Prima pagină » Sport » Brand-ul Simona Halep valorează 2-3 milioane de dolari

Brand-ul Simona Halep valorează 2-3 milioane de dolari

Brand-ul Simona Halep valorează 2-3 milioane de dolari
Cât valorează Simona Halep pe piața sportului

„Faptul că Simona a ajuns numărul 1 e meritul ei, pentru că a stat acolo, a luptat, că joacă și și-a așteptat momentul cel mai bun în care a ajuns numărul 1 mondial. Nu l-a tras la sorți.

În momentul de față ea e cel mai bun ambasador al sportului românesc. Valoarea de piață e dată mult și de țara din care provii. Probabil că valoarea de piață a Simonei în momentul ăsta în România poate fi de 2-3 milioane, dar stai să te gândești dacă ți-ai dori să ai multe branduri, să te asociezi cu toată lumea mai ales când joci.

Acum, programul ei e foarte încărcat. Orice asociere a ta cu altcineva presupune niște obligații. Tu trebuie să vezi dacă în calendarul tău pe anul respectiv poți să-ți asumi obligațiile alea”, a spus Cosmin Hodor, managerul de comunicare al Simonei Halep.

Sub titlul „Simona Halep face investiții uriașe în timp ce câștigurile îi cresc”, revista noteză că: „Simona Halep continuă să investească. Ocupanta locului 1 în ierarhia WTA a trecut bariera celor 20 de milioane de euro câștigate din tenis și investește din ce în ce mai mult”. Simona Halep deține mai multe hoteluri la munte. De asemenea, alte două hoteluri se află în costrucție, pe litoralul Mării Negre.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Elena Lasconi, atac dur la Nicușor Dan după scandalul de la Cotroceni: „Nu ești șef pe plantație!”
Digi24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
Ce pensie vor primi românii care câștigă salariul minim și salariul mediu. Calculele unui economist pentru „Adevărul”
Mediafax
Simion îl pune la zid pe Nicușor Dan! Acuzații de „cameleonism” și ordin pentru blocarea protestului AUR
Click
Trucul la care apela o fostă spioană din Rusia pentru a cuceri orice bărbat. Cum îi făcea să nu o mai poată uita
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Cancan.ro
LIVE VIDEO | Câștigător Asia Express 2026: Surpriză în marea finală de la Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Laura Bretan, câștigătoarea „Românii au talent” din 2016. Soprana româno-americană e de nerecunoscut
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Controlul emoțiilor umane, mai complex decât credeam. Un studiu amplu contestă o teorie consacrată
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi