Prima pagină » Știri » Marius Iacob, al doilea candidat în cursa pentru ȘEFIA DNA

Marius Iacob, al doilea candidat în cursa pentru ȘEFIA DNA

Marius Iacob, al doilea candidat la funcția de procuror-șef al DNA

Procurorul DNA Marius Iacob este cel de-al doilea candidat care și-a depus candidatura, luni, pentru ocuparea funcției de șef al DNA.

„Am venit să-mi depun candidatura. Atât am de spus”, a declarat Marius Iacob la intrarea în Ministerul Justiției.

Alt procuror care și-a depus candidatura luni dimineață, pentru conducerea DNA, este Florentina Mirică.

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat, luni dimineață, că procurorul-șef ce va urma la DNA va trebui să reorganizeze Direcția în acord cu noile legi ale justiției.

„Avem aproape 2.950 de procurori, unii sunt tineri și nu au condiția cel puțin legală. Sunt două elemente în evaluare, este elementul obiectiv, spre exemplu, de îndeplinire a condiției de vechime în profesie și elementul personal, poate unii își doresc să se angajeze la această mare, mare responsabilitate. Procurorul șef care va veni va trebui să reorganizeze DNA în acord cu noile legi ale justiției pentru că nu poți să mai ai un procuror de la parchetul de pe lângă judecătorie, ăla care spune să suspenzi deciziile CCR și să-l pui procuror la DNA. S-a introdus o limită de vârstă. Va trebui să reorganizeze, să reașeze DNA în parametrii competențelor legale, constituționale, să facă o evaluare managerială și atunci vom vedea. Dacă doamna Jurma își dorește această responsabilitate, și-o asumă, vedem ce se va întâmpla. Am făcut apel către procurorii care doresc această responsabilitate să se înscrie pentru a repune DNA în limitele legii”, a afirmat ministrul Justiției, Tudorel Toader.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Primele imagini cu fiica lui Ilie Bolojan în rochie de mireasă! Cum a arătat Lucia Maria în ziua nunții
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Iarna își intră în drepturi. Unde a nins până acum în România?
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...