Prima pagină » Știri » Unul dintre cel mai importante drumuri din România, lărgit la 4 benzi cu bani europeni

Unul dintre cel mai importante drumuri din România, lărgit la 4 benzi cu bani europeni

Unul dintre cel mai importante drumuri din România, lărgit la 4 benzi cu bani europeni
Mai multe pe gandul.info

Contractul pentru proiectul de modernizare și lărgire la patru benzi a drumului județean 691 a fost semnat, marți, de către reprezentanții Consiliului Județean Timiș, beneficiarii finanțării, și ai Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest, la Timișoara. Proiectul, în valoare de peste 17 milioane de euro, este finanțat prin Regio-Programul Operațional Regional 2014 – 2020, 14 milioane de euro fiind fonduri nerambursabile, iar restul contribuția beneficiarului.

Proiectul pentru care a fost semnat contractul de finanțare vizează modernizarea drumului județean 691, care face legătura între Timișoara și Autostrada A1, prin localitatea Dumbrăvița. Acesta va fi lărgit la patru benzi de circulație, cu păstrarea traseului actual, în cel mult 56 de luni.

„Cei 10,25 kilometri de drum județean modernizat în cadrul acestui proiect vor deservi minim 350.000 de locuitori. Pe lângă modernizarea traseului de drum, proiectul vizează reabilitarea trecerii de cale ferată din Giarmata, realizarea a șase sensuri giratorii noi și reamenajarea a încă șase, montarea a 181 de indicatoare de circulație, a 11 borne kilometrice, relocarea a 12 stații pentru mijloacele de transport în comun și construirea unui refugiu auto”, au transmis reprezentanții Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest.

Președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, a declarat, marți, înainte de semnarea contractului de finanțare, că acest proiect este „cel mai important proiect de infrastructură rutieră din județ”.

De asemenea, directorul ADR Vest, Sorin Maxim, a precizat că proiectul prin care drumul județean 691 va fi extins la patru benzi va rezolva și problema transportului în comun.

„Este un proiect foarte important pentru Timișoara, dar și pentru zona metropolitană a orașului, care va rezolva mai multe probleme, precum este cea a transportului în comun, pentru că, în acest moment, pe acest drum este aglomerație. Acest proiect nu presupune doar asfaltarea unui drum, este un proiect complex de modernizare, care are în vedere și zona de siguranță rutieră”, a afirmat Sorin Maxim.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
FOTO. MII de oameni la manifestația pro-Georgescu din Capitală! Persoane ridicate de jandarmi, circulație blocată în zona Palatului Parlamentului
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
„Luptă cu celulele cancerigene!” Lidia Fecioru a dezvăluit leguma ieftină care are numeroase beneficii pentru organism
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Ce se întâmplă doctore
Răsturnare de situație în cazul morții Valentinei Tănăsie, tânăra găsită într-o valiză! Vlad Bălțățeanu a recunoscut ce i-a făcut iubitei sale: „Au fost câteva lovituri”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
O fosilă de bufniță ne-ar putea dezvălui momentul în care acești vânători silențioși au devenit nocturni
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...