Detaliul jenant din timpul dezbaterii moțiunii PNL pe Sănătate. Ce se întâmpla în sală când ministrul răspundea criticilor liberalilor

Publicat: 08/05/2018, 18:18

La începutul ședinței de plen de marți, unde s-a dezbătut moțiunea simplă împotriva ministrului Sorina Pintea, erau prezenți până în 40 de deputați PNL, din totalul de 67 de membri pe care îi are grupul parlamentar al PNL. Pe parcursul ședinței și până la sfârșitul acesteia în sala mai rămaseseră doar șapte, printre care Raluca Turcan, Florin Roman, Florin Stamatian, Antonia Ioniță și Adriana Săftoiu.

Ministrul Sănătății, SorinaPintea, a declarat, marți, în plenul Camerei Deputaților unde se dezbate moțiunea simplă prin care PNL cere demisia acesteia, că MS lucrează la realizarea listei cu „medicamente de interes strategic” necesare sănătății populației.

„Actualizarea listei cu medicamente compensate și gratuite va continua, astfel încât să oferim soluții pacienților pentru care nu există metode de tratament satisfăcătoare. (…) Ce nu se poate achiziționa pe o procedură normală le vom aduce pe nevoi speciale. (…) Lucrăm acum la lista de medicamente de interes strategic mai exact acele medicamente necesare pentru asigurarea stării de sănătate a populației prin stocuri adecvate. Comisiile de specialitate lucrează deja la această listă care va fi realizată după criterii clare precum: relevanța patologiei din punct de vedere al sănătății publice, prevalența patologiei, dovezile privind eficacitatea și siguranța clinică, raportul cost-eficiență și costul. Acest guvern va găsi soluții pentru ca veniturile personalului din sănătate, care beneficiază de o creștere etapizată a salariilor până în anul 2022, să fie cel puțin la nivelul lunii februarie 2018”, a spus Pintea, de la tribuna Parlamentului.

Ministrul Sănătății i-a rugat pe parlamentari să studieze atent legislația în vigoare în materie de acordarea „de stimulente” pe categorii de personal în sistemul de sănătate.

„Stimați parlamentari, vă rog să analizați cu atenție legislația în vigoare. Nu este ilegal acordarea de stimulente pentru acele categorii de personal ale căror venituri au fost diminuate începând cu luna martie. Legea Sănătății prin articolul 193 prevede această măsură cu acordul coordonatorilor principali de credite iar ordonanța de urgență 90 interzice acordarea de premii nu de stimulente. Mi-aș dori ca sumele alocate medicinei primare să fie mai consistente pe măsura importanței acestui domeniu de asistență însă trebuie să ținem cont și de resursele de care dispunem. Trebuie să eficientizăm cheltuielile în sistem ca să putem dispune de mai multe fonduri inclusiv pentru a putea crește finanțarea asistenței medicale primare”, a completat ministrul Sănătății.

Ministrul a adus în discuție și criza imunoglobulinei, precizând că în momentul de față sunt disponibile pe piață cinci tipuri ale acestui medicament.

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat, marți, în plenul Camerei Deputaților unde se dezbate moțiunea simplă prin care PNL cere demisia acesteia, că MS lucrează la realizarea listei cu „medicamente de interes strategic” necesare sănătății populației.

„În acest moment sunt disponibile pe piață cinci tipuri de imunoglobulină. Spitalele pot comanda produsele necesare de la Unifarm. Este foarte important că producătorii au început să revină pe piața românească în urma măsurilor luate de Guvernul României. (…) Accesul pacienților la medicamente compensate și gratuite în România poate fi comparate cu cel din alte state europene dezvoltate chiar dacă finanțarea de care beneficiem este mult mai mică. (…) Pe site-ul Ministerului Sănătății se află în transparență decizională un proiect de Hotărâre de Guvern care prevede introducerea altor 14 molecule noi printre care se află și imunoglobulina cu administrare subcutanată solicitată de pacienți pentru modul mai ușor de administrare. Alte cinci molecule aflate pe listă din acest proiecte sunt destinate pacienților cu afecțiuni oncologice. Astfel anul acest pacienții oncologici vor avea la dispoziție opt molecule inovatoare pentru tratamentul unor diverse tipuri de cancer. (…) Pe proiectul de act normativ aflat în transparență se regăsesc molecule noi și pentru tratamentul psoriazisului, boala Gaucher, HIV SIDA și diabet zaharat”, a conchis Pintea.

De cealaltă parte, deputatul PNL, Florin Roman, a anunțat în plen că liberalii susțin revendicările SANITAS și a cerut Sorinei Pintea să abroge regulamentul de sporuri care a creat atâta haos în sistemul de sănătate.

„Pe cei din stradă, dumneavoastră, majoritatea guvernamentală, împreună cu doamna ministru, nu-i ascultați. O să transmit eu mesajul celor din stradă. Am discutat astăzi cu manageri de spital, cu asistenți, cu brancardieri, doamna ministru, și m-au rugat să vă transmit: cea mai mare promisiune a PSD s-a transformat și în cea mai mare minciună. Cresc toate salariile din Sănătate, trâmbițau cu surle liderii dumneavoastră. Din păcate, pentru cei din Sănătate, această promisiune s-a transformat într-o mare minciună care sună: scad salariile din Sănătate pentru opt categorii profesionale. Fluturașii nu mint. Doamna ministru, poate cel mai grav lucru pe care l-ați făcut, în calitate de ministru, este că ați reușit să dezbinați echipa medicală. Până la dumneavoastră, niciun alt ministru al Sănătății nu a făcut acest lucru. Ar trebui să faceți echipă cu echipa medicală cu care ați trăit și ați muncit. Vă întreb: aveți curajul, puteți să dați ochii cu ei când vă întoarceți la Baia Mare?”, a afirmat liberalul Florin Roman, la dezbaterea moțiunii simple pe Sănătate depusă de Partidul Național Liberal.

Federația Sanitas a anunțat că la greva de avertisment care a avut loc luni dimineață au participat angajații din peste 400 de unități sanitare și din alte 60 de instituții de asistență socială, precizând că acesta este ultimul pas înainte de greva generală programată pentru 11 mai.

RECTIFICARE. Dintr-o regretabilă eroare, în forma inițială a textului apărea informatia că Raluca Turcan a plecat din sală înainte de finalul dezbaterii. Facem cuvenita rectificare.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O regină a frumuseții a fost găsită de mafioți după ce a dezvăluit pe Instagram...
Ce a putut să scrie o tânără din Gorj pe salata boeuf, de Paşte? Au...
Soția fotbalistului s-a urcat beată la volan și a făcut praf un Ferrari Portofino de...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un român a vrut să fure bani dintr-un bancomat din Italia și a rămas fără...
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune...
Meniu de Paște al Nadiei Comăneci. Ce nu lipsește niciodată de pe masa de sărbătoare:...
Cine este poliţistul mort în accidentul de motocicletă din Galaţi. Deviza în viață a lui...
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Cum arată și cât costă casa lui Nea Florică, celebru pentru replica „Mi-a dat pachet”!...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
OBLIGATORIU pentru proprietarii de apartamente. Legea e pentru toată lumea
Cum și-a cucerit Shakira noul iubit. Ce a declarat actorul din Emily in Paris despre...
Aceste zodii vor avea parte de iubire adevărată în săptămâna 6-11 mai 2024. Ce surprize...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Roberta și Julia își aruncă săgeți în Casa Iubirii! Patrick, pe post de arbitru: „Diferența...
Carmen Tănase, la un pas de a rămâne paralizată. Ce diagnostic crunt i-au pus medicii
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Dieta prin care putem încetini evoluția cancerului de prostată