Prima pagină » Știri » Lucian ONEA, fostul șef al DNA Ploiești, s-a prezentat la Parchetul General pentru a fi audiat

Lucian ONEA, fostul șef al DNA Ploiești, s-a prezentat la Parchetul General pentru a fi audiat

Lucian ONEA, fostul șef al DNA Ploiești, s-a prezentat la Parchetul General pentru a fi audiat

Parchetul General a transmis, în luna mai, că procurorii Lucian Onea și Mircea Negulescu sunt cercetați penal sub acuzația de participație improprie, sub forma complicității, la săvârșirea infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare.

„Procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție efectuează acte de urmărire penală față de suspecții Negulescu Mircea și Onea Lucian sub aspectul participației improprii, sub forma complicității, la săvârșirea infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare (art. 52 rap. la art. 48 Cod penal rap. la art. 268 alin. 2 Cod penal). În fapt, procurorii au reținut că, în perioada aprilie – mai 2015, suspecții Negulescu Mircea (la data săvârșirii faptelor procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești) și Onea Lucian (procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești) ar fi determinat o persoană, prin constrângere, să întocmească în fals o sesizare și documente care să susțină cele reclamate în conținutul acesteia. Documentele falsificate au fost expediate Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești și folosite drept probe în două dosare, precum și în susținerea/motivarea unei cereri de extrădare”, au transmis reprezentanții Parchetului General, printr-un comunicat de presă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernul fără femei. Niciun nume feminin pe lista miniștrilor vehiculați pentru Cabinetul Niculescu
Digi24
Musk a lăsat Ucraina fără Starlink. „Misiuni importante au fost zădărnicite la cererea administrației Trump”
Cancan.ro
Asia Express s-a transformat în Insula Iubirii. Ce s-a întâmplat noaptea, de fapt, între soțul Valeriei Lungu și „ispita” Loredana Chivu
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Adevarul
România, campioană europeană la scumpirea locuințelor. Cât din salariu ajunge la bancă pentru un apartament
Mediafax
PSD a decis să intre în Guvernul Luca Niculescu. Social-democrații ar urma să controleze cele mai multe ministere
Click
Fuego, mărturisire dureroasă despre tatăl său! Marele regret care îl urmărește și la 50 de ani: „Mi-aș fi dorit să mă vadă”
Digi24
Câștiguri fabuloase din meditații: Un profesor a încasat 110.000 de euro într-un singur an. Ce arată datele ANAF
Cancan.ro
SCANDAL de jumătate de milion de euro în culisele Las Fierbinți! Toma Cuzin se consideră protagonist, dar adversarii din proces îl pun la punct. Ce spune Pro TV
Ce se întâmplă doctore
Data la care pot fi depuse cererile de ajutoare pentru încălzirea locuinței. Care e categoria de persoane care poate beneficia de supliment?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Plantele de apartament împrospătează aerul? De câte ai avea nevoie pentru a produce suficient oxigen
Mediafax Italia
Lovitură pentru mașinile cu numere străine! Ce prevede Noul Cod rutier?!
Mediafax Spania
Mesajul CIUDAT al lui Trump. Ce a vrut să spună?!