Scrisoarea pe care Dăncilă i-a trimis-o lui Juncker pentru a cere explicații despre posibile implicări ale Comisiei Europene în justiția din România. DOCUMENT

Scrisoarea pe care Dăncilă i-a trimis-o lui Juncker pentru a cere explicații despre posibile implicări ale Comisiei Europene în justiția din România. DOCUMENT
Publicat: 22/03/2018, 09:12
Actualizat: 25/03/2019, 22:23

Premierul Viroica Dăncilă cere, în scrisoarea transmisă lui Jean Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, clarificarea adresei din 2012, transmisă de CE ministrului Justiției de la acel moment, Mona Pivniceru, și care conține 21 de cerințe adresate de instituția europeană Guvernului, inclusiv solicitări concrete, directe, privind anumite cauze penale.

„Este esențial pentru colaborarea noastră instituțională și pentru consolidarea funcționării justiției în România să lămurim dacă documentul atribuit Comisiei Europene este unul autentic, asumat instituțional, și dacă este singurul document de acest fel, de natură să aducă ingerințe în funcționarea justiției și separația puterilor în stat (…) Consider că se impun clarificări urgente, domnule președinte Juncker, cu atât mai mult cu cât, la solicitarea mea, ministrul Justiției, domnul Tudor Toader, m-a informat că transmiterea unor astfel de cerințe imperative autorităților române de către Comisia Europeană a constituit o practică repetată.”, se arată în scrisoarea transmisă de Viorica Dăncilă.

Redăm integral scrisoarea transmisă de premierul României:

„În calitate de prim-ministru al Guvernului României, am responsabilitatea să apelez la toate pârghiile legale și morale pentru protejarea și promovarea României ca stat democratic în care funcționează separația puterilor în stat, independența justiției și în care sunt garantate drepturile și libertățile fundamentale ale cetățeanului.
Domnia legii și apărarea statului de drept sunt pilonii fundamentali ai consolidării oricărei societăți democratice, așa cum este cea a țării mele. Este convingerea mea, a Guvernului României și a tuturor celor care împărtășesc valorile democratice.

Din aceste considerente și având în vedere convingerile noastre comune, mă adresez dumneavoastră, domnule președinte, în legătură cu un subiect care preocupă și îngrijorează opinia publică din România. Mă refer la o scrisoare atribuită Comisiei Europene, datată 10 octombrie 2012, transmisă ministrului Justiției de la acel moment, doamna Mona Pivniceru, care conține 21 de cerințe adresate de instituția europeană Guvernului României referitoare la Mecanismul de Cooperare și Verificare. Între aceste cerințe se regăsesc și solicitări concrete, directe, privind anumite cauze penale și anumite persoane cercetate penal pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție și de abuz în serviciu, respectiv George Becali, Adrian Năstase, Șerban Alexandru Brădișteanu, George Copos, Tudor Alexandru Chiuariu, Ion Dumitru, Decebal Traian Remeș, Cătălin Voicu, Dan Voiculescu.

CITEȘTE AICI SCRISOAREA TRIMISĂ DE VIORICA DĂNCILĂ LUI JEAN CLAUDE JUNCKER

Având în vedere relația de parteneriat construită de România cu Uniunea Europeană, relație bazată pe transparență și încredere, vă adresez, domnule președinte, rugămintea de a clarifica aspectele de fapt și de drept cu privire la documentul în cauză. Este esențial pentru colaborarea noastră instituțională și pentru consolidarea funcționării justiției în România să lămurim dacă documentul atribuit Comisiei Europene este unul autentic, asumat instituțional, și dacă este singurul document de acest fel, de natură să aducă ingerințe în funcționarea justiției și separația puterilor în stat.

Îmi exprim convingerea că în scurt timp, prin implicarea dumneavoastră directă, vom avea posibilitatea să înțelegem rațiunile, motivele și criteriile care au stat la baza întocmirii de către reprezentanții Comisiei Europene a acestei liste nominale, modalitatea în care informațiile solicitate și obținute de către instituția europeană au contribuit la analizarea și, mai ales, la evaluarea progreselor înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare.

Consider că se impun clarificări urgente, domnule președinte Juncker, cu atât mai mult cu cât, la solicitarea mea, ministrul Justiției, domnul Tudor Toader, m-a informat că transmiterea unor astfel de cerințe imperative autorităților române de către Comisia Europeană a constituit o practică repetată.

Sunt ferm convinsă că răspunsul dumneavoastră va include detalii relevante și utile, care să ne permită, în continuare, obținerea de rezultate semnificative în cadrul MCV, întemeiate pe valorile respectării democrației, statului de drept, drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățeanului, într-o societate caracterizată prin lipsa oricărei discriminări, justiție, dreptate, adevăr și egalitate în drepturi.

Am încredere deplină în menținerea unui dialog efectiv, echilibrat și eficient cu dumneavoastră, în urma căruia statul de drept și justiția din România să fie mai puternice și mai bine consolidate, în spiritul principiilor și valorilor europene care ne unesc.

Din considerentele menționate mai sus și având în vedere progresele făcute de România în domeniul justiției, subliniez, din nou, domnule președinte, că se impune ridicarea Mecanismului de Cooperare și Verificare, pentru a îndepărta orice urmă de îndoială și pentru a nu afecta credibilitatea relației noastre de parteneriat”.

Este vorba despre un document din 10 octombrie 2012, adresat Guvernului României, care prezintă o listă de 21 de cerințe ale Comisiei Europene în legătură cu MCV, prezentat de Antena 3.

Unul dintre puncte prevede descrierea situaței si stabilirea pașilor de urmați în cazuri de corupție cunoscute, fiind date și nume: Gheorghe Copos, Adrian Năstase, Șerban Brădișteanu, Ion Dumitru, Decebal Traian Remeș, Dan Voiculescu, George Becali, Cătălin Voicu, Tudor Chiuariu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Nu există așa ceva". Reacția unui bărbat din Cehia la o terasă din România unde...
Roxana i-a șocat pe toți de 1 mai! A ajuns să fie cea mai tunată,...
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Primele rezultate în cazul fetiței de 4 ani care a murit după ce a mâncat...
Stațiunea montană din România care este unică în toată Europa. Puțini turiști de la noi...
Declarații scandaloase ale unei vedete. Cum face sex la 85 de ani: „Încă pot să-mi...
"Banii noștri s-au dus". Doi tineri s-au trezit fără 10.000 de dolari în cont. Era...
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru...
Accidentul de la Suceava ar fi fost produs în mod intenționat. Victima și șoferul în...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Rusia a recucerit oraşul Robotyne, principala aşezare eliberată de Ucraina în 2023
Fenomenul El Niño SE TRANSFORMĂ chiar sub ochii lumii! Ce înseamnă asta
BANII românilor vor fi CONFISCAȚI. Decizia anunțată pe 2 Mai de Guvern: E funcțional sistemul
Putin vrea să distrugă NATO. N-are curaj să atace, dar aplică o strategie perversă
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un...
Se spală rufe azi, în Joia Mare? Ce spun preoții
Sebastian, provocat de băieți să o sărute pe Roberta. Cum au reacționat concurenții din casă....
"Nu a murit nimeni, a murit artistul Alex Mica în sufletele voastre". Cântărețul care a...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Guglielmo Marconi, inventatorul telegrafiei fără fir. Părintele radioului modern