Prima pagină » Știri » Olguța Vasilescu, audiată la Parchetul General într-o cauză privind lucrări realizate de Tel Drum

Olguța Vasilescu, audiată la Parchetul General într-o cauză privind lucrări realizate de Tel Drum

Detalii pe gândul

Sursele citate precizează că este vorba despre o cauză în care procurorii verifică modalitatea în care firma Tel Drum ar fi realizat lucrări fără autorizație pe o stradă din Craiova, investiția provenind din fonduri europene.

Dosarul a fost deschis ca urmare a unei sesizări a Inspectoratului de Stat în Construcții, inspectorii constatând că unele lucrări ar fi fost construite fără autorizație.

Cercetările se desfășoară in rem.

Firma Tel Drum este considerată a fi apropiată președintelui PSD, Liviu Dragnea, acesta fiind pus sub învinuire de DNA în dosarul cu același nume, pentru constituirea unui grup infracțional, abuz în serviciu și infracțiuni privind deturnarea de fonduri europene, în legătură cu favorizarea companiei în privința acordării de contracte.

Faptele ar fi fost comise în perioada în care era președinte al Consiliului Județean Teleorman.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Pentru prima dată din 1972, oamenii văd din nou Pământul din drumul spre Lună. NASA a publicat imaginile din a treia zi a misiunii Artemis II
Digi24
Capcanele puse de Viktor Orban în instituțiile-cheie din Ungaria pentru a-i împiedica pe oponenții săi să guverneze țara
Cancan.ro
ULTIMA ORĂ! Este vorba despre Mircea Lucescu! Anunț oficial de la spital
Prosport.ro
Mircea Lucescu a făcut infarct azi! A fost dus cu targa la ATI
Adevarul
„Indiana Jones al lumii artei”, omul-cheie în recuperarea Coifului de la Coțofenești: „Nu o fac pentru bani. Este o parte din sufletul României”
Mediafax
Vremea de Florii 2026: Prognoza meteo pentru weekendul de sărbătoare
Click
Valentin Sanfira, reacție după mărturiile dureroase ale fostei soții: „Nu tac pentru că nu am ce spune”
Digi24
Starul pop preferat al Kremlinului „nu este suficient de rus”: care e problema cu Iaroslav Dronov, cunoscut sub numele „Shaman”
Cancan.ro
Codruța Filip, DISTRUSĂ de durere după divorț. Cum a chinuit-o Valentin Sanfira în cei 4 ani de căsnicie
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Oana Zăvoranu în anii 2000, înainte de operațiile estetice! Imagini rare cu bruneta când era complet naturală
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
IGPR anunță schimbări în 2026: categorii de permis ce vor fi interzise pe autostradă anul acesta
Descopera.ro
De ce câmpul magnetic al planetei Saturn este deformat?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion îsi sună mama în noaptea nunții: – Mamăăă!
Descopera.ro
Gările spectaculoase în care merită să te oprești doar pentru arhitectură