Prima pagină » Știri » Noi reguli pentru comercianții din piețele românești. Ce trebuie să facă aceștia după data de 30 iulie

Noi reguli pentru comercianții din piețele românești. Ce trebuie să facă aceștia după data de 30 iulie

Noi reguli pentru comercianții din piețele românești. Ce trebuie să facă aceștia după data de 30 iulie
Detalii în articol

Potrivit legislației existente, comercializarea de către producătorii agricoli persoane fizice, a produselor proprii, se face numai pe baza Atestatului de producător și a Carnetului de comercializare. Iar modificările presupun ca Atestatele de producător și Carnetele de comercializare a produselor agricole să fie emise pentru o perioadă de 7 ani.

„Din cauza faptului că nu este reglementată o perioadă de tranziție până la emiterea noilor formulare, producătorilor agricoli care doresc să comercializeze produsele proprii în piață nu le pot fi eliberate Atestatele de producător și/sau Carnete de comercializare. Emiterea Ordonanței de Urgență a Guvernului ce legiferează o măsură tranzitorie are ca scop evitarea unui blocaj în ceea ce privește accesul la piață a producătorilor agricoli, a persoanelor fizice”, notează www.agrointel.ro.

Prin urmare, formularele Atestatelor de producător și Carnetelor de comercializare aflate pe stoc se pot folosi până în data de 30 iulie 2018.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Raport SUA, mesaj DUR despre România: „Corupția rămâne problema eternă”. Ce să facă investitorii
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Rusia „angajează un asasin plătit”, în vârstă de 82 de ani, pentru a-l ucide pe un căpitan al marinei ucrainene
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Neti Sandu, previziuni îngrijorătoare pentru 2027. Astrologul de la PRO TV avertizează: „Nu mai merge!”
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
De la ipoteza civilizațiilor ascunse pe Pământ la căutarea unor artefacte pe Lună
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!