Prima pagină » Vremea » COD GALBEN de ploi și vânt sâmbătă și duminică, în jumătate de țară. Care sunt zonele afectate

COD GALBEN de ploi și vânt sâmbătă și duminică, în jumătate de țară. Care sunt zonele afectate

Detalii în articol

Codul galben intră in vigoare începând din dimineața zilei de sâmbătă, 31 martie, în Banat, Crișana, Maramureș, apoi și în cea mai mare parte a Transilvaniei, iar în noaptea de sâmbătă spre duminică (31 martie/1 aprilie) local și în Oltenia vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55…60 km/h, temporar 65…75 km/h. La munte, în special în Carpații Meridionali, la peste 1500 m altitudine, rafalele vor depăși 80…100 km/h.

În aceste regiuni, din a doua parte a zilei de sâmbătă, 31 martie, ploile vor fi în extindere și în intensificare, astfel că, în intervale scurte de timp sau prin cumulare, se vor înregistra cantități de apă de 15…25 l/mp, iar în vest și nord-vest local 30…40 l/mp. Vor fi mai ales averse, însoțite și de descărcări electrice și vor fi condiții de grindină. 

Pe parcursul zilei de sâmbătă, vremea va fi deosebit de caldă pentru această perioadă din an, însă duminică valorile termice vor scădea semnificativ, chiar și cu 10…12 grade. În zona montană, duminică, 1 aprilie ploile se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare, iar spre seară, în special în Carpații Orientali, se va depune strat nou de zăpadă, informează ANM. 

Totodată, pentru ziua de duminică, meteorologii au emis o informate meteo de ploi moderate cantitativ și intensificări ale vântului. În Muntenia, Dobrogea și Moldova vântul se va intensifica cu viteze de 45…55 km/h, temporar 60 km/h și vor fi intervale de timp în care va ploua, mai ales cu caracter de aversă și se vor semnala descărcări electrice. Pe arii restrânse cantitățile de apă vor depăși 15 l/mp. Vremea va fi în răcire față de sâmbătă, iar temperaturile se vor situa în jurul celor normale pentru prima zi de aprilie.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Băsescu, despre desemnarea lui Siegfried Mureșan: „Un vânt rece, siberian, suflă pe culoarele politicii românești”
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Cancan.ro
Ce a făcut Vlad Bălțățeanu în noaptea în care Valentina a fost găsită fără viață. Camerele de supraveghere au surprins TOT
Prosport.ro
Spaniolii au rămas profund impresionați de SUV-ul Dacia: „Cel mai bun model din istoria brandului”
Adevarul
De ce ne convine să credem că America a dat jos Guvernul Bolojan - analiza unui politolog
Mediafax
„Dacă vreți să o turnați pe mine, veniți aici”. Magyar, ATACAT în timpul unui meeting
Click
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Digi24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de nerecunoscut!
Ce se întâmplă doctore
Ce au descoperit medicii legiști în corpul Valentinei. Necropsia tinerei de 28 de ani a scos la iveală detalii șocante!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Cât mai costă o bârfă? Iată femeia care a făcut avere din secrete!
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?!
Mediafax Spania
OUĂLE SE SCUMPESC! Prețul lor explodează dintr-un motiv neașteptat!