Mișcarea surpriză făcută de avocatul Tel Drum în instanță. În joc e sechestrul de peste 32 de milioane de lei

Mișcarea surpriză făcută de avocatul Tel Drum în instanță. În joc e sechestrul de peste 32 de milioane de lei
Publicat: 31/01/2018, 12:40

„La termenul de astăzi, de contestare a măsurilor asiguratorii, am recuzat instanța, având în vedere că domnul judecător s-a mai pronunțat în acest dosar. Instanța a rămas în pronunțare pe cererea de recuzare și se va da termen ulterior”, a declarat, la ieșirea din sala de judecată a Înaltei Curți de Casație și Justiție, avocatul firmei Tel Drum, avocatul Alin Bengescu.

În data de 17 ianuarie, DNA a extins cercetările în dosarul Tel Drum, societatea fiind pusă sub învinuire pentru constituire de grup infracțional, evaziune fiscală și complicitate la abuz în serviciu. Procurorii au pus sechestru pe toate bunurile mobile și imobile ale firmei. DNA a pus sechestru pe toate bunurile mobile și imobile ale firmei, până la concurența sumei de 32.118.589,51 lei.

În ceea ce privește infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat, procurorii spun că Tel Drum „a fost implicată în mod direct în activitatea grupului inițiat în cursul anului 2001 de suspectul Liviu Nicolae Dragnea (la acea vreme președinte al Consiliului Județean Teleorman), în sensul în care, în jurul societății Tel Drum SA au fost construite schemele frauduloase de obținere a fondurilor publice”.

DNA susține că în interesul firmei Tel Drum în derularea obiectului său de activitate, au fost desfășurate următoarele acțiuni care ar intra în scopul grupului:

„- privatizarea Tel Drum SA și transferarea acestei persoane juridice din proprietatea Consiliului Județean Teleorman în sfera de influență și control a suspectului Liviu Nicolae Dragnea, prin persoane interpuse;

– înstrăinarea către Tel Drum SA a unui utilaj (stație de mixture asfaltice) care fusese achiziționat de către Consiliul Județean Teleorman;
– acordarea către Tel Drum SA, în perioada 2002-2005, a lucrărilor de reabilitare și întreținere a structurii rutiere aflate în administrarea Consiliului Județean Teleorman, fără a exista o procedură concurențială de atribuire, deși societatea comercială devenise persoană juridică cu capital privat;
– asigurarea câștigării de către Tel Drum SA a contractelor de lucrări finanțate din fonduri publice, prin influența de care se bucurau membrii grupului infracțional organizat, prin furnizare de informații confidențiale privind licitațiile publice înainte de momentul publicării anunțurilor și prin inserarea condițiilor restrictive în caietele de sarcini (utilajul pe care Consiliul Județean Teleorman l-a înstrăinat către Tel Drum SA era unul dintre criteriile de calificare în cazul lucrărilor de reabilitare a drumurilor județene);
– obținerea, în mod preferential și fraudulos, de finanțări din bugetul national, prin intermediul suspectului Liviu Dragnea Nicolae și obținerea în mod nelegal de fonduri din bugetul Uniunii Europene prin furnizarea de documente false și inexacte, bani care ulterior erau direcționați către Tel Drum SA;
– folosirea Tel Drum SA ca entitate care facilita transferul sumelor de bani către alte societăți comerciale controlate de suspecți și către suspecți în mod direct”, explică procurorii.

Referitor la complicitatea la abuz în serviciu, DNA susține că firma a fost desemnată câștigătoare a unei licitații publice, fiind favorizată.

Astfel, a fost obținut un folos necuvenit pentru Tel Drum SA în valoare de 25.600.927 lei, fiind creat un prejudiciu echivalent în dauna bugetului public (diferența dintre prețul ofertat de Tel Drum SA și prețul cel mai mic ofertat). La proiectul de reabilitare a drumului județean DJ 506, printr-o schemă infracțională similară, prin care, în plus, au fost falsificate și înlocuite date din documentația necesară participării la licitație și a fost majorat artificial devizul, societatea Tel Drum SA a fost desemnată câștigătoare a unei licitației publice, în condițiile în care au fost inserate condiții restrictive care dezavantajau firmele concurente. Astfel, a fost obținut un folos necuvenit pentru Tel Drum SA de 5.742.872,19 lei (diferența dintre devizul real prevăzut în proiect și devizul modificat), fiind creat un prejudiciu echivalent în dauna bugetului public, precizează DNA.

În ceea ce privește infracțiunea de evaziune fiscală, procurorii spun că, „pentru a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale, folosind patru societăți comerciale cu comportament de tip fantomă, persoana juridică Tel Drum SA, prin reprezentant Petre Pitiș, în perioada 2010 – 2012, a simulat operațiuni de achiziție pe teritoriul național (purtătoare de TVA) în valoare totală de 3.228.293 lei, pe care le-a înregistrat în documentele contabile. În acest mod, suspecta Tel Drum SA s-a sustras de la plata sumei de 774.790 lei reprezentând taxă pe valoare adăugată aferentă operațiunilor comerciale. În aceeași perioadă, sumele aferente operațiunilor evidențiate cu societățile cu comportament de tip fantomă au fost transferate din conturile bancare ale Tel Drum SA în conturile bancare ale societăților cu comportament de tip fantomă, fiind retrase în numerar la scurt timp după transfer și restituite (fără comisionul pentru intermediere) persoanelor care le-au virat inițial”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea...
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Scandalul care a distrus-o pe faimoasa jucătoare de tenis: tatăl ei, acuzat că a avut...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Unei femei i s-a cerut să se târască și să mugească la interviul pentru job....
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la...
Boala RARĂ care îl face să pară 'însărcinat' tot timpul. Nici măcar medicii nu se...
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Program Metrorex și STB de Paște 2024. Cum vor circula mijloacele de transport în Capitală,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Xi Jinping vizitează Franţa, Ungaria şi Serbia pe fondul disputei privind tarifele comerciale din UE
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Absolut toți românii sunt obligați. Legea a intrat deja în vigoare. Trebuie să-ți cedezi locul
Daniel Pavel se pregătește de nuntă. Detalii legate de marele eveniment
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Gabriela Cristea, mesaj pentru cei care nu vor primi cozonacii săi de Paște. Care este...
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital: "Asta e cel mai important"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Vânzările de iPhone peste tot în lume, cu excepția unui singur loc