Pregătiri pentru mitingul PSD din Piața Victoriei din București

Pregătiri pentru mitingul PSD din Piața Victoriei din București
Publicat: 09/06/2018, 13:08
Actualizat: 25/03/2019, 22:18

„Este un miting organizat împotriva abuzurilor care se întâmplă în România de mult timp, este un miting împotriva faptului că democrația și statul de drept sunt puse serios sub semnul întrebării, ba putem spune și mai dur, că sunt afectate de câțiva ani buni în România. Facem acest miting pentru a arăta că suntem deciși să mergem până la capăt, pentru ca România să devină o țară democratică, o țară unde libertățile și drepturile fundamentale ale cetățenilor sunt respectate, așa cum scrie și în Constituția României și toate tratatele internaționale pe care România le-a semnat”, a declarat luni Liviu Dragnea, președintele PSD, la finalul reuniunii CExN al formațiunii.

Secretarul general adjunct al PSD Codrin Ștefănescu a afirmat vineri, că prezența va fi de trei-patru ori mai mare față de cât estimaseră organizatorii inițial.

„Prezența la mitingul de mâine (sâmbătă – n.r.) va depăși cel puțin de trei patru ori cifrele pe care le-am estimat inițial”, a declarat pentru MEDIAFAX secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, după ce, inițial, estimase o prezență de peste 150.000 de oameni.

El a precizat că Piața Victoriei și bulevardele adiacente vor fi blocate sămbătă seara. Unul dintre liderii PSD care vor fi prezenți la miting, Gabriela Firea a postat un mesaj pe Facebook

„Suntem pregătiți pentru acest aflux imens de oameni care vor să participe la mitingul de protest împotriva Statului Paralel și împotriva sistemului securist. Sunt județe, cum ar fi Constanța, Vrancea, Olt, Dolj, Giurgiu, Vâlcea, Argeș, Iași și așa mai departe, în care lista celor care doresc să participe la miting depășește cu de 20-30 de ori capacitatea noastră de transport”, a adăugat el. Codrin Ștefănescu adaugă că la miting nu vor să vină doar membrii de partid, ci și oameni care doresc să protesteze împotriva abuzurilor din Justiție.

„S-a depășit cu foarte-foarte mult tot ce am analizat noi inițial. Prin urmare, știrile care apar că PSD CU JAPCA duce lumea la miting sunt o propagandă mincinoasă de tip securistoid. O să punem la dispoziție după miting lista întreagă a orașelor și a zonelor în care cererile au fost copleșitor mai mari față de posibilitățile pe care le-am putut organiza. Pur și simplu, este bătaie pe loc. Pentru fiecare loc îân autocar sau în mașinile care pleacă este o concurență și există discuții încă la nivel de teritoriu cum se întocmesc aceste liste”, a adăugat Ștefănescu.

Președintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat miercuri, că aproximativ 20.000 de membri din formațiunea pe care o conduce vor participa la mitingul de protest împotriva abuzurilor din Justiție, organizat sâmbătă de PSD.

„Am programat să aducem din toate județele din țară, în funcție de distanța la care se situează județele de București. Cele până în 250 de kilometri vor avea o normă mai mare, cele între 250-500 de kilometri o normă și ceva mai mică și cele peste 500 de kilometri vor aduce probabil un număr redus, la nivel de 100 de persoane. Bucureștiul și Ilfovul au obligații mult mai mari, care se cifrează în jurul cifrei de 4.000. Per total, scontăm aproximativ 20.000 de persoane să vină”, a menționat Tăriceanu.

Potrivit unui document intern al PSD, intrat în posesia MEDIAFAX, participanții la mitingul de sâmbătă sunt sfătuiți să fie îmbrăcați în haine albe sau costume populare, să aibă la ei lanterne mici sau telefoane mobile cu lanternă și să vină cu imnul României tipărit, varianta prescurtată.

„Participanții: vor purta îmbrăcăminte albă (în partea de sus) sau costume populare; vor avea un flyer și un steguleț tricolor România (înmânate la urcarea în mijlocul de transport: vor purta în piept un autocolant cu logo-ul în formă de cerc, cu diametrul de 7- 8 cm; vor avea un pachet de mâncare și apă – asigurat de către organizația județeană/locală; vor avea lanterne mici sau telefon mobil cu lanternă; să se asigure că au numărul de telefon al șoferului și al responsabilului mijlocului auto cu care s-a deplasat la București, precum și numărul de înmatriculare; vor avea tipărit imnul României – varianta prescurtată – strofele 1, 2, 4 și 11”, se arată în documentul obținut de MEDIAFAX.

Fiecare dintre autocarele cu care vor veni participanții la mitingul de sâmbătă „va avea 6 steaguri cu tricolorul României și un steag cu Uniunea Europeană (grup 50 persoane – 6 steaguri RO și 1 steag UE ), precum și pancarte cu diferite mesaje (modelele de pancarte au fost transmise pe email fiecărei organizații județene)”, potrivit sursei citate.

Același document cuprinde și indicații cu privire la traseul care trebuie urmat de către autocarele care vin din provincie, două dintre punctele unde se vor strânge acestea fiind Romaero Băneasa și Piața Charles de Gaulle.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea...
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Scandalul care a distrus-o pe faimoasa jucătoare de tenis: tatăl ei, acuzat că a avut...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Unei femei i s-a cerut să se târască și să mugească la interviul pentru job....
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la...
Boala RARĂ care îl face să pară 'însărcinat' tot timpul. Nici măcar medicii nu se...
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Program Metrorex și STB de Paște 2024. Cum vor circula mijloacele de transport în Capitală,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Xi Jinping vizitează Franţa, Ungaria şi Serbia pe fondul disputei privind tarifele comerciale din UE
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Absolut toți românii sunt obligați. Legea a intrat deja în vigoare. Trebuie să-ți cedezi locul
Daniel Pavel se pregătește de nuntă. Detalii legate de marele eveniment
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Gabriela Cristea, mesaj pentru cei care nu vor primi cozonacii săi de Paște. Care este...
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital: "Asta e cel mai important"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Vânzările de iPhone peste tot în lume, cu excepția unui singur loc