Prima pagină » Știri » Taximetriștii independenți, coordonați printr-un dispecerat și o aplicație a PMB

Taximetriștii independenți, coordonați printr-un dispecerat și o aplicație a PMB

Taximetriștii independenți, coordonați printr-un dispecerat și o aplicație a PMB
Mai multe pe gândul.info.

„În cadrul întâlnirii, s-a discutat despre beneficiile înființării Companiei Municipale Managementul Transportului București SA, iar reprezentanții taximetriștilor independenți au salutat inițiativa Primăriei de a crea prin această companie un dispecerat atât pentru taxi cât și pentru alte tipuri de transport public. Taximetriștii independenți și-au exprimat intenția de a fi arondați la acest dispecerat, precum și la viitoarea platformă online (aplicație) a Companiei Municipale Managementul Transportului Bucuresti, explicând că arondarea la dispeceratul primăriei le oferă garanția unui cadru legal de funcționare”, transmite Primăria Capitalei.

Una dintre propunerile reprezentanților taximetriștilor independenți a fost ca reclamațiile să se facă numai prin intermediul unui telverde, iar măsurile de sancționare să fie luate de către Poliția Locală.

La finalul anului trecut, regulamentul care reglementează activitatea de taxi în București a fost modificată printr-o hotărâre a Consiliului General, printre reglementări fiind obligativitatea ca activitatea de taximetrie sa se faca exclusiv prin intermediul unui dispecerat autorizat. Proiectul privind modificarea și completarea Regulamentului actual de taximetrie a fost pus de către Primăria Capitalei în dezbatere publică în 19 decembrie și are termen de consultare până pe 7 februarie.

Potrivit acestuia, taximetriștii sunt obligați să aibă un comportament civilizat și preventiv față de ceilalți participanți la trafic și față de organele de control, să aibă ținută îngrijită, pantaloni, cămașă, sacou, fiind interzisă îmbrăcămintea necorespunzătoare, precum șort, maiou și șlapi, să nu păstreze garanție documentele sau obiectele clientului, să întrețină mașina curată, atât la exterior cât și la interior, să nu polueze fonic în stațiile de așteptare, să nu facă lucrări de întreținere și reparații și să nu spele mașina în stațiile de așteptare, să nu folosească un limbaj neadecvat, să pună la dispoziția clienților harta orașului și indexul străzilor actualizat, să utilizeze numai tarifele avizat de către autoritatea de avizare, sănu refuse transportul persoanelor cu dizabilități, să preia exclusiv prin SER comanda pe care dispecratul a preluat-o prin aplicația informatică de preluare a comenzilor, să nu fumeze în interiorul taxiului în prezența clientului, să nu folosească telefonul mobil în timpul cursei și să adapteze muzica din mașină sau alte echiamente cu impact audio-video la cerințele clientului.

„Serviciile de dispecerat sunt obligatorii pentru toate taxiurile transportatorilor autorizați și nu se pot executa decât de către dispecerii autorizați de autoritatea de autorizare a Primăriei Municipiului București, în condițiile în care se asigură posibilitatea clientului de a apela la aceste servicii prin comenzi telefonice sau prin orice alte mijloace și de a le transmite prin stația radio de emisie – recepție către taximetrist”, se arată în proiect.

Regulamentul prevede și sancțiuni pentru taximetriști.

Astfel, șoferii vor primi amenzi între 100 și 500 de lei dacă au ținută necorespunzătoare, dacă țin mașinile neîngriite și dacă au comportament necivilizat față de clienți și organele de control, dar și dacă refuză cursa în interiorul localității sau nu eliberează bon, dacă transportă clientul pe un alt traseu decât cel optim sau cel solicitat de acesta.
Pe de altă parte, taximetriștii vor fi amendați cu sume între 500 și 1.000 de lei dacă staționează sau parchează în stații RATB sau pe banda unică folosită de RATB și ajunge și la 50.000 de lei dacă nu dețin autorizație.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bruxelles-ul are în sfârșit calendarul pentru aderarea Ucrainei și Moldovei la UE
Digi24
VIDEO NATO întărește „Poarta Focșani”. General al Alianței: „Suntem pregătiți oricând să luptăm. Chiar și în noaptea aceasta”
Cancan.ro
Nicoleta Luciu, în centrul dezvăluirilor făcute de Sile Cămătaru: ,,A fost doar o..''
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV a revenit pe „sticlă”. Cum arată după ce a fost diagnosticată cu o boală rară
Adevarul
Ce va alege UE între zâmbetul mieros al chinezilor și ostilitatea lui Trump. „Nu cred prea mult în acest scenariu”
Mediafax
Povestea-șoc a unui copil norvegian de 10 ani, abandonat de părinți în India pentru a învăța să supraviețuiască
Click
Ce nu se face de Rusalii. 7 superstiții și tradiții respectate de credincioși
Digi24
„Iată cum doborâți un F-18”: imagini din taberele milițiilor iraniene. Antrenamente cu rachete antiaeriene contra avioanelor de luptă
Cancan.ro
Predicție cutremurătoare pentru viitorul omenirii: Atac nuclear pe teritoriul SUA
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Diana Matei în costum de baie la 44 de ani. Artista a dezvăluit cum reușește să se mențină în formă: „Mi-e foame de când mă știu”
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Exclusiv | Cele 400 de radare fixe vor fi puse în funcțiune abia în toamna anului viitor. CNAIR: „Acum se analizează ofertele”
Descopera.ro
De ce turcii fac cafea la nisip?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. El și ea în pat. El: - Ești agitată?
Descopera.ro
De ce bananele nu sunt tocmai bune de adăugat la smoothie-uri?