Prima pagină » Știri » O șoferiță din Constanța a făcut praf 11 mașini și un stâlp. Un martor, declarație incredibilă: „E apocaliptic. N-am mai văzut așa ceva”. GALERIE FOTO

O șoferiță din Constanța a făcut praf 11 mașini și un stâlp. Un martor, declarație incredibilă: „E apocaliptic. N-am mai văzut așa ceva”. GALERIE FOTO

O șoferiță din Constanța a făcut praf 11 mașini și un stâlp. Un martor, declarație incredibilă:
Mai multe pe gandul.info

Pompierii constănțeni au fost solicitați să intervină la scurt timp după miezul nopții de luni spre marți pe bulevardul 1 Decembrie din Constanța, unde un autoturism de teren a izbit violent un stâlp, iar apoi a ricoșat și a distrus și alte mașini parcate pe marginea drumului.

La volan era o femeie în vârstă de 37 de ani, care a fost rănită grav.

La locul accidentului s-au deplasat mai multe echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Constanța, Poliției și Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea”, inclusiv unul pentru descarcerare, dar intervenția acestuia nu a fost necesară. Femeia a suferit un traumatism toracic și a fost preluată conștientă de ambulanță și transportată la spital.

În urma impactului foarte puternic, stâlpul de electricitate lovit de mașină a fost practic smuls din pământ, iar 10 autoturisme parcate au fost grav avariate.

„M-am speriat, e apocaliptic. N-am mai văzut un accident în halul ăsta. Parcarea e varză”, a spus un martor pentru o televiziune, iar imaginile de la fața locului îi dau dreptate.

Pe numele femeii a fost deschis un dosar penal, polițiștii încercând acum s-ă stabilească cum s-a produs exact accidentul.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Războiul din Orientul Mijlociu. Trei militari americani uciși în „Operațiunea Epic Fury” / Macron trimite mai multe forțe militare în Golf după atacurile asupra Iranului / Iranul atacă și baze militare unde sunt staționați soldați germani
Digi24
Pe ce dată trebuia să aibă loc atacul comun SUA-Israel împotriva Iranului și de ce s-a răzgândit Trump
Cancan.ro
5 zile la rând de ninsoare în aceste orașe din România, începând de marti, 10 martie, potrivit meteorologilor Accuweather
Prosport.ro
Olivia, apariție în bikini: „A arătat aproape tot”
Adevarul
Suntem la un pas de Al Treilea Război Mondial? Avertismentul experților cu privire la conflictul SUA–Iran
Mediafax
Cine este ayatollahul Arafi, omul care conduce acum Iranul
Click
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Digi24
Țările în care se mută superbogații lumii. Unele destinații sunt surprinzătoare
Cancan.ro
BREAKING! E știrea momentului în lumea întreagă. A fost ELIMINAT în timpul bombardamentului
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Arsenie Todiraș la 20 de ani de la destrămarea trupei „O-Zone”. Cu ce se ocupă la 42 de ani! E total schimbat față de Dan Bălan
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Poze spion cu prototipul „fantomă” la Pitești! Să fie viitoarea Dacia C-Neo?
Descopera.ro
Povestea exploratorului care a abandonat totul pentru Antarctica
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: - Dragă, sunt cu o domnișoară de 18 ani la un hotel!
Descopera.ro
Vine sau nu primăvara? Meteorologii au anunțat prognoza pentru luna martie!