Prima pagină » Știri » Mihai Tudose, denunțat la Parchetul General. Acuzațiile care i se aduc după controversatele declarații privind steagurile secuiești

Mihai Tudose, denunțat la Parchetul General. Acuzațiile care i se aduc după controversatele declarații privind steagurile secuiești

Mihai Tudose, denunțat la Parchetul General. Acuzațiile care i se aduc după controversatele declarații privind steagurile secuiești
Detalii pe gândul.info

„Este însă complet de neacceptat ca, într-un stat proclamat de Constituție ca fiind de drept și democratic, în care drepturile omului constituie o valoare supremă, într-un stat în care Constituția garantează egalitatea în drepturi și nediscriminarea inclusiv pe criterii etnice, într-un stat care este parte la tratate internaționale în materia drepturilor omului și a protecției naționale, primul-ministru, după ce cu puțin timp înainte se declarase public și explicit favorabil pedepsei cu moartea, să afirme public că membri ai unei minorități etnice din România (chiar pentru fapte care pot fi ilegale, eventual infracționale) vor flutura lângă steag, adică vor fi spânzurați”, se arată în documentul înaintat de avocatul Liviu Popescu Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație (PICCJ).

În documentul menționat, avocatul mai subliniază că limbajul folosit de către fostul premier în declarațiile din 10 ianuarie lansate la un post de televiziune este „tipic fascist” ce vizează lichidarea fizică exemplară, prin spânzurare, a unor membri dintr-o comunitate etnică.

„Făptuitorul, ca un nazist, amenință cu spânzurarea unii membri ai unei minorități etnice, iar dacă nu este sancționat exemplar, poate „evolua” către alte tipuri de minorități și către opozanți politici. În niciun caz astfel de afirmații nu sunt protejate de libertatea de exprimare și nici nu pot fi considerate o dovadă virilă de patriotism. Solicit parchetului să verifice dacă fapta denunțată nu ar putea constitui una din infracțiunile de instigare publică și incitare la ură sau discriminare sau încercarea de a determina săvârșirea unei infracțiuni și să ia măsurile legale corespunzătoare”, se mai arată în denunț.

Denunțul vine după ce fostul premier Mihai Tudose a declarat, referitor la declarația comună privind autonomia regională sau teritorială, autonomia locală și cea culturală, semnată de liderii UDMR, PPMT ȘI PCM, că nu se pune problema unei astfel de autonomii și toți cei care vor flutura steagul secuiesc, vor flutura alături de steag.

„Fără a minimaliza sau ignora subiectul, părerea mea este că anul acesta va fi unul al încercărilor de a băga bățul prin gard, noi să sărim la ei, ei la noi, și anul ăsta să devină unul al certurilor, în loc să fie al unirii. Nu sunt trei mari partide, e drept că nu trebuie ignorați, dar eu vă spun foarte simplu: am transmis că dacă steagul secuiesc va flutura pe instituțiile de acolo, toți vor flutura lângă steag. Nici nu poate fi vorba de o astfel de autonomie pentru secui. Cât timp cântă ei acolo, la ei în curte, e una, dar din punct de vedere legal lucrurile sunt foarte clare”, a declarat Mihai Tudose, într-o intervenție telefonică la Realitatea TV.

La șase zile de la declarația privind steagul secuiesc, Tudose a spus că a fost greșit înțeles.

„Să nuanțez o declarație greșit înțeleasă. Îmi mențin poziția că nu e negociabilă integritatea României, nu se poate vorbi de o bucată din România, când m-am referit la fluturatul pe steag. M-am referit la autoritățile statului care trebuie să aplice legea, la mandatul lor, nu să flutur pe nu știu cine”, a spus Mihai Tudose.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Europa se USUCĂ! Încep să DISPARĂ râurile considerate permanente
Digi24
Misterul celor doi soldați germani găsiți în Dunăre. Plăcuțele de identificare și o motocicletă ar putea dezvălui cine au fost
Cancan.ro
Ce salariu primește Cătălin Măruță să prezinte 'Furnicuțele' de la Antena 1. Ia mai mult decât la Pro TV
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Schimbări majore în administrația publică: dispar funcții, apar noi posturi de conducere și se modifică fișele de post
Mediafax
„Improvizație”. Manevra SECRETĂ prin care Trump a fost scos de la summitul NATO
Click
De ce a luat Emily Burghelea decizia de a se muta definitiv cu toată familia din România în Spania? Imagini exclusive din noua lor casă: „Nu am plecat pentru plajă”
Digi24
„Fiara din Balcani” încearcă să obțină eliberarea din închisoare, deși a fost sancționat de 28 de ori pentru comportament agresiv
Cancan.ro
Motivul REAL pentru care Denise Rifai a fost înlocuită cu Cătălin Măruță la Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Denise Rifai înainte de a cunoaște celebritatea. Imagini rare cu prezentatoarea tv! Tatăl arab îi restricționa anumite lucruri
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Minivacanța de 15 august – Restricții majore pe două drumuri din România. Ce trebuie să știe șoferii între 14 și 17 august
Descopera.ro
Furnicile lucrează mai bine în grupuri mari, au aflat oamenii de știință
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Descopera.ro
Un obicei zilnic simplu ar putea ameliora durerea și depresia, arată un studiu