Prima pagină » Știri politice » FLORIN CÎȚU, noul lider al grupului parlamentar PNL din Senat

FLORIN CÎȚU, noul lider al grupului parlamentar PNL din Senat

FLORIN CÎȚU, noul lider al grupului parlamentar PNL din Senat
Senatorii au luat, miercuri, la ședința de plen, act asupra deciziei prin care liberalul Florin Cîțu devine liderul de grup al senatorilor PNL, în urma demisiei din funcție a liberalului Iulian Dumitrescu.

De asemenea, senatorul Mario Oprea a devenit viceliderul grupului PNL. Anunțurile au fost făcute în plenul Senatului, miercuri, de viceliderul grupului PNL, Eugen Pîrvulescu.

Liderul grupului PNL din Senat, Iulian Dumitrescu, a renunțat, luni, la funcție, președintele partidului propunându-l pe Florin Cîțu pentru a prelua această funcție.

Tot luni, președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că decizia de retragere a lui Iulian Dumitrescu de la șefia grupului parlamentar din Senat a fost luată de comun acord și că acesta i-a tranmis că vrea să se concentreze pe conducerea filialei liberale din Prahova.

„Decizia domnului Iulian Dumitrescu de a se retrage de la conducerea grupului parlamentar de la Senat este o decizie care îi aparține, pe care a luat-o în urma unei discuții pe care a avut-o cu mine, iar ideea retragerii domniei sale de la conducerea grupului parlamentar din Senat nu înseamnă o dezangajare a domnului Dumitrescu, ci înseamnă o consacrare mai serioasă asupra exercitării atribuțiilor extrem de importante pe care le are în partid, anume atribuția de prim-vicepreședinte al PNL pe relația cu mediul de afaceri și cu societatea civilă și de asemenea funcția de președinte al uneia dintre cele mai puternice organizații a partidului, filiala PNL Prahova. Decizia este una luată de comun acord. Este o decizie prin care domnul Dmitrescu va aloca mai mult timp și mai multă energie pentru întărirea relațiilor cu mediul de afaceri și cu societatea civilă”, a afirmat Ludovic Orban, luni, la Parlament.

 „Iulian Dumitrescu a demisionat în timpul BEx-ului (Biroul Executiv al PNL – n.r.) din funcția de lider al grupului PNL de la Senat. Ludovic (Orban – n.r.) l-a propus pe Florin Cîțu să îi ia locul„, au declarat pentru MEDIAFAX surse din PNL.

Propunerea lui Ludovic Orban a fost votată în grupul parlamentar PNL de la Senat.

Potrivit surselor citate, o altă propunere de înlocuire a lui Iulian Dumitrescu a fost Alina Gorghiu, dar ea a refuzat, afirmând că preferă funcția de vicepreședinte al Senatului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Iubesc mirosul de gaz rusesc!”. Extrema dreaptă din Polonia vrea repunerea în funcțiune a Nord Stream
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Cele 3 minciuni ale Arminei care au dat-o afară de la Insula Iubirii. Cu ce i-a mințit pe Radu Vâlcan, propriile colege și chiar pe Marcel
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Adevarul
Înainte de acordul pe motorină, SUA ar fi propus Rusiei un pachet economic uriaș pentru încetarea focului, potrivit New York Times
Mediafax
RUSIA a bombardat o CENTRALĂ ELECTRICĂ din Harkov, după ce Trump a anunțat armistițiu ENERGETIC
Click
Patru sectoare ale Capitalei, fără apă rece timp de patru zile. Care sunt zonele afectate
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Ce se întâmplă doctore
Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...