Prima pagină » Știri » BARIERA dintre VĂZUT și NEVĂZUT se ridică. Credincioșii îl sărbătoresc, vineri, pe Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României

BARIERA dintre VĂZUT și NEVĂZUT se ridică. Credincioșii îl sărbătoresc, vineri, pe Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României

BARIERA dintre VĂZUT și NEVĂZUT se ridică. Credincioșii îl sărbătoresc, vineri, pe Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României
Credincioșii îl prăznuiesc, vineri, pe Sfântul Apostol Andrei, creștinătorul neamului românesc, numit și "Cel dintâi chemat". Ajunul Sfântului Andrei: Momentul în care bariera dintre văzut și nevăzut se ridică. Grâul într-o oală de pământ, păzitul usturoiului, aruncatul plumbului în apă. Vezi ce tradiții păstrează românii de Sfântul Andrei.

Conform Bibliei, Andrei este fratele apostolului Petru. Originari din Betsaida, localitate situată pe malul Lacului Genezaret, ei aveau o casă în Capernaum și erau pescari.

Evanghelia lui Ioan spune că Andrei ar fi fost mai întâi ucenic al lui Ioan Botezătorul. Când a văzut, a doua zi după Botezul lui Iisus în Iordan, pe dascălul său Ioan arătând către Iisus și zicând „iată Mielul lui Dumnezeu, cel ce ridică păcatul lumii”, Andrei l-a urmat pe Hristos, spunându-i fratelui său Petru: „Am găsit pe Mesia, care se tâlcuiește Hristos”. De aici Andrei a fost numit „Cel dintâi chemat”.

Numele Andrei derivă din grecescul Andreas, care înseamnă „viteaz”, „bărbătesc”.

În enumerările apostolilor, Andrei este menționat mereu între primii patru. Tradiția Bisericii arată că, după înălțarea lui Hristos la cer și după Cincizecime, apostolii au tras la sorți și au mers în toată lumea pentru propovăduire. Atunci, lui Andrei i-au căzut sorții să meargă în Bitinia, Bizantia, Tracia și Macedonia, cu ținuturile din jurul Mării Negre, până la Dunăre și Sciția (adică Dobrogea noastră) și până în Crimeea.

Chemarea lui Andrei la apostolie este relatată de Sfântul Evanghelist Matei prin cuvintele: „Pe când Iisus umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut doi frați, pe Simon ce se numește Petru și pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. Și le-a zis: «Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni». Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după el”.

În Evanghelii, Sfântul Andrei mai este menționat doar de două ori: la înmulțirea pâinilor, dincolo de Marea Galileii, când el a înștiințat pe Mântuitorul că acolo, în mulțime, era un băiat care avea cinci pâini de orz și doi pești, iar a doua oară, după învierea lui Lazăr, când, împreună cu Filip, l-a înștiințat pe Iisus că niște elini, veniți în Ierusalim cu prilejul sărbătoririi Paștelui iudaic, voiau să-l vadă.

Andrei a avut și un sfârșit de mucenic, fiind răstignit la Patras, lângă Corint, cu capul în jos, pe o cruce în formă de X, căreia i s-a spus Crucea Sfântului Andrei.

Sfântul Apostol Andrei a fost înscris în calendarul Bisericii Ortodoxe Române cu cruce roșie încă din 1995, iar în 1997 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a proclamat Ocrotitorul României. Același for de conducere al Bisericii a decis ca ziua de prăznuire a sfântului, 30 noiembrie, să fie proclamată Sărbătoare Bisericească Națională.

Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei apare, în 30 noiembrie, în calendarele ortodox, romano-catolic, luteran și anglican. În Scoția, însă, el este sărbătorit la 9 mai, data primirii unor relicve ale Sfântului Andrei.

Tradiții și obiceiuri

Ajunul Sfântului Andrei este considerat unul dintre momentele în care bariera dintre văzut și nevăzut se ridică. „Andreiu’ cap de iarnă”, cum îi spun bucovinenii, permite astfel interferența planurilor malefice cu cele benefice, lucrurile importante din existența oamenilor putând fi întoarse de la matca lor firească. Se crede că în această noapte „umblă strigoii” să fure „mana vacilor”, „mințile oamenilor” și „rodul livezilor”. Împotriva acestor primejdii, țăranul român folosește usturoiul. În egală măsură, casa, grajdul, cotețele, ușile și ferestrele acestora sunt unse cu usturoi pisat, ca să alunge duhurilor rele la oameni și animale.

În noaptea Sfântului Andrei se desfășoară, astfel, cea mai importantă „acțiune”: păzitul usturoiului. Fete și flăcăi veghează și petrec, tocmai pentru ca usturoiul să capete calitățile necesare pentru a-i protejarea împotriva primejdiilor. De asemenea, usturoiul purtat la brâu va servi drept remediu terapeutic și va aduce pețitori.

Tot în această noapte, pentru a testa rodnicia livezilor și a câmpurilor, se aduc în casă crenguțe de vișin, care, dacă vor înflori până la Crăciun, este semn de belșug.

Un alt obicei este de a pune grâu într-o oală de pământ, pentru a vedea rodnicia ogoarelor, dar și a casei gospodarului în noul an.

Tradiția mai spune că fetele, în ajunul Sfântului Andrei, încearcă să-și afle viitorul. Astfel, ele aruncă în apă plumb sau cositor topit, care întărindu-se prefigurează chipul viitorului soț. Tot pentru a-și vedea ursitul, fetele stau peste noapte în fața unei oglinzi, mărginite de două lumânări, până ce zăresc chipul acestuia.

Unii bătrâni observă cerul în noaptea de Sfântul Andrei și prezic dacă noul an va fi bogat sau sărac, ploios sau secetos, dar și dacă va fi pace sau război.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
1.000 de euro intră direct pe card, fără nicio cerere. 11 milioane de familii pot primi banii
Digi24
Pe cine ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri. Un singur partid a crescut în preferințele de vot în ultima lună
Cancan.ro
Ce au făcut Valentina și Vlad cu o zi înainte de tragedie. 'Până la 12 şi ceva a...
Prosport.ro
A avut 5 soții și acum, la 65 de ani, s-a afișat cu iubita care are 27 de ani!
Adevarul
Este Ucraina la capătul puterilor? Generalul român care a condus o divizie NATO spune ce poate salva Kievul
Mediafax
Nicușor Dan dezvăluie scenariul pe care nu și-l dorește. Ce urmează dacă pică Guvernul Mureșan
Click
Legătură paranormală? Mihai Onilă, vegheat de fiica-înger în spital: „Cei care nu mai sunt alături de noi din iubire ne ajută”
Digi24
Domul de căldură revine peste Europa. Zonele în care se vor înregistra din nou maxime de 40 de grade
Cancan.ro
Cine este tatăl Valentinei, tânăra găsită fără suflare în Olt, și cu ce se ocupă. Este foarte cunoscut în Filiași
Ce se întâmplă doctore
O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Am testat noul Volkswagen T-Roc. 150 CP, DSG și un consum surprinzător de apropiat de estimarea WLTP
Descopera.ro
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ea: – Wow, cină la lumina lumânărilor! De unde ți-a venit ideea?
Descopera.ro
Ce a dezvăluit un dinte vechi de 66 de milioane de ani despre Tyrannosaurus rex?
Mediafax Italia
BOMBĂ | Ce dezvăluie presa din Italia despre Călin Georgescu
Mediafax Spania
A EXPLODAT PREȚUL roșiilor! Care este motivul pe care îl invocă fermierii