Prima pagină » Sport » Victor Hănescu, anunț important despre colaborarea dintre Simona Halep și antrenorul Darren Cahill

Victor Hănescu, anunț important despre colaborarea dintre Simona Halep și antrenorul Darren Cahill

Victor Hănescu, anunț important despre colaborarea dintre Simona Halep și antrenorul Darren Cahill
Victor Hănescu, anunț important despre colaborarea dintre Simona Halep și antrenorul Darren Cahill

Fostul număr 26 mondial a evidențiat și provocările peste care Simona a fost nevoită să treacă alături de Firicel Tomai, primul antrenor care i-a marcat cariera în mod decisiv: „Eu zic că au fost două momente importante. Primul a fost când a început cu Firicel Tomai, omul care i-a format jocul. Tot ce înseamnă parte tehnică, strategia de joc, variația ei. Bine, pe un fond de talent. Dar Firicel i-a format jocul. Al doilea a fost colaborarea cu Cahill, pentru că degeaba ai un joc bun, dacă nu ai o atitudine bună pe teren. Și cred că Darren a avut un impact mare. Aici se face diferența dintre un jucător bun și un campion”.

„Nu cunosc toate experiențele lor, pentru că nu am fost acolo. Chiar Firicel Tomai a sprijinit-o financiar o perioadă, ca să poată merge la turnee din aproprierea României. Știu că au mers cu mașina la turnee și că lucrurile nu mergeau la un moment dat”, a adăugat Hănescu.

Când vine vorba de Darren Cahill, antrenorul cu care Halep a urcat pe primul loc mondial și cu care a câștigat un turneu de Grand Slam, Hănescu susține, după o analiză, că cei doi nu vor colabora pe termen foarte lung: „Nu știu ce să zic. Nu știu dacă Darren e genul de antrenor care să rămână atât de mult lângă un sportiv. Cred că e genul care ia sportivul de la un punct, îl duce la un punct maxim și îl lasă. Nu cred că va sta mulți ani cu Simona. Dar cred că a reușit, în ultimii ani, să-i transmită ce voia, s-o învețe să aibă o atitudine pozitivă”, a încheiat Hănescu, în intervenția sa de la ProSport LIVE.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ucraineanul suspectat de implicare în sabotajul de la fabrica de armament din Brașov, ARESTAT în Polonia
Digi24
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au schimbat prognoza: Pe ce dată ninge în București. E mai devreme decât ne așteptam
Prosport.ro
Cum ar putea arăta noua Dacia Sandero 2028! Italienii au prezentat imaginile cu versiunea electrică
Adevarul
O autostradă așteptată de zeci de ani este din nou amânată. Contractul de aproape 4 miliarde de lei pentru un important tronson din A8 a fost suspendat
Mediafax
„Întâi cabinetele private, apoi spitalele de urgență!” Acuzațiile lui Rogobete despre banii din Sănătate
Click
Victoria Lungu, dezamăgită de schimbarea fiicei sale după ce s-a cuplat cu Alex Gîlcă: „Bărbații vin și pleacă!”
Digi24
Rusia a lansat o rachetă balistică intercontinentală Bulava dintr-un submarin nuclear. Unde a lovit ținta
Cancan.ro
Au scăpat imaginile! Ce au făcut 'prințesa' Bianca și Prințul Marco la bonfire-ul final de la Insula Iubirii
Ce se întâmplă doctore
Îți mai aduci aminte de trupa Genius? Cu ce se ocupă și cum arată acum membrii formației. Oana Vincu e total schimbată
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Cea mai mare rafinărie din Arabia Saudită, atacată! Prețul petrolului a depășit 115 dolari barilul
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Ce ar putea spune despre sănătate cearcănele pronunțate și pielea palidă?
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute