Prima pagină » Știri » Ministrul Justiției crede că ar fi bine să existe „un tablou al celor care au suferit pe nedrept în pușcărie”

Ministrul Justiției crede că ar fi bine să existe „un tablou al celor care au suferit pe nedrept în pușcărie”

Ministrul Justiției crede că ar fi bine să existe „un tablou al celor care au suferit pe nedrept în pușcărie
Tudorel Toader vrea „un tablou al celor care au suferit pe nedrept" în pușcărie

Întrebat cum comentează recentele achitări din ultima vreme, între care a fostului premier Victor Ponta sau a fostului judecător CCR Toni Greblă, ministrul Justiției, Tudorel Toader a declarat, marți, la Constanța, că „e normal, dacă nu sunt probe”.

„Dar de ce vorbim noi, e grav că l-a achitat pe Ponta? E normal, dacă nu sunt probe. E foarte bine, dacă s-a făcut actul de justiție. Sau Toni Greblă… Dar ca om, ca și cetățean, de ce facem deosebire că l-a achitat pe unul? Dar câți anonimi pe care nu-i știm noi nu au trecut prin aceste furci, nevinovați. Trebuie să vedem fenomenul, nu exemplele. Exemple sunt așa, de nuanță, că e ăla, e ală, e ăla. Care e deosebirea? Are tot un buletin, tot un CNP, tot un suflet, tot o suferință, tot o familie, tot o degradare socială, poate și fizică și psihică”, a spus Toader.

Ministrul Justiției a mai spus că va veni vremea în care va exista o evidență riguroasă a celor care au fost anchetați, arestați și ulterior achitați, „să știm și noi un tablou al românilor care au suferit pe nedrept”.

„Nu știu dacă vom realiza sau nu, dar poate nu ar fi lipsit de interes să știm și faptul că X a fost ținut în anchetă trei ani de zile, eventual trimis în judecată, eventual arestat, de către procurorul Y. Poate nu e lipsit de interes să știm și noi de ce pe unul care fură îl punem la zid și spunem că ăsta e condamnat și cutare și cutare și cutare și după aceea el e nevinovat, ne pare rău, îți dăm despăgubiri, du-te la CEDO îți dau ăia de la CEDO, vezi dacă nu facem o înțelegere și o semnează ministrul Justiției și scoatem procesul de pe rol, îi dăm 2-3 mii de euro, la revedere. Credeți că trei mii de euro acoperă suferința a trei ani de pușcărie nemeritată? Categoric, nu. Și atunci de ce îl punem la zid, a furat, e infractor, e cutare, e cutare, e grav, e foarte grav, dar ăla care a făcut represiunea asta nedreaptă nu trebuie să-l știm și pe ăla ? Poate va veni vremea când lucrurile se vor limpezi”, a mai declarat Tudorel Toader.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Scandal la Hollywood! ACTRIȚĂ acuzată că și-a SUFOCAT copilul. Mărturii CUTREMURĂTOARE
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Anticipatele, pregătite prin lege. Ce spune Tudorel Toader despre limita pe care Parlamentul nu o poate depăși
Mediafax
Întâlnire-ȘOC: Nicușor Dan și TRUMP! Ce au vorbit
Click
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Când părintele devine agresor. Semnele abuzului emoțional și efectele care pot continua la maturitate
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!