Prima pagină » Știri » Incendiu violent la MĂNĂSTIRE. Călugării s-au AUTOEVACUAT

Incendiu violent la MĂNĂSTIRE. Călugării s-au AUTOEVACUAT

Incendiu violent  la MĂNĂSTIRE. Călugării s-au AUTOEVACUAT
Video. Incendiu la MĂNĂSTIRE. Reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului, susțin că în prezent acolo locuiesc patru călugări și personal auxiliar, „frați și muncitori".

Pompierii militari au fost solicitați să intervină, marți, în localitatea 23 August din județul Constanța, după ce acoperișul clădirii care adăpostește chiliile călugărilor de la mănăstirea „Sfinții Ierarhi Nicolae și Bretanion” a fost cuprins de flăcări.

„Arde acoperișul generalizat, propagat și la etajele inferioare. La locul intervenției sunt peste 40 de pompieri cu cinci autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autospecială de lucru la înălțime din cadrul a cinci subunități. La fața locului se mai deplasează încă o autoscară mecanică”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța, Anca Chiriță.

Mai multe persoane, călugări și personal auxiliar, s-au autoevacuat.

Reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului, de care aparține mănăstirea, spun că în prezent acolo locuiesc patru călugări și personal auxiliar, „frați și muncitori”.

Mănăstirea „Sfinții Ierarhi Nicolae și Bretanion” a mai fost afectată de un incendiu, în 2010. Atunci flăcările au cuprins anexe ale lăcașului sfânt, în care erau depozitate documente, haine, cărți și alte obiecte de cult destinate comercializării.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Nostradamus cel viu” face o profeție înfiorătoare pentru următoarele luni ale lui 2026
Digi24
Avertisment de la Guvern: România riscă penalizări de 15 miliarde de euro
Cancan.ro
BREAKING | Plutonierul major în rezervă Rădoiu Ovidiu-Nicolae a murit la doar 37 de ani
Prosport.ro
FOTO. „Cea mai frumoasă femeie de pe planetă”. S-a căsătorit cu Eugenia și a spus-o fără ocolișuri
Adevarul
Bolizi de sute de mii de euro folosiți de fiul procurorului Gigi Valentin Ștefan, anchetat într-un dosar de trafic de influență
Mediafax
Traian Băsescu crede că Bolojan va candida la Președinția României
Click
Rețeta grecească de gogoși care a cucerit internetul. Cum faci acest desert pufos și delicios în doar 20 de minute
Digi24
„Iranul ne ține arma la tâmplă”, avertizează un fost șef al CIA. Ce spune Leon Panetta despre opțiunile lui Trump de a încheia războiul
Cancan.ro
Andreea Sasu a fost dusă din nou de urgență la spital. Philipp Plein, mesaj sfâșietor
Ce se întâmplă doctore
Focar de norovirus pe o navă de croazieră din Caraibe: peste 100 de persoane infectate. Cum diferă de Covid-19 și Hantavirus
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Noul model Dacia Striker, surprins în trafic pe autostrada din Argeș. Imagini exclusive cu noul crossover
Descopera.ro
Ce s-ar întâmpla dacă rotația Pământului s-ar schimba?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: - Vreau să fac schimbul de ulei. Mecanicul: - Ce maşină e?
Descopera.ro
Pierderea biodiversității amenință direct sănătatea oamenilor, arată un nou studiu: dispariția polenizatorilor afectează alimentația și veniturile