Prima pagină » Economic » Două dintre cele mai mari mine din România și din Europa vor fi închise. Decizia a fost deja luată

Două dintre cele mai mari mine din România și din Europa vor fi închise. Decizia a fost deja luată

Două dintre cele mai mari mine din România și din Europa vor fi închise. Decizia a fost deja luată
Mai multe pe gandul.info

„În perioada octombrie 2016 – martie 2017 au existat întârzieri legate de viteza de avansare a abatajelor aflate în exploatare la EM Lupeni datorate în special unor accidente tectonice, și anume apariția unor falii și a unor infiltrații de apă intempestive, care au condus la prelungirea termenelor stabilite pentru finalizarea exploatării rezervelor pregătite la EM Lupeni. De asemenea în cursul lunii mai 2017 la EM Lupeni în proximitatea unui abataj aflat în exploatare au apărut fenomene de autoîncălzire a cărbunelui fapt pentru care au fost întârziate lucrările de exploatare a cărbunelui și se lucrează la lichidarea acestui fenomen în vederea continuării activității de producție în condiții de securitate. Acest lucru a determinat prelungirea termenului de exploatare a cărbunelui în zona abatajului menționat anterior până la epuizarea resurselor de cărbune pregătite. Urmare aspectelor prezentate mai sus rezultă necesitatea prelungirii duratei de exploatare la EM Lupeni până la finele anului 2018″, se arată în Nota de Fundamentare a proiectului normativ.

EM Lonea și EM Lupeni sunt printre cele mai vechi exploatări miniere din bazinul carbonifer al Văii Jiului, având o structură de lucrări miniere extinsă pe mai multe niveluri de exploatare cu mai multe incinte care și-au pierdut utilitatea odată cu creșterea adâncimii de exploatare a cărbunelui.

Ca urmare a acestui fapt „s-a constatat în ultima perioadă agravarea fenomenelor de subsidență, și anume deformări ale suprafeței datorate exploatării cărbunelui efectuate în subteran, care au determinat modificări ale Planurilor de încetare a activității atât pentru EM Lonea cât și pentru EM Lupeni. Această situație a dus la decalarea termenelor de închidere a unităților miniere după finalizarea activității de producție stabilită pentru data de 31 decembrie 2018″, se menționează în document.

Inițiatorii proiectului au constatat că prelungirea termenelor de închidere subterană este necesară astfel: EM Lonea până la finele anului 2020, iar EM Lupeni până în luna iulie 2021.

Pe de altă parte, pentru a accesa ajutorul de stat acordat conform legislației europene, CEH SA (Complexul Energetic Hunedoara) a întocmit noul Plan de închidere și documentația de finanțare a costurilor de închidere pentru cele două exploatări miniere. Aceste documentații au făcut obiectul Renotificării transmise la Comisia Uniunii Europene.

Noul Plan de închidere prevede ca încetarea activității de producție pentru EM Lonea și EM Lupeni să fie data de 31.12.2018.

Valoarea ajutorului de stat pentru închiderea minelor neviabile a fost fundamentată în conformitate cu Decizia 2010/787/UE și Decizia Comisiei Europene nr. C (2018) 1001/final. „Având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 980/2015 privind organizarea și funcționarea Ministerului Energiei, cu modificările și completările ulterioare, monitorizarea aplicării Deciziei CE nr.787/2010 revine Ministerului Energiei”, se mai arată în document.

Ministerul Energiei va monitoriza, potrivit proiectului, nivelul de acordare al ajutorului de stat astfel încât prețul cărbunelui livrat de unitățile producătoare de cărbune care beneficiază de ajutor să nu fie mai mic decît prețul cărbunelui de o calitate similară provenit din terțe state.

Potrivit proiectului, ajutorul de stat – în sumă totală de 184,3 milioane de lei pentru anul 2018 – va fi suportat integral de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Energiei, astfel:
– pentru produsul huilă energetică livrat de unitățile intrate în proces de închidere definitivă se acordă ajutor de stat în sumă de 116,5 milioane de lei, destinat acoperirii pierderilor aferente producției curente;
– pentru acoperirea costurilor excepționale se acordă ajutor de stat în sumă de 67,7 milioane de lei reprezentând ajutor de stat pentru acoperirea costurilor excepționale;
– justificarea costurilor se face în baza decontului justificativ după modelul prevăzut în anexa nr.1 la proiectul de act normativ.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Nu mai este o PRIORITATE”. Președintele unei țări din NATO schimbă direcția privind aderarea la UE
Digi24
Hacker inventiv, prins în Sinaia cu numere de înmatriculare diplomatice: Șoferul avea montat un sistem prin care plăcuțele se roteau
Cancan.ro
Ei sunt frații care s-au înecat în Olimp. Ce mesaj i-au trimis Vlad și Ionuț mamei lor, înainte de tragedie
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Lovitura pentru Dominic Fritz, problemă majoră pentru USR. Cum va afecta decizia CCR schimbarea conducerii partidului: „Poate fi chiar o oportunitate”
Mediafax
Imagini ca în FILME! Un comandant ucrainean EVACUEAZĂ singur doi militari răniți pe linia frontului
Click
Situație neașteptată pentru o familie de români aflată în vacanță în Grecia. „Stăm cu mașina în casă”
Digi24
Primele informații în cazul morții lui Hayden Panettiere. Ce spun polițiștii despre anchetă și cine a sunat la urgențe
Cancan.ro
Cei 3 pești aparent sănătoși, care însă ne distrug creierul. Vlad Ciurea trage un semnal de ALARMĂ
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice și-a făcut Andreea Popescu după divorțul de Rareș Cojoc! „Mi-a căzut părul enorm”. Fanii nu o mai recunosc!
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum arată Ferrari CZ26, cel mai nou model UNICAT realizat de italieni?
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Mesaj pe ușa unui vecin: Felicitări! Nu știu ce-i faci soției tale…
Descopera.ro
Luna Plină de la sfârșitul lunii august aduce o surpriză pentru turiștii care își petrec vacanța în Grecia