Prima pagină » Știri » Iohannis AMÂNĂ numirea șefului Jandarmeriei după finalizarea anchetei privind protestele

Iohannis AMÂNĂ numirea șefului Jandarmeriei după finalizarea anchetei privind protestele

Silviu Bănilă
Iohannis AMÂNĂ numirea șefului Jandarmeriei după finalizarea anchetei privind protestele

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, marți, că numirea noului șef al Jandarmeriei Române, Sebastian Cucoș, va fi făcută după ce procurorii militari vor finaliza ancheta privind intervenția forțelor de ordine la protestul din 10 august.

„Referitor la informațiile vehiculate în spațiul public privind avizarea de către Consiliul Suprem de Apărare a Țării a numirii în funcția de inspector general al Jandarmeriei Române, Administrația Prezidențială face următoarele precizări: La data de 1 august a.c., Ministerul Afacerilor Interne a transmis Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, propunerea de avizare de către Consiliul Suprem de Apărare a Țării a numirii colonelului Cucoș Gheorghe-Sebastian în funcția de inspector general al Jandarmeriei Române. Documentația referitoare la propunerea de avizare a numirii ofițerului în funcția menționată se află în lucru la Secretariatul Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Consiliul Suprem de Apărare a Țării, potrivit legii proprii de organizare și funcționare, adoptă hotărâri prin consens, în cadrul ședințelor semestriale ale acestuia sau în intervalul dintre ședințe, cu acordul individual al membrilor Consiliului”, arată reprezentanții Administrației Prezidențiale într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Prin urmare, Președinția precizează că numirea noului șef al Jandarmeriei Române, Sebastian Cucoș, va fi făcută după finalizarea anchetei referitoare la evenimentele și intervenția jandarmilor la protestul din data de 10 august, din Piața Victoriei.

„Având în vedere evenimentele din data de 10 august a.c., din timpul protestului din Piața Victoriei, în care a fost implicată Jandarmeria Română, se impune ca luarea unei decizii de către Consiliul Suprem de Apărare a Țării privind numirea colonelului Cucoș Gheorghe-Sebastian în funcția de inspector general să se realizeze după pronunțarea organelor judiciare abilitate, cu privire la legalitatea acțiunilor Jandarmeriei Române. În acest context, problematica în cauză poate fi supusă analizei și deciziei CSAT în cadrul unei viitoare ședințe, luând în considerare și concluziile anchetelor organelor judiciare competente”, potrivit sursei citate.

Referitor la asigurarea interimatului la șefia Jandarmeriei Române, Administrația Prezidențială precizează că președintele României și CSAT nu au atribuții în acest sens.

„În ceea ce privește problematica interimatului funcției de inspector general al Jandarmeriei Române, se impune precizarea că Președintele României și Consiliul Suprem de Apărare a Țării nu au atribuții legale potrivit legislației în vigoare, aceasta fiind de resortul ministrului afacerilor interne, conform prevederilor art. 6 din Legea nr. 550/2004 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române”, conchid reprezentanții Președinției.

Ministrul Carmen Dan a declarat, marți, că șeful Jandarmeriei Române, Sebastian Cucoș, este în acest moment în funcția interimară și că a transmis către președintele Klaus Iohannis o cerere de definitivare a mandatului, pentru a evita situația ca instituția să rămână fără conducere.

„În acest moment, Sebastian Cucoș este inspectorul general al Jandarmeriei și, teoretic, suntem în procedura de avizare. Și astăzi poate să primească avizul de la Cotroceni, de la CSAT. Noi am depus toate documentele în timp util, ca să nu ajungem în situația asta (ca Jandarmeria Română să rămână fără conducere, n.r.)”, a declarat, marți, ministrul Carmen Dan.

Întrebată de către jurnaliști dacă are informații potrivit cărora președintele Klaus Iohannis evită să semneze avizul pentru mandatul definitiv al lui Cucoș, Carmen Dan a răspuns: „Nu știu dacă s-a opus sau nu, știu doar că suntem în procedură. Nu am discutat cu domnul președinte”.

Precizările vin după ce șefului Jandarmeriei Române, Sebastian Cucoș, urmează să îi expire, în aceste zile, al doilea mandat de inspector general interimar al instituției.

Jandarmii au intervenit în forță, vineri seara, cu gaze lacrimogene și tunuri de apă, în Piața Victoria, pentru a dispersa protestatarii anti-PSD aflați în fața sediului Executivului. Peste 450 de persoane, între care 35 de jandarmi, au primit îngrijiri medicale din partea echipajelor SMURD, vineri, la protestul din Piața Victoriei. Dintre acestea, 40 au fost transportate la spital cu diverse traumatisme, trei dintre ei având arsuri de până la 15% din suprafața corpului.

Mai multe persoane care au participat la mitingul din 10 august s-au prezentat, luni, la Parchetul Militar, pentru a depune plângeri împotriva jandarmilor. Protestatarii acuză forțele de ordine că vineri seară s-au comportat abuziv și au lovit manifestanții fără motiv.

Procurorii militari au anunțat că procuror în jur de 30 de protestatari au depus plângeri împotriva jandarmilor, care vor fi reunite într-un singur dosar penal pentru purtare abuzivă și abuz în serviciu. Procurorii au cerut imagini inclusiv de la victime și vor începe audierile.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Persoanele care au mai multe șanse să supraviețuiască cancerului au următoarele caracteristici, potrivit unui studiu amplu
Digi24
Coiful de la Coțofenești, recuperat cu ajutorul lui „Indiana Jones al lumii artei”: „Nu o fac pentru bani, ci pentru povești”
Cancan.ro
Codruța Filip, DISTRUSĂ de durere după divorț. Cum a chinuit-o Valentin Sanfira în cei 4 ani de căsnicie
Prosport.ro
Mircea Lucescu a făcut infarct azi! A fost dus cu targa la ATI
Adevarul
„Indiana Jones al lumii artei”, omul-cheie în recuperarea Coifului de la Coțofenești: „Nu o fac pentru bani. Este o parte din sufletul României”
Mediafax
Florin Manole: „Mama mea a lucrat într-o croitorie toată viața. Salariul ei n-a crescut decât odată cu salariul minim”
Click
Destinația din Europa unde 300 de euro ajung pentru două săptămâni de vacanță. Povestea unei turiste care nu credea că poate fi atât de ieftin: „Am trăit ca o regină”
Digi24
„E o glumă”: Fostul reprezentant al armatei ungare afirmă că forțele armate ale țării sunt „la un pas de criză”
Cancan.ro
Codruța Filip, dezvăluirile MOMENTULUI după divorțul de Valentin Sanfira: 'Am aflat mai mult decât pot să duc”
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Oana Zăvoranu în anii 2000, înainte de operațiile estetice! Imagini rare cu bruneta când era complet naturală
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacă ai un far funcțional, dar celălalt este ars, te amendează poliția? Ce spune Codul Rutier în 2026
Descopera.ro
De ce câmpul magnetic al planetei Saturn este deformat?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion îsi sună mama în noaptea nunții: – Mamăăă!
Descopera.ro
Ce ne apără cu adevărat de trădare, pierdere și umilință? Una dintre cele mai puternice forme de protecție psihică