Prima pagină » Magazin » NASA a identificat locul în care am putea găsi viață extraterestră mai repede decât ne-am fi așteptat

NASA a identificat locul în care am putea găsi viață extraterestră mai repede decât ne-am fi așteptat

NASA a identificat locul în care am putea găsi viață extraterestră mai repede decât ne-am fi așteptat
NASA e identificat apă pe Europa, unul din sateliții planetei Jupiter

Specialiștii au analizat vechile date existente, afirmând că Europa este acum un candidat serios pentru locul în care ar putea fi descoperită viața extraterestră. 

Luna lui Jupiter era văzută de mult timp ca un potențial loc în care ar putea exista viață extraterestră în sistemul nostru solar. Totuși, noile descoperiri deschid calea cercetării îndeaproape a apei existente pe Europa și identificarea potențialului de viață de acolo. 

Puțul a fost descoperit în momentul în care oamenii de știință au identificat o curbură în câmpul magnetic al Europei, cu ajutorul navei spațiale Galileo a NASA, în 1997. Această curbură pare să fie realizată de un gheizer care a ieșit prin suprafața înghețată dintr-un ocean subteran, după cum au arătat cercetătorii care au reexaminat datele culese de Galileo. 

Nava Galileo a survolat o suprafață de 200 de kilometri deasupra suprafeței Europei.

„Știm că Europa are o mulțime de ingrediene necesare pentru a susține viața, în mod sigur pentru viața pe care o cunoaștem noi. Există apă. Există energie. Există o cantitate de material de carbon. Totuși, posibilitate de locuire a Europei este una dintre marile întrebări la care vrem să găsim răspuns”, a spus Elizabeth Turtle, om de știință în cadrul Johns Hopkins University. 

Puțin mai mică decât luna Pământului, Europa prezintă rămășițe ale unui ocean, ascunse sub un strat de gheață gros de 15-25 kilometri, cu o adâncime esitmată de la 60 la 150 kilometri. 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât trebuie să scoți din buzunar pentru concertele de Crăciun ale lui Ștefan Bănică
Digi24
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Vladimir Putin are un nou nepot. Tatăl copilului se numește Zelenski. Informațiile apărute în presa rusă
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Digi24
Ce pensie ar putea primi românii care câștigă astăzi salariul mediu sau minim pe economie. Calculele unui analist economic
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
2 zodii devin mai puternice în perioada 13-27 noiembrie. Reușesc să-și atingă orice obiectiv
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Un studiu arată că o singură explozie nucleară ar putea scoate din funcțiune 99% dintre sateliți în doar câteva zile
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi