Prima pagină » Știri » Primăria Sectorului 4 vrea să mute 500 de COPII din două grădinițe într-un MALL. Investiția ajunge la peste 250.000 de euro

Primăria Sectorului 4 vrea să mute 500 de COPII din două grădinițe într-un MALL. Investiția ajunge la peste 250.000 de euro

Nicolae Oprea
Primăria Sectorului 4 vrea să mute 500 de COPII din două grădinițe într-un MALL. Investiția ajunge la peste 250.000 de euro
Primăria Sectorului 4 vrea ca de anul viitor să mute 500 de copii din două grădinițe într-un mall din sudul orașului. În prezent, în spațiul comercial se lucrează pentru amenajarea claselor, iar investiția este de peste 250.000 de euro. Grădinițele de unde vor fi mutați copiii vor fi reabilitate.

Primăria Sectorului 4 vrea să refacă 19 grădințe, care nu au în prezent autorizație de securitate la incendiu ISU, astfel că treptat, copiii care învață în aceste unități, vor fi mutați în alte locații.

În primă etapă, primăria vrea să mute copiii din două grădinițe în Grand Arena Mall, unde, în prezent, se amenajează spațiul necesar.

„Amenajăm un spațiu pentru un număr de cel puțin 500 de copii, vorbim de două grădinițe importante. În primă fază, acest spațiu îi va găzdui pe copiii care vor fi relocați din grădinițele pe care ne-am propus să le aducem în normalitate, adică să obținem autorizațiile de securitate la incendiu, pentru un număr total de 19 grădinițe, iar finanțarea se va face prin Programul Național de Dezvoltare Locală, etapa a doua, cu finanțare de la Guvern. După un an, un an și jumătate, aceste două grădinițe din mall vor deveni de sine stătătoare. Ne interesează, fiind vorba de o locație nouă, să o amenajăm după toate normele care sunt impuse în acest moment”, a declarat, pentru MEDIAFAX, primarul sectorului 4, Daniel Băluță.

Potrivit edilului, în prezent nu au fost stabilite grădinițele care vor fi mutate, însă se vor alege două unități din apropiere de mall.

„Vor fi în jur de 20 de clase, și dacă facem un calcul, undeva la 25 de copii pe clasă, vorbim de 500 de copii minim, care pot fi găzduiți în acest spațiu. Primii copii vor veni undeva la mijlocul lunii februarie. Noi ne dorim să mutăm copiii înainte să înceapă semestrul al doilea, însă este un lucru foarte simplu. În loc să meargă într-un loc, părinții vor merge într-un alt loc, și urmează ca noi să vorbim cu toți părinții ce vor fi în această situație”, precizează Băluță.

Costurile pentru această investiție sunt, potrivit primarului, de 250.000 de euro, fără TVA, iar primăria va plăti și o chirie lunară de 6 euro pe metru.

„Sunt multe facilități pentru părinții care își vor aduce copiii aici. Discutăm de locuri de parcare, despre condiții civilizate. Costurile lucrărilor sunt undeva la 250.000 de euro, fără TVA, dar sunt costuri relativ mici, în funcție de câți copii putem să primim. Vor avea toate dotările, dar vom discuta cu cadrele didactice pentru a stabili dacă vor avea bucătărie sau catering. Costul chiriei este de 6 euro pe metru, pe lună”, a mai precizat Daniel Băluță.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV! Ambasadorul Japoniei, dezvăluire surprinzătoare: „Nadia Comăneci”, numele asociat cu România
Digi24
Secretele odiseei lui Putin în Siberia: Ce se ascunde în spatele vizitelor liderului rus în unele din cele mai izolate orașe din Rusia
Cancan.ro
Elena Udrea și Adrian Alexandrov, nași de cununie! Toți au făcut ochii cât cepele când au văzut rochia fostului ministru
Prosport.ro
Cea mai nonconformistă boxeră și-a sărutat pe gură adversara înainte de luptă. Face o avere din imaginile cu ea
Adevarul
Cum arăta Casa Mița Biciclista înainte să devină un loc exclusivist. A fost naționalizată de comuniști și a ajuns să găzduiască familii fără adăpost
Mediafax
ULTIMA ORĂ! Parlamentul intră în alertă! Luni, vot decisiv pentru legile PNRR
Click
Transalpina, luată cu asalt de turiștii străini. Cât costă câteva dintre celebrele preparate tradiționale de la stână
Digi24
„Un alt tip de carantină”. Cum s-a schimbat viaţa de zi cu zi a oamenilor din cel mai fierbinte oraş al Europei
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Andreea Esca în costum de baie la 53 de ani. Imaginile publicate de știristă! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum arată un BMW X5 cu motor V10 și transmisie manuală?
Descopera.ro
A fost descoperită cea mai rapidă stea din Calea Lactee
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Telescopul Webb a descoperit un roi de galaxii neobișnuit de matur pentru Universul timpuriu