avion F-16 românesc a doborât o dronă în spaţiul aerian al Estoniei
Cancan.ro
MOTIVUL pentru care Amiana Păștină, femeia acuzată că și-a ucis mama, și-a pus capăt zilelor în arest. Prin ce chin trecea
Prosport.ro
FOTO. „Vreau să mori”. Mesajul pe care l-a primit campioana de la o „mamă cu trei copii”
Adevarul
Accident cumplit în Chitila: o basculantă a trecut pe roșu și a izbit violent un Logan. Șoferul mașinii, în stare critică la spital
Mediafax
PSD: „Prim-ministrul demis Ilie Bolojan să răspundă pentru traficul de influență exercitat la vârful Guvernului”
Click
Daniel Pavel, primele declarații după ce și-a înmormântat tatăl chiar în ziua finalei „Desafio: Aventura”: „Nu știi niciodată când cel de Sus taie firul!”
Digi24
Xi Jinping i-a spus lui Donald Trump că Vladimir Putin ar putea „regreta” invazia în Ucraina. Ce a spus liderul SUA despre CPI
Cancan.ro
Ce pedeapsă a primit Emil Gânj, după ce și-a ucis fosta iubită. Magistrații, decizie de ULTIMĂ ORĂ!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Marie Jeanne Ion, la 20 de ani de la răpirea din Irak! Cum arată azi jurnalista
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Pare incredibil, dar e adevărat: Un Opel Astra a fost înregistrat de radar cu 696 km/h! Șoferul, amendat cu 6.600 de euro
Descopera.ro
Ce pățești dacă mănânci un singur ou pe zi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O pescăriţă nervoasă, către pestişorul de aur – Ti-am spus să faci din bărbatul meu un armăsar!
Descopera.ro
Record absolut pentru o sculptură de Constantin Brâncuși la o licitație din New York