Prima pagină » Știri politice » Prima reacție a lui Iohannis după informațiile privind posibila sa suspendare la inițiativa PSD și ALDE

Prima reacție a lui Iohannis după informațiile privind posibila sa suspendare la inițiativa PSD și ALDE

Prima reacție a lui Iohannis după informațiile privind posibila sa suspendare la inițiativa PSD și ALDE
Detalii pe Gândul

„Nu mă tem de o suspendare, cum nu m-am temut niciodată. Nu există un temei și nu cred că românii își doresc așa ceva”, a declarat, joi, președintele. 

Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, luni, că are semnale din ce în ce mai serioase să PSD-ALDE vor să îl suspende pe președintele Klaus Iohannis pentru ca „mâna dreaptă a lui Dragnea, Tăriceanu” să preia interimatul și să promulge modificările la legile justiției.

„Avem semnale din ce în ce mai serioase că din dorința disperată de a-i salva pe Dragnea, pe Tăriceanu și pe alți lideri PSD de consecințele faptelor lor, majoritatea găunoasă PSD-ALDE pune la cale procedura de suspendare a președintelui Iohannis. Obiectivul precis de preluare a interimatului de către mâna stângă a lui Dragnea, domnul Tăriceanu, atfel încât să dea o lovitură împotriva justiției, care nu le-a ieșit nici prin ordonanța 13, nici prin pachetul de legi pe care a bătut toba ministrul Justiției, Toader”, a declarat președintele PNL, Ludovic Orban, la finalul ședinței Biroului Executiv al PNL.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Ștefania a fost dată dispărută pe 24 august 2026. După 24 de ore, a fost găsită moartă
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
De ce salariile profesorilor nu vor crește semnificativ nici cu noua lege a salarizării: „Structura statului este aceeași de prin 1968”
Mediafax
Surpriză în Germania: muncitorii din 5 țări câștigă mai bine decât germanii
Click
Românul care a plecat la 19 ani în Anglia să lucreze ca salahor. 10 ani mai târziu, are o avere cât pentru două vieți
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Influencerul Andrei Bordeianu, accident teribil pe motocicletă. Ar fi ajuns în stare gravă la spital
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de Fizz? A vândut celebra haină de blană și s-a retras din muzică. E total schimbat acum
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
Ce este „rage bait” și de ce Internetul pare plin de oameni care încearcă să ne enerveze