Prima pagină » Știri » Un tânăr a murit, iar alți doi sunt în stare gravă, după un accident produs de un șofer BĂUT și FĂRĂ PERMIS

Un tânăr a murit, iar alți doi sunt în stare gravă, după un accident produs de un șofer BĂUT și FĂRĂ PERMIS

Un tânăr de 20 de ani a murit, iar alți doi, de 16, respectiv 17 ani sunt răniți grav, în urma unui accident produs în timpul nopții de vineri spre sâmbătă în județul Tulcea. La volan era băiatul de 17 ani, care conducea mașina chiar dacă nu avea permis

Potrivit ISU Tulcea, accidentul s-a produs pe DN 22 A, între localitățile Cataloi și Nalbant, fiind implicat un autoturism în care erau trei tineri, de 16, 17 și 20 de ani.

„Persoana de 17 ani a fost extrasă conștientă și cea de 16 ani în stare de inconștiență cu membru inferior amputat. În cazul persoanei de 20 de ani, care a fost găsită în afara autoturismului, a fost, din nefericire, pronunțat decesul”, au transmis reprezentanții ISU Tulcea.

Un accident produs de un șofer FĂRĂ PERMIS

Potrivit acestora, la volanul mașinii se afla tânărul de 17 ani.

Pompierii tulceni au intervenit cu o autospecială de descarcerare grea, o ambulanță SMURD și 6 subofițeri. De asemenea la fața locului a intervenit un echipaj SAJ și un echipaj de poliție, care urmează să stabilească modul în care s-a produs accidentul.

Potrivit polițiștilor tulceni, șoferul de 17 ani, care a provocat accidentul, furase cheile mașinii de acasă și se urcase la volan băut.

În urma testării șoferului cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, oamenii legii au mai stabilit că autoturismul îi aparținea tatălui tânărului de 17 ani, iar băiatul ar fi sustras cheile de la mașină când a plecat de acasă.

Din primele cercetări făcute de polițiștii rutieri a reieșit că tânărul a condus autoturismul pe DN 22A, dinspre localitatea Cataloi către localitatea Nalbant, iar pe fondul efectuării unei manevre de depășire și a lipsei de experiență în conducere, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare. Mașina a ieșit în afara părții carosabile izbit în plin un copac de pe marginea drumului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„2,5 milioane de euro în doar jumătate de zi”. Bogdan Ivan îl pune la zid pe Bolojan
Digi24
Alertă la Costinești după ce pe plajă a fost descoperit un obiect suspect
Cancan.ro
Aceste pensii cresc cu 210 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România care se vor bucura de această majorare
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
În ce condiții poate conduce o persoană cu epilepsie. Ce prevede legea în cazul accidentului din Brașov
Mediafax
„Nu uitați că președintele e matematician!” Eugen Tomac explică de ce Nicușor Dan întârzie să desemneze premierul
Click
Coșmar pentru pasagerii unui zbor Ryanair. Oamenii au leșinat și au vomitat după ce au stat blocați în avion
Digi24
„Nu va mai fi nici Moscova, nici Sankt Petersburg”. Ideologul lui Putin, teorie apocaliptică despre „probabilul” război nuclear
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Ce obiecte din casă îi pot face rău pisicii? Iată ce spun specialiștii!