Prima pagină » Știri » Mesajul Elenei Udrea, după ce a pierdut unul din gemeni: Medicii de aici s-au mirat de situația mea

Mesajul Elenei Udrea, după ce a pierdut unul din gemeni: Medicii de aici s-au mirat de situația mea

Mesajul Elenei Udrea, după ce a pierdut unul din gemeni: Medicii de aici s-au mirat de situația mea
Detalii pe Gândul.

„Așa a vrut Dumnezeu. A vrut să fie unul singur acum, așa că sunt liniștită. Așa cum a vrut să fac acest copil acum, când nu era prioritatea mea, când viața îmi era destul de complicată și totuși s-a întâmplat totul în nici o lună. Acum trebuie să stau în pat încă o perioadă pentru a preveni orice risc. Evident că nu am fost pregătită pentru un astfel de moment, învăț lucrurile necesare în fiecare zi. Sarcina nu este ceva pentru care ai nevoie de doctorat, dar sunt situații pe care știi să le previi ori la care să știi cum să reacționezi, așa că m-am pus pe studiat. Mă simt bine acum, sarcina evoluează normal după momentul în care am pierdut unul dintre copii. M-am simțit foarte bine la început și cred că am exagerat cu efortul, ignorând recomandările medicilor, am călătorit, am cărat bagaje, am făcut mișcare. Medicii de aici s-au mirat de situația mea”, a transmis Elena Udrea, pentru „Star Matinal”.

De altfel, Elena Udrea este monitorizată de medic din două în două zile după ce a pierdut unul din gemeni, avocatul acesteia Alexandru Chiciu precizând, pentru agenția de presă MEDIAFAX, că ultima evaluare a fostului ministru a arătat că există risc și pentru cel de-al doilea făt.

„Pe 22 februarie, lucrurile erau în ordine. Pe 24 februarie a avut loc o sângerare puternică și a fost dusa la spital la ora 2 noaptea – este ziua pierderii unuia dintre copii. Din 24 februarie până în prezent este monitorizată din două în două zile. Repaosul este imperativ, nu se recomandă. Ci e imperativ repaosul total. Înscrisurile poarta viza Colegiului Medicilor din Costa Rica, deci nu este doar medicul curant. Ultima evaluare pe care eu o am la mine este din 13 martie 2018, care precizează că există și risc pentru cel de-al doilea copil”, a precizat, pentru agenția de presă MEDIAFAX, avocatul Alexandru Chiciu.

La termenul de miercuri, avocatul Elenei Udrea, Alexandru Chiciu, a depus mai multe înscrisuri medicale la Înalta Curte de Casație și Justiție prin care a arătat că aceasta se află în Costa Rica, motivând neprezentarea fostului ministru la termenul din dosarul „Gala Bute” prin recomandarea medicului de odihnă totală în perioada sarcinii.

În luna februarie, Elena Udrea a anunțat că este însărcinată și că va avea gemeni. Ea se află în Costa Rica, acolo unde este și fosta șefă a DIICOT, Alina Bica.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cine scapă de amendă dacă lasă motorul mașinii pornit
Digi24
Anunțul lui George Simion. Până când nu va fi desemnat niciun premier
Cancan.ro
Ea este Elena, tânăra care a murit înecată în Marea Neagră. Și iubitul ei s-a stins în același mod
Prosport.ro
Imaginile care au făcut furori pe internet! Fosta soție a starului, în bikini
Adevarul
Cât mai îndurăm criza? Un economist de la UBB Cluj spune cât mai avem de îndurat
Mediafax
Așa arată MADURO după capturarea de către SUA!
Click
Cum a scăpat o mamă din colții unui rechin alb de 4 metri: „Mi-a sfâşiat pielea!”
Digi24
O muscă din Arctica a ajuns în Antarctica. Oamenii de ştiinţă avertizează: poate provoca „o destabilizare ecosistemică a mediului”
Cancan.ro
Calcul complet. Ce pensie primești în România, dacă ai lucrat part-time (4 ore pe zi)?
Ce se întâmplă doctore
Apariție rară a Cristinei Rus, după retragerea din showbiz! Cum arată acum fosta jumătate Blondy, la 43 de ani?
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
EXCLUSIV | Au fost puse în funcțiune primele radare fixe „de calmare a traficului” pe DN 1, între București și Ploiești
Descopera.ro
O galaxie fără stele i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Prietenul tău Vasile îmi face avansuri!
Descopera.ro
De ce „I” se scrie întotdeauna cu literă mare în engleză? Povestea ciudată a celui mai important „eu”